Criza alimentară, mai aproape decât credeam. Mircea Coșea: Iată că se declanșează mai devreme!
Prețurile alimentelor au crescut pentru a zecea lună la rând. În martie, au ajuns chiar la cel mai înalt nivel după luna iunie 2014. Calculele au fost făcute de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și se bazează pe un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
“Este o pre-perioadă pentru ceea ce numim criza alimentară care se va declanșa. Iată că se declanșează mai devreme”, a declarat la Digi24 profesorul de economie Mircea Coșea.
Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu, ceea ce are o pondere foarte mare în calcularea inflației.
“Omenirea are în vedere o criză alimentară care va începe în 10 sau 15 ani. Iată că începe mai devreme”, a menționat reputatul profesor.
Profesorul Mircea Coşea a declarase anterior care va fi momentul în care românii vor resimţi cu adevărat criza provocată de pandemia de coronavirus: atunci când pe piaţă va apărea o lipsă de lichiditate.
“Criza se va resimţi într-o manieră absolut vizibilă atunci când va apărea o lipsă de lichiditate pe piaţă. Adică populaţia nu va mai putea să aibă banii decât pentru un trai absolut minim. Acest lucru cred că va trebui luat în calcul ca o variantă de mare pericol. Ceea ce trebuie luat în calcul este nu cum ieşim din criză, ci cum ne poziţionăm după criză, în sensul că după criză dacă iarăşi vom aştepta comenzi de la Mercedes până când ne vor spune că trebuie să facem trei beţe pentru uşi, atunci e foarte rău”, a declarat Mircea Coşea.









