Cine vrea țara cu doar 9 județe, cu nume pompoase? “Carpații să unească România, nu să o despartă”
Dezbaterea despre harta administrativă a țării a primit vineri a doua propunere în câteva zile. Grupul PACE – Întâi România a lansat un proiect cu nouă județe, ca replică la scenariul PSD de reducere a numărului de județe de la 41 la 15 județe, prin comasarea județelor mici actuale cu unele mai puternice.
Grupul parlamentar PACE – Întâi România, format din senatori plecați de la S.O.S. și P.O.T., a anunțat vineri o propunere de reorganizare a țării în nouă județe, construite pe criterii geografice, economice și strategice.
Varianta PACE: nouă județe mari
Proiectul a fost conceput în 2018 de președintele partidului, senatorul Ninel Peia. El propune înlocuirea celor 41 de județe și a municipiului București cu nouă județe echilibrate demografic. Potrivit recensământului din 2021, noile unități ar avea între aproximativ 1,73 și 2,52 milioane de locuitori, față de o medie de 2,12 milioane.
Inițiatorii susțin că reforma nu trebuie să fie un simplu exercițiu contabil. Argumentul central este că Munții Carpați ar trebui să unească teritoriul, nu să îl împartă administrativ. Ei spun că investițiile comune depind acum de înțelegerile dintre președinții consiliilor județene, uneori cu interese politice diferite. În opinia lor, fondurile europene ar putea fi folosite mai bine prin proiecte integrate. Proiectul urmărește și asocierea centrelor economice puternice cu teritorii mai puțin dezvoltate.
Potrivit documentelor transmise de PACE – Întâi România, proiectul ar fi fost conceput de Ninel Peia încă din 2018 și ar urma să înlocuiască actuala organizare administrativă cu nouă județe gigantice.
Denumirile alese sunt, fără îndoială, memorabile:
- Carol I – reședința Timișoara
- Decebal – reședința Cluj-Napoca
- Ștefan cel Mare – reședința Bacău
- Alexandru Ioan Cuza – reședința Iași
- Ferdinand I – reședința Sibiu
- Mihai Viteazul – reședința Craiova
- Mircea cel Bătrân – reședința Brașov
- Sfântul Apostol Andrei – reședința Constanța
- Vlad Țepeș – reședința București
Varianta PSD: 15 județe, după modelul Curților de Apel
Scenariul social-democrat este prezentat de Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și coordonator al grupului de lucru pentru reforma administrativ-teritorială. Ar presupune comasarea a 26 de județe și reducerea numărului lor de la 41 la 15.
Modelul pornește de la circumscripțiile celor 15 Curți de Apel, iar județele în care își au sediul acestea ar deveni centrele unor unități mai mari. Ilfov și-ar pierde statutul de unitate administrativă distinctă. În sud-vest, de exemplu, Doljul ar deveni centrul unei regiuni care ar reuni Olt, Gorj și Mehedinți.
Județele sunt doar unul dintre cele trei paliere ale planului PSD. Social-democrații discută și comasarea comunelor mici, cu praguri de 1.500, 3.000 sau chiar 5.000 de locuitori. Mai analizează retrogradarea orașelor sub 10.000 de locuitori, ceea ce ar afecta 146 de orașe și două municipii. Benea a precizat că satele și comunele nu dispar ca localități, dar și-ar pierde primăriile și consiliile locale proprii.
Ce urmează și cine se opune
Conform presei, documentul final ar urma să fie gata până în martie 2027. Executivul condus de Luca Niculescu ar urma să își asume răspunderea în Parlament pentru adoptarea lui. PSD a anunțat comitete de reorganizare în fiecare județ, organizate în jurul instituției prefectului, care ar transmite propuneri către MAI și Ministerul Dezvoltării. Criteriile ar fi șase indicatori: populația rezidentă, sustenabilitatea economică, capacitatea de colectare a taxelor, accesibilitatea, serviciile publice de bază și infrastructura.
Harta cu 15 județe nu este însă o decizie oficială. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că este deocamdată propunerea lui Dragoș Benea. UDMR respinge planul și avertizează că ar putea susține o moțiune de cenzură dacă proiectul este impus prin asumarea răspunderii, fără dezbatere reală. În locul comasărilor, UDMR propune consorții administrative, prin care localitățile vecine să coopereze voluntar, fără să își piardă primăriile.
Miza economică
Benea a explicat că planul a fost gândit în contextul în care fondurile europene de coeziune vor fi mai reduse și vor concura cu alte domenii în bugetul UE 2028–2034. Tema interesează direct mediul de afaceri: de harta administrativă depind accesul la fonduri europene, organizarea investițiilor în infrastructură și costurile administrației locale. Mai multe proiecte de reorganizare au rămas însă fără rezultat, pentru că reforma presupune și modificarea Constituției.








