Germania se aşteaptă la o creştere a numărului persoanelor incluse în schema “Kurzarbeit”
Numărul persoanelor incluse în schema “Kurzarbeit” ar urma să crească în Germania, după restricţiile severe ce vor fi impuse de miercuri, 16 decembrie, până pe 10 ianuarie, spune ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, potrivit Reuters.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat că toate magazinele neesenţiale, precum şi şcolile şi creşele vor fi închise, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de coronavirus. Într-o rezoluţie adoptată de statul federal şi de cele 16 landuri, angajatorilor li se cere să privilegieze pe cât posibil telemunca sau concediile pentru angajaţi timp de trei săptămâni şi jumătate, pentru a pune în aplicare în toată ţara principiul “stăm acasă”, scrie AGERPRES.
Carantina parţială din 2 noiembrie, care a determinat închiderea barurilor, restaurantelor şi facilităţilor de petrecere a timpului liber, dar a păstrat deschise magazinele şi şcolile, nu a afectat încă negativ piaţa forţei de muncă. Totuşi, sporirea semnificativă a solicitărilor pentru schemele de program de lucru redus indică o creştere a numărului persoanelor care lucrează mai puţine ore, a informat Ministerul Economiei de la Berlin.
Oficiul Federal pentru Muncă a informat recent că numărul persoanelor incluse în schema “Kurzarbeit” – program de lucru redus – a scăzut la 4,58 milioane în august, de la nivelul de vârf de aproape şase milioane în aprilie, în perioada de vârf a crizei.
De asemenea, analiştii se aşteaptă la majorarea ratei şomajului în următoarele luni, în urma noilor restricţii introduse după creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus.
Luni, Institutul economic IAB a estimat că fiecare săptămână de carantină ar putea şterge 3,5 miliarde de euro din PIB-ul Germaniei. Analistul IAB, Enzo Weber, a subliniat însă că iminenta aprobare a vaccinului pentru COVID le semnalează angajatorilor că se întrevede sfârşitul crizei.
“De aceea, multe companii îşi vor păstra angajaţii”, a spus Enzo Weber.









