Cipru: Ideea unor brățări speciale pentru cei nevaccinați a stârnit un scandal-monstru
O declarație recentă a președintelui cipriot, Nicos Anastasiades, conform căreia, la nivelul guvernului, s-ar discuta ideea lansării unor brățări speciale pe care să le poarte cetățenii nevaccinați a provocat mari turbulențe în Cipru, în special pe rețelele de socializare, scrie Euractiv.com.
La întrebarea unui jurnalist dacă guvernul ia în considerare obligativitatea purtării unor brățări speciale de către cei nevaccinați, Anastasiades a răspuns:
”Ne vom gândi la asta”.
Declarația a stârnit un val de critici pe rețelele de socializare, iar guvernul a fost nevoit să precizeze de îndată că ideea privind brățările nu este este luată în calcul.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Kyriakos Kousios, a precizat că guvernul nu ia în considerare posibila utilizare a unei brățări pentru cei nevaccinați și a spus că răspunsul președintelui Anastasiades a fost înțeles greșit.
Guvernul a mai menționat că președintele cipriot a fost iritat de jurnalistul care a continuat să îi pună aceeași și aceeași întrebare, de mai multe ori.









