Tuneluri de contrabandă, utilizate de negustori înainte de Unirea Mică, au ieșit la iveală
Fragmente de istorie au fost scoase la suprafaţă în timpul unor lucrări de reabilitare a fostului Tribunal din Focşani. Sub clădirea monument istoric cu o vechime de peste 100 de ani, constructorii au dat peste o galerie subterană mult mai veche, perfect conservată. De altfel, tot orașul e brăzdat de astfel de tuneluri, unele datând din secolele 18-19.
Catacombele care străbat oraşul Focşani de la un capăt la altul erau cunoscute de mult timp istoricilor iar multe dintre ele au o vechime de peste 2 secole. S-au descoperit multe galerii, dar niciodată unele atât de bine conservate cum sunt cele de sub clădirea fostului Tribunal.
Tunelurile erau folosite de negustori pentru contrabanda între Moldova şi Muntenia, înainte de Unirea de la 1859, potrivit istoricilor. Acum ar putea deveni un adevărat muzeu în aer liber.
Autoritățile locale ştiu deja şi cum ar vrea să arate viitorul obiectiv turistic.
Un proiect asemănător urma să fie realizat şi în Piaţa Unirii din Focşani, unde s-au descoperit vestigii similare, dar a rămas pe hârtie, anunță TVR.
Experiența de după cutremurul din 1977
Muncitorii care au reconstruit orasul Focsani dupa cutremurul din 1977 au avut parte de o surpriza de proportii. Acestia ar fi descoperit in timpul constructiilor noilor blocuri un oras subteran, cu catacombe lungi de sute de metri.
Istoria orasului Focsani a fost stearsa de comunisti. Imediat dupa cutremurul din anul 1977, muncitorii care construiau noile blocuri au descoperit tuneruri si beciuri sub oras, dar au fost astupate la ordinul comunistilor.
Potrivit realitatea.net, singurii care au mai protejat istoria veche a Focsaniului sunt cativa patroni de baruri si restaurante, care le-au conservat, pentru a oferi consumatorilor o atmosfera inedita.
Focsaniul a fost in urma cu sute de ani un important punct comercial si militar. Dar astazi este municipiu si resedinta de judet. Putini oameni isi amintesc unde se aflau exact tunelurile, iar cei mai multi vorbesc doar din auzite.
Pe strada Brailei a fost descoperita, de curand, arcada unui tunel subteran, iar in fata Restaurantului Zimbru asfaltul s-a scufundat.
“Am intrat intr-un astfel de tunel”
Un profesor isi aminteste momentul in care a intrat intr-un astfel de tunel, dar nu a inaintat mult, deoarece a ramas fara oxigen.
„Eu am intrat intr-un astfel de tunel cand s-a lucrat la instalatiile de apa si canalizare. Pleca din fata Colegiului Unirea si mergea spre fosta Vama a Focsaniului. Am mers prin el cativa metri, dupa care mi-am dat seama ca nu pot sa respir si m-am intors”, a declarat un fost cadru didactic.
In prezent nu exista un astfel de tunel exploatat de autoritatea locală. Potrivit presei, toate gurile de intrare au fost astupate, ori au fost construite peste ele cladiri si drumuri.









