A început războiul comercial: Trump impune tarife la aluminiu și oțel, UE se pregătește de ripostă

, , , ,
Autor:    -  
Gray iron steel rods
Fotografie de Pixabay pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Statele Unite vor impune taxe vamale de 25% asupra aluminiului și oțelului care intră în țară, începând chiar din prima zi a acestei săptămâni, a anunțat duminică președintele american Donald Trump, notează agenția France-Presse, citată de Agerpres. În contrapartidă, Uniunea Europeană pregătește măsuri de retorsiune, prin aplicarea de taxe vamale pentru importurile provenite din SUA, însă detaliile nu au fost anunțate.

”Tot oțelul care sosește în Statele Unite va avea taxe vamale de 25%”,

a declarat șeful statului în avionul prezidențial, potrivit elementelor raportate de reporterii prezenți la bordul avionului care îl transportă la New Orleans pentru a asista la finala Ligii profesioniste de fotbal american.

Trump a adăugat că același nivel de tarife se va aplica și aluminiului.

Liderul de la Casa Albă a mai indicat că va anunța marți sau miercuri ”taxe vamale reciproce”, cu scopul de a alinia impozitarea produselor care intră în Statele Unite cu modul în care produsele americane sunt taxate în străinătate.

”Dacă ei ne taxează cu 130% și noi nu îi taxăm, nu va rămâne așa. Acest lucru nu va afecta toate țările, deoarece unele impun aceleași taxe vamale ca și noi. Dar cei care profită de Statele Unite vor fi răsplătiți pe măsură”,

a afirmat Trump.

De la învestirea lui Donald Trump, în ianuarie, taxele vamale se află în centrul politicii sale economice și diplomatice, văzute ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al Statelor Unite, dar și ca o pârghie pentru negocierile cu țările vizate.

De marți, produsele din China s-au scumpit prin taxe vamale suplimentare de 10% – măsură la care Beijingul a decis să răspundă cu suprataxe țintite asupra anumitor produse americane din 10 februarie.

Exporturile din Mexic și Canada spre Statele Unite urmau inițial să se confrunte cu taxe vamale (de 25%) începând de marți. Donald Trump le-a acordat în ultimul moment o amânare de o lună, după ce a primit angajamente de a consolida securitatea frontierelor.

UE: ”Vom replica din nou!”

Uniunea Europeană ”va replica” noilor taxe vamale anunțate de Donald Trump asupra importurilor de oțel și de aluminiu, cum a făcut în timpul măsurilor similare din 2018 din partea președintelui american, a afirmat luni ministrul francez al afacerilor externe Jean-Noel Barrot, informează France-Presse.

”Vom replica din nou. Nu există nicio ezitare atunci când trebuie să ne apărăm interesele”,

cum făcuse deja Uniunea Europeană în 2018, în timpul unei decizii similare a lui Trump luată în timpul primului său mandat, a declarat Barrot la TF1, scrie Agerpres.

Comisia Europeană are un mandat pentru a acționa în acest sens și ea a asigurat țările membre că îl va pune în execuție fără întârziere, a adăugat Barrot, fără a da detalii cu privire la măsurile de retorsiune preconizate.

În timpul primului său mandat (2017-2021), Donald Trump a impus taxe vamale asupra oțelului și aluminiului pentru a proteja industria americană, el estimând că aceasta se confruntă cu o concurență neloială din partea unor țări asiatice și europene.

Circa 25% din exporturile europene de oțel sunt destinate SUA, potrivit companiei de consultanță strategică Roland Berger. În aceste condiții, ”orice taxă din partea SUA va lovi sectorul european”, a atenționat compania de consultanță într-o notă recentă.

Industria oțelului este deja supusă unei puternice concurențe internaționale, precum și unei scăderi a cererii din partea sectorului auto, unul dintre cei mai mari clienți ai săi.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!