Austria se opune introducerii vaccinării anti-Covid obligatorii
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a respins o sugestie a șefului comisiei de bioetică a țării conform căreia vaccinarea obligatorie ar trebui introdusă pentru anumite profesii – inclusiv pentru persoanele care lucrează în domeniul sănătății sau al educației, potrivit Euractiv.
„O vaccinare generală obligatorie nu va fi introdusă în Austria. Imunizarea este voluntară ”,
a declarat Kurz într-o conferință de presă după o ședință a consiliului de miniștri austriac.
Cancelarul a subliniat, de asemenea, că recomandă cu tărie vaccinarea, deoarece rata de infecție este de așteptat să crească din nou în toamnă.
„Există doar două opțiuni atunci: vaccinarea sau infecția”,
a spus el.
În ceea ce privește vaccinarea obligatorie a anumitor profesii, Kurz a precizat că va lăsa decizia la latitudinea statelor federale și a instituțiilor de sănătate, care sunt mai potrivite pentru a decide asupra subiectului aprins.
Poziția cancelarului corespunde opiniei populației austriece. Potrivit unui studiu reprezentativ recent, 70% dintre austrieci au declarat că se opun cu tărie introducerii vaccinării obligatorii.
Cu toate acestea, când vine vorba de personalul medical, aproximativ 60% dintre austrieci sunt în favoarea obligativității vaccinurilor. Disponibilitatea generală a populației de a se vaccina stagnează în prezent la 74%.
Grecia și Franța au introdus obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru lucrătorii din domeniul sănătății.








