Prețul ciocolatei | Cum poate lupta lumea occidentală împotriva exploatării copiilor prin muncă?
Atmosfera festivă întâlnită anual, pe 1 octombrie, la Yamoussoukro, capitala Coastei de Fildeș, se datorează ceremoniei de deschidere a Zilelor Naționale a Ciocolatei și Boabelor de Cacao. Cultivatorii, reprezentanții marilor distribuitori, chef-i și ciocolatieri celebri, ambasadori din numeroase țări ale lumii sunt prezenți la această întâlnire tradițională, care marchează deschiderea campaniei anuale de recoltat cacaua, în țara care principalul producător la nivel mondial. Publicația elvețiană Le Temps a participat la ediția a 7-a a festivităților anuale.
Pe lângă onorarea prin decorații de stat a celor mai merituoși cultivatori de cacao din țară, președintele ivorian Alassane Ouattara, proaspăt reales după o campanie agitată și într-un context național tensionat, anunță o creștere cu 21% a prețului kilogramului de cacao plătit producătorilor, urcând astfel de la 825 la 1000 franci CFA (circa 1,50 euro). O decizie întâmpinată cu un ropot de aplauze, dar și cu unele critici.
“E nimica toată, deloc suficient pentru a ne scoate din sărăcie”, spune Kouamé Konan, un plantator din regiunea Bouaflé, la 60 km de Yamoussoukro.
”Înainte era mai bine…”
Vremurile în care satele din regiunile de creștere a arborilor de cacao erau prospere și arătoase s-au dus de mult. După scăderea drastică a prețurilor de vânzare a boabelor de cacao la producător, satele au devenit niște comunități lipsite de vlagă și vână tinerească.
”Cultivatorii de cacao trăiau mai bine”, spune Franck Kouassi, președintele Uniunii Naționale a Copiilor Cultivatorilor de Cafea și Cacao. ”Noi, cei care colindăm prin toate taberele de muncitori, suferim enorm văzând cât de săraci au ajuns părinții noștri.”
El însuși, care încearcă să vină în ajutorul celor din plantații cât poate mai mult, însă de la distanță, din capitala Abidjan, își amintește copilăria petrecută pe plantațiile familiei sale, în regiunea Sassandra Superioară din Daloa, în zona central-vestică a Coastei de Fildeș, la 140 km de Yamoussoukro.
”Părinții m-au dus la școală, dar îi însoțeam adesea pe câmp pentru a-i ajuta, după școală sau în vacanță, îmi plăcea să învăț alături de ei”, își amintește el, în timp ce explică faptul că acest ajutor nu avea nimic de-a face cu traficul căruia îi cad victime în zilele noastre mulți copii care lucrează pe plantațiile de cacao, cel mai adesea din țări precum Burkina Faso, Mali, dar și în Togo și Benin.
”Economie pour des Entreprises Responsables”
În timp ce inițiativa pornită din Elveția, care promovează responsabilitatea marilor corporații cu sediul în Elveția, în general (”Economie pour des Entreprises Responsables”), inclusiv a celor care utilizează cacaua în procesele lor de producție, este aproape necunoscută în Coasta de Fildeș pentru moment, oamenii din industrie urmăresc îndeaproape rezultatul unui proces notoriu, care durează deja de câțiva ani, dus împotriva giganților Nestlé și Cargill, acuzate de către șase copii sclavi din Mali că au trecut cu vederea munca forțată în plantațiile de cacao din Coasta de Fildeș.
Directorul general al subsidiarei ivoriene a Nestlé, Thomas Caso, confirmă că ”procesul este încă în desfășurare și că următoarea etapă va fi judecată în fața Curții Supreme din Statele Unite”, într-o procedură impusă printr-un text din legislația americană, ”Alien Tort Statute” (”Statului Delincvenților Străini”), care merge mult mai departe decât inițiativa elvețiană.
”Poliția interceptează în mod regulat la graniță convoaie de copii din zonă, aduși ca forță de muncă ieftină în plantațiile de cacao”, spune Jean-Mermoz Konandi, redactorul-șef al portalul economic vest-african Sika Finance, un fenomen care se desfășoară pe scară largă, în ciuda campaniilor de conștientizare desfășurate în zonele de producție, în special de Comitetul Național pentru Acțiuni de Combatere a Traficului, Exploatării Copiilor și Muncii Forțate, conduși de soția președintelui ivorian Dominique Ouattara.
Deteriorarea situației economice și securitare din Africa de Vest, din cauza crizei de sănătate legate de coronavirus, a accentuat și mai mult fenomenul.
”Coasta de Fildeș este țara cel mai puțin săracă dintre țările sărace vest-africane, așa încât este văzută ca un fel de El Dorado în subregiune. Fantasma ieșirii din sărăcie îi împinge pe părinți să-și trimită copiii acolo pentru a-și câștiga existența, pentru a scăpa de mizeria de acasă”, notează antreprenorul ivorian Alain Kablan Porquet, care nu ezită să citeze din ”Germinal”-ul lui Emile Zola pentru a aminti că ”în Europa, nu cu mult timp în urmă, copiii erau coborâți la muncă în mină”.
Pentru jurnalistul economic Jean-Mermoz Konandi, într-un context în care banii pentru recrutarea ”lucrătorilor contractuali” sunt foarte puțini, ”forța de muncă mult mai ieftină apărută în acest fel este foarte tentantă”. Konandi pune punctul pe ”i” și face cât se poate de clar o legătură între ”traficul de copii și fluctuația prețurilor la cacao, care îi împiedică pe fermieri să obțină un venit decent”.
Tocmai pentru a încerca să îmbunătățească statutul și bunăstarea cultivatorilor de cacao, precum și să-și stimuleze economiile naționale, Coasta de Fildeș și Ghana, care produc respectiv 40% și 20% din întreaga cantitate de cacao din lume, au acționat concertat începând de anul trecut pentru a crește prețul ”aurului maro” pe piața mondială.
Împreună au reușit să obțină de la multinaționalele din industrie plata unui ”diferențial de venit decent”, adică un bonus de 400 de dolari pe tonă începând cu campania 2020-2021, care a început în octombrie. Rămâne de văzut, totuși, dacă acest ”bonus” va fi menținut în timp, în condițiile în care diverse alte inițiative de creștere a prețurilor la boabele de cacao au fost subminate, rând pe rând.
Bunăvoința tardivă a gigantului Nestlé
Pentru moment, CEO-ul Nestlé Coasta de Fildeș, Thomas Caso, declară cu seninătate și mândrie că ”Nestlé a fost una dintre primele companii care a cumpărat cacao plătind acest plus la preț, de îndată ce diferențialul de venit decent a fost introdus”. El îl consideră o completare a ”Planului pentru cacao” lansat de Nestlé în 2009, destinat ”îmbunătățirii vieții fermierilor, asigurând în același timp o aprovizionare durabilă cu cacao”. Un plan ambițios care cuprinde, pentru Coasta de Fildeș, lupta împotriva exploatării copiilor prin muncă și distribuirea a peste 15 milioane de răsaduri de cacao dintr-un soi cu randament ridicat, destinate reînnoirii plantațiilor îmbătrânite.
Confruntată cu presiunea consumatorilor occidentali, Nestlé, la fel ca alte multinaționale din domeniu, și-a asumat angajamentul de a oferi consumatorilor ”produse care respectă drepturile omului și mediul înconjurător”.
”Eliminarea exploatării prin muncă a copiilor necesită acțiuni concrete și armonizate, dar și timp mai îndelungat”, spune Thomas Caso.
Între timp, datele Consiliului pentru Cafea și Cacao din Abidjan, organismul guvernamental care administrează toate activitățile legate de aceste două tipuri de culturi, arată că ”din cele 100 de miliarde de dolari cât reprezintă piața mondială de ciocolată, abia 6 miliarde le revin cultivatorilor de cacao”.
Viața între păstăi
La fel ca mulți agricultori din Coasta de Fildeș, Alain Kablan Porquet, de 48 de ani, are o plantație în care cultivă cacao, ”cu multă dragoste și umilință”, în zona de centru-vest a țării.
Întors în țară după câțiva ani în care a muncit în străinătate, îi place să se prezinte drept un ”mic cultivator de cacao” și vorbește cu multă pasiune despre această plantă: reînvierea soiurilor de cacao care au dispărut sau nu au mai fost identificate în Coasta de Fildeș, cum ar fi criollo sau trinitario. ”Am umblat peste tot după cele mai rare soiuri de cacao, am fost să caut cele mai frumoase păstăi”, povestește el cu entuziasm.
Porquet a lucrat câțiva ani la Misiunea Coastei de Fildeș la Națiunile Unite, cu sediul la Geneva, așa încât a dobândit o perspectivă destul de largă asupra drepturilor omului. Astfel, se declară încântat de inițiativa pentru responsabilitatea companiilor (”Economie pour des Entreprises Responsables”), pe care, la capătul unui proces legislativ complex, împiedicat inclusiv de pandemie, elvețienii ar putea-o vota printr-un referendum.
El spune că raportul de forțe între țările africane sărace și marii actori economici internaționali este în așa măsură de dezechilibrat, încât este greu de imaginat că un individ, o instituție sau chiar unul dintre aceste state ar putea depune o plângere la nivel local împotriva unei multinaționale.
”Oricine intenționează să facă acest lucru ar putea să întâmpine mari probleme la el acasă, să fie văzut ca un trădător de către statul din care provine și care depinde din punct de vedere economic de aceste multinaționale”, spune Porquet.
În opinia sa, dacă încălcările drepturilor omului sau ale standardelor de mediu ar putea face obiectul reclamațiilor depuse în Elveția, unde aceste companii au sediul central, acest lucru ar permite ”împărțirea poverii”.
”Statele însele sunt adesea conștiente de abuzurile comise de marii traderi internaționali de mărfuri, dar nu vor să își asume riscul de a-i deranja în vreun fel. Gândiți-vă doar: dacă economia Coastei de Fildeș depinde în proporție de 40% de exporturile prin traderii de cacao, ce ar putea face?”, se întreabă el retoric.
Ce este inițiativa ”Economia pentru Corporații Responsabile”?
”Glencore infectează copiii din Peru, LafargeHolcim sufocă oamenii cu praf în Nigeria, iar Syngenta îi otrăvește pe fermierii indieni cu un pesticid extrem de toxic. Toate acestea fără a le fi cea mai mică teamă de consecințe. Inițiativa pentru multinaționale responsabile dorește să schimbe această situație: multinaționalele cu sediul în Elveția trebuie să respecte drepturile omului și standardele de mediu în activitățile lor desfășurate în străinătate. În caz de abuz, aceștia trebuie să răspundă pentru daunele cauzate”, se arată în argumentul inițiativei.
Printre argumentele aduse de inițiatori se mai numără faptul că multinaționalele care pun pe primul plan profitul pe termen scurt, înaintea respectului față de ființele umane, nu ar trebui să poată obține un avantaj competitiv față de companiile care respectă codurile de bune practici.
De asemenea, aceștia arată că multinaționalele elvețiene care provoacă scandaluri în presa internațională din cauza încălcării drepturilor omului sau distrugerii mediului nu doar că dăunează victimelor, ci și reputației economiei elvețiene.
În plus, mai spun ei, există deja destule țări care au adoptat reguli obligatorii pentru multinaționalele care își au sediul acolo, iar Elveția a rămas în urmă, din acest punct de vedere.








