Fost ministru afgan, acum curier, face livrări pe bicicletă în Germania
Sayed Sadaat, cândva ministru în Afganistan, își câștigă acum existența ca livrator în Germania. El a fost ministru în Afganistan. Acum stabilit în Germania, Sayed Sadaat face livrări de pachete cu bicicleta, scrie Paris Match.
Șase ore pe zi în timpul săptămânii și de la prânz până la 22:00 în weekend, Sayed Sadaat poartă salopeta portocalie strălucitoare, emblema companiei sale, precum și geanta de curier pentru a livra pizza și alte meniuri clienților.
“Nu este nimic de care să-mi fie rușine, este o slujbă ca oricare alta”, a declarat el pentru AFP pe străzile din Leipzig. „Dacă există o slujbă este pentru că există cerere și cineva trebuie să aibă grijă să o îndeplinească”, filosofează simplu afganul de 50 de ani.
Cu toate acestea, tranziția a fost dură pentru el. Asta ar trebuie să afle cei câțiva mii de afgani care au fost recent evacuați de forțele germane în urma preluării puterii în țara lor de către talibani. Sau cei care ar putea veni în număr mult mai mare pe cont propriu în lunile și anii următori.
Ministru al Comunicațiilor în Afganistan din 2016 până în 2018
Afganii au fost deja de câțiva ani al doilea cel mai mare grup de migranți din Germania, în spatele sirienilor, cu aproximativ 210.000 de cereri de azil depuse din 2015. Sayed Sadaat a sosit cu câteva luni înainte de prăbușirea regimului de la Kabul în mâna talibanilor. A fost ministru al Comunicațiilor în Afganistan din 2016 până în 2018.
Acum susține că și-a părăsit postul pentru că s-a săturat de corupția guvernului. Apoi a fost angajat în Afganistan drept consultant în sectorul telecomunicațiilor. Dar în 2020 situația securității se deteriorase deja.
„Așa că am decis să plec”, spune el.
Deși deține dublă naționalitate afgano-britanică, în Germania a decis să își stabilească reședința la sfârșitul anului 2020. Chiar înainte ca Brexit să facă acest proces mult mai dificil pentru cetățenii Majestății Sale. El crede că are mai multe oportunități în sectorul său în cadrul celei mai mari economii europene.
Patru ore de cursuri pe zi
Problema sa cea mare: lipsa de cunoaștere a limbii germane, care a fost imediat un obstacol, iar pandemia Covid-19 cu perioadele de izolare nu au ușurat învățarea. De acum înainte, el se dedică acesteia 4 ore de cursuri pe zi, înainte de a urca pe bicicleta de livrări Lieferando.
Primește 15 euro pe oră. Acesta este un venit cu 50% mai mare decât salariul minim din Germania (9,50 euro), dar totuși un salariu foarte modest. În ciuda tuturor greutăților, el susține că este capabil să-și poarte de grijă.
Sayed Sadaat nu are dreptul la statut de refugiat și beneficii conexe, deoarece este considerat în primul rând un cetățean britanic. Bărbatul, care refuză să vorbească despre familia sa din Afganistan, spune în ciuda tuturor faptelor, că nu regretă decizia sa.
În fiecare lună, 1.200 de kilometri cu bicicleta
Locul de muncă pentru omul de la livrări „este pentru o perioadă limitată, până când voi găsi un alt loc de muncă”, îi place să creadă. Cu zâmbetul pe buze, el spune că este într-o formă excelentă, deoarece trebuie să parcurgă cu bicicleta aproximativ 1.200 de kilometri în fiecare lună.
Odată cu retragerea forțelor NATO din Afganistan, Sayed Sadaat crede că se poate face util în Germania.
„Pot să sfătuiesc guvernul german și să mă asigur că poporul afgan beneficiază de acesta, pentru că pot oferi o imagine realistă a locurilor”, asigură el.
Chiar dacă recunoaște că nu are primit încă vreun contact din partea guvernului. Prin urmare, prioritatea momentului rămâne livrarea de alimente pe străzile din Leipzig, Saxonia.
Ziua sa de lucru tocmai a început. Își scanează deja telefonul mobil acolo unde sosesc comenzile.
„Trebuie să plec acum”,
spune el încălecându-și bicicleta în timp ce se repede pe ploaie pentru prima livrare a zilei.









