Partidul “șoșocilor” antivaccin din Austria Superioară intră în Parlamentul de la Viena
ÖVP, partidul conservator al cancelarului Sebastian Kurz, rămâne în mod clar partidul-numărul 1 în landul Austria Superioară cu capitala la Linz. Dar surpriza vine de la partidul scepticilor antivaccin MFG, care prind locuri în mod surprinzător în Parlamentul de stat, asta în timp ce progresiștii de la Neos încă tremură cu puțin peste 4% în exit-poll-ul de duminică seara, citat de Der Standard.
Partidul MFG, Menschen Freiheit Grundrechte (Oameni-Libertate-Drepturi de bază), este un partid antisistem și antivaccin, nou pe scena politică austriacă.
Participarea la vot a fost una bună în Austria Superioară, de circa 76%.
Duminică, 1.094.275 locuitori ai landului au fost chemați la Alegerile pentru Parlamentul național. Secțiile de votare s-au închis la ora 16:00. Iar exit-poll-ul de duminică seara arăta următoarele rezultate:
ÖVP (popularii, conservatori): 37,7%
FPÖ (extrema dreaptă): 19,7%
SPÖ (socialiștii): 18,6%
Verzii (ecologiștii): 12,2%
MFG (antivaccin, antisistem): 6,3%
Neos (progresiștii): 4,1%
La o participare la vot 76,1%, intervalul de fluctuație de tip marjă de eroare este de doar 0,9%.
Vom reveni cu rezultatele alegerilor de duminică din întreaga Austrie imediat după centralizarea lor finală.









