Algoritmii ne cresc copiii? Tot mai multe țări limitează accesul la social media, România stă și cugetă

Copiii petrec tot mai mult timp pe rețelele de socializare, iar statele încep să le închidă ușa. De la Canberra la Madrid și de la Bruxelles la București, guvernele redeschid o întrebare care părea tranșată de mult de industrie și de obișnuință: ar trebui copiii să aibă acces liber la platforme construite pentru captarea atenției și monetizarea comportamentului?

Tema nu mai este una marginală — sănătatea mintală a copiilor, influența algoritmilor, manipularea digitală și riscurile psihosociale au transformat-o într-un subiect de politică publică.

După ani în care protecția copiilor online a fost lăsată aproape exclusiv în seama părinților și a autoreglementării marilor companii tech, tot mai multe țări iau în calcul — sau au adoptat deja — interdicții legale, limite clare de vârstă și mecanisme obligatorii de verificare. Australia a mers cel mai departe, interzicând accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Uniunea Europeană discută un prag armonizat de vârstă. Spania și Germania pregătesc reguli mai dure.

Mai mult, în această săptămână Comisia Europeană a publicat concluziile unei investigații în care spune că TikTok încalcă regulamentul european (Digital Services Act), prin modul în care este concepută platforma pentru a crea dependență, prin funcții precum scroll-ul infinit, redarea automată și sistemele de recomandare personalizate, amenințând rețeaua chineză cu o amendă de până la 6% din cifra de afaceri, dacă nu își modifică algoritmii de funcționare în conformitate cu DSA.

În România, dezbaterea este abia la început, dar reflectă aceleași tensiuni globale: între protecție și libertate, între educație și interdicție, între rolul statului și responsabilitatea familiei. Deocamdată, nu există un consens, ci o serie de poziții divergente care conturează o întrebare mai profundă: ce fel de copilărie digitală vrea, de fapt, statul român să protejeze? În vreme ce politicienii par mai degrabă dispuși să paseze responsabilitatea spre familie și sistemul de educație, societatea civilă cere tot mai hotărât o reglementare fermă în acest sens.

Lumea apasă frâna: sfârșitul autoreglementării platformelor

Discuția globală privind protecția minorilor în mediul online a evoluat rapid.

Australia a anunțat interdicția accesului la rețele sociale pentru copiii sub 16 ani, obligând platformele să aplice verificări de vârstă și să impună restricții tehnice și de conformitate.

Țări europene precum Spania au avansat proiecte de interdicție pentru minorii sub 16 ani și cer companiilor să implementeze sisteme de verificare riguroase ale vârstei, în numele protejării sănătății și dezvoltării tinerilor.

”Copiii noștri sunt expuși unui spațiu în care nu ar trebui să navigheze singuri… Nu vom mai accepta asta”,

a declarat premierul spaniol, subliniind contextul unei Europe tot mai preocupate de aceste chestiuni și stârnind mânia principalului lider mondial care militează pentru păstrarea status-quo-ului, Donald Trump.

Cea mai recentă propunere de interdicție vine din Germania, unde conservatorii din CDU, ai cancelarului Friedrich Merz, iau în calcul introducerea unei interdicţii  totale pentru utilizarea reţelelor sociale de către copiii sub 16 ani, pe model australian. Partenerii de coaliţie ai CDU, social-democraţii (SPD), au exprimat însă rezerve faţă de un astfel de demers.

Secretarul general al CDU, Carsten Linnemann, a declarat că susţine limitarea strictă:

”Copiii au dreptul la copilărie. Trebuie să îi protejăm de ură, violenţă, crimă şi manipulare digitală. Pe reţelele sociale sunt expuşi la conţinut pe care nu îl pot înţelege şi procesa.”

În Germania există îngrijorări tot mai mari legate de riscurile la care sunt expuşi copiii online, precum cyberbullying, hărţuire şi discurs al urii.

Anul trecut, guvernul a creat o comisie specială pentru protejarea minorilor în mediul digital, care îşi va prezenta raportul mai târziu în acest an.

Thorsten Schmiege, şeful organismului care coordonează autorităţile media la nivel de land, a declarat pentru Reuters că, dacă măsurile voluntare ale platformelor nu sunt suficiente,

”… o interdicţie totală poate fi luată în considerare ca ultim pas.”

La nivelul Uniunii Europene, Parlamentul European a adoptat recomandări pentru un prag armonizat de 16 ani pentru accesul la social media, însoțite de mecanisme de verificare a vârstei și avertizări privind practici digitale dăunătoare.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a publicat vineri un raport în care acuză TikTok că încalcă Regulamentul privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA) prin modul în care este concepută platforma pentru a crea dependență, prin funcții precum scroll-ul infinit, redarea automată și sistemele de recomandare personalizate.

Opiniile preliminare ale Comisiei se bazează pe o investigaţie aprofundată care a inclus o analiză a rapoartelor de evaluare a riscurilor, a datelor şi documentelor interne ale TikTok şi a răspunsurilor TikTok la mai multe solicitări de informaţii, o revizuire a cercetărilor ştiinţifice ample pe această temă şi interviuri cu experţi în mai multe domenii, inclusiv dependenţa comportamentală.

”Dependenţa de social media poate avea efecte negative asupra minţilor în curs de dezvoltare ale copiilor şi adolescenţilor. Actul legislativ privind serviciile digitale responsabilizează platformele pentru efectele pe care le pot avea asupra utilizatorilor lor.

În Europa, punem în aplicare legislaţia noastră pentru a ne proteja copiii şi cetăţenii în mediul online”,

a spus Henna Virkkunen, vicepreşedintă executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie.

În cazul în care opiniile Comisiei sunt confirmate în cele din urmă, Comisia poate emite o decizie de neconformitate, care poate declanşa o amendă proporţională cu natura, gravitatea, recurenţa şi durata încălcării şi poate ajunge până la 6 %, dar nu mai mult, din cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial a furnizorului.

”Am ajuns în ceasul al 12-lea!” România intră în dezbatere cu ”majoratul digital”

În acest context internațional tot mai reglementat, România își caută propriul model, reflectând opiniile și valorile actorilor politici și societății.

În vara anului 2025, un proiect legislativ semnificativ a fost depus în Parlament de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, care propune stabilirea vârstei digitale de 16 ani. Potrivit inițiativei, copiii ar putea accesa platformele digitale doar cu consimțământul explicit al părinților și mecanisme de filtrare a conținutului.

În dezbaterile din Senat, Pauliuc a încercat să echilibreze îngrijorările privind riscurile online cu respectul pentru libertate:

”Acest proiect de lege nu este conceput pentru a speria sau pentru a cenzura, ci pentru a oferi un cadru în care părinții pot fi părinți, copiii pot fi copii, iar tehnologia devine un aliat, nu un pericol.”

Proiectul a fost adoptat de Senat în urmă cu 4 luni și transmis Camerei Deputaților, iar dacă intră în vigoare, România va introduce pentru prima dată un concept de ”majorat digital” la 16 ani, acordând părinților drepturi sporite de monitorizare și control.

Atâta doar că proiectul zace încă în sertarele deputaților.

Pe lângă inițiativa legislativă, opinia publică și cea politică sunt împărțite, iar personalitățile centrale ale dezbaterii oferă perspective foarte diferite.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a lansat prin intermediul unui mesaj public un apel către parlamentari pentru a limita accesul copiilor și adolescenților la rețelele sociale:

”Așa cum minorilor nu li se permite accesul la tutun, la alcool, la jocuri de noroc… rețelele de socializare ar trebui considerate și ele dăunătoare copiilor!”

Într-o declarație pentru Digi24, Arafat a subliniat urgența unei astfel de abordări:

”Am ajuns în ceasul al 12-lea”,

avertizând că lipsa unor măsuri ar putea avea un impact social grav asupra generațiilor viitoare.

Alte voci din mediul public, precum europarlamentara PSD Gabriela Firea, s-au pronunțat public în favoarea unor restricții chiar mai stricte decât propune legea de la București, sugerând interdicții pentru cei sub 13 ani și consimțământ parental până la 16 ani.

Contraponderea vine din partea unor oficiali în funcție, la nivel înalt, precum ministrul de Interne Cătălin Predoiu, care respinge o interdicție totală ca fiind ineficientă și greu de aplicat:

”De principiu, nu sunt pentru interdicții. Chiar și în materia accesului minorilor sub o anumită vârstă la conținut online. Nu rezolvă problema de fond: codul moral educat. Cum poți să oprești toți minorii să aibă acces online la anumite platforme?! Greu de aplicat, repet. Interdicția totală nu face decât să creeze frustrare și curiozitate excesivă, iar copiii pot ajunge să folosească aceste platforme pe ascuns, fără niciun fel de îndrumare sau protecție. Ușor de depășit un astfel de obstacol cu mijloacele prezente.

Soluția reală nu poate veni decât din educație solidă și serioasă, pentru că libertatea fără educație este la fel de periculoasă”,

argumentează el, adăugând alarmist că

”… am putea intra pe un drum periculos către o lume orwelliană.”

El avertizează că o interdicție totală ar fi dificil de pus în practică cu tehnologiile actuale și ar putea determina copiii să folosească platformele „pe ascuns”, fără niciun control sau îndrumare.

Pe lângă Predoiu, premierul Ilie Bolojan a exprimat scepticism privind viabilitatea unei interdicții stricte la nivel național:

”Este greu să iei o măsură pe care nu o poți pune în practică”,

argumentând pentru măsuri educative și de prevenție, nu pentru prohibiții pure.

Ministrul Justiției a intervenit și el în dezbatere, însă, în afară de niște vorbe ticluite de avocat, nu pare să se poziționeze în vreun fel, iar declarația a fost menită mai mult să nu supere pe nimeni, decât să indice vreo intenție de orice fel:

”Sunt pentru o anumită evaluare riguroasă a conținutului pe care minorii îl pot accesa pe rețelele de socializare, în sensul că trebuie să încercăm să limităm acest acces la acel conținut care este în mod vădit incitator la violență sau la comportamente antisociale.”

Când politicienii șovăie, ONG-urile cer decizii

Organizaţia ”Salvaţi Copiii” România recomandă ”măsuri legislative şi administrative urgente, coerente, structurate” pentru interdicţia totală şi fără excepţii a accesului la reţelele de socializare pentru copiii sub 13 ani şi acces condiţionat pentru copiii între 13 şi 15 ani, doar cu acordul explicit al părinţilor.

Totodată, afirmă reprezentanţii organizaţiei, sunt necesare sancţiuni reale pentru platformele care permit crearea de conturi de către minori fără verificare şi introducerea obligatorie în curriculum a educaţiei digitale şi siguranţei online.

Argumentele aduse sunt solide și fundamentate pe cercetare științifică.

Un studiu realizat de organizaţie în decembrie 2025 relevă că reţelele sociale sunt utilizate aproape universal de minori, inclusiv de copiii cu vârste de 12-14 ani, iar peste o treime dintre aceştia menţin profiluri publice, accesibile oricărui utilizator.

Conform studiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2024, peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 şi 15 ani manifestă simptome de sevraj psihologic la întreruperea accesului la dispozitivele mobile, un indicator al instalării dependenţei.

Meta-analizele publicate în perioada 2022-2025 evidenţiază corelaţii consistente între utilizarea problematică a reţelelor sociale şi indicatori negativi de sănătate mintală: simptome depresive, anxietate, tulburări de somn, dificultăţi de concentrare şi, în cazurile severe, comportamente de autovătămare.

Studiile longitudinale recente demonstrează că utilizarea adictivă este asociată cu un risc de peste două ori mai mare de ideaţie şi comportament suicidar.

”Guvernul trebuie să îşi asume rolul de reglementator al pieţei digitale în ceea ce priveşte protecţia minorilor. Aceasta implică certificarea platformelor care respectă standardele de siguranţă şi sancţionarea celor care nu le îndeplinesc”,

susţin reprezentanţii Salvaţi Copiii.

Organizația mai cere ca, sub coordonarea Comisiei Europene, colaborarea cu companiile tehnologice trebuie să vizeze implementarea unor caracteristici implicite de siguranţă prin operaţionalizarea conceptului de Safety by Design care presupune:

• metode de verificare a vârstei cât mai puţin invazive,
• interfaţă adaptată vârstei utilizatorului,
• limitatoare de timp în accesarea social media,
• restricţionarea notificărilor în anumite intervale orare,
• reducerea vizibilităţii numărului de like-uri sau vizualizări la copiii sub 15 ani,
• control parental integrat (cu avantajul blocării automate a accesului la conţinut ilegal şi al prevenirii instalării altor programe cu risc pentru siguranţa copiilor),
  sisteme de raportare a abuzului cu un singur click,
• detectarea proactivă a conţinutului ilegal,
• conturi private automate pentru utilizatorii sub 18 ani,
• confirmarea prietenilor de către părinţi în cazul conturilor acceptate pentru copiii între 13 şi 15 ani,
• eliminarea algoritmilor care maximizează dependenţa sau care împing copiii către conţinut toxic (diete extreme, violenţă extremă, pornografie, auto-vătămare sau ideologii radicale).

Această dezbatere are o dimensiune mai largă decât simpla întrebare ”prin lege sau nu?”. Ea reflectă tensiunea între două logici politice și culturale:

• Logica protecției, care vede statul ca garant al unui spațiu sigur pentru copiii vulnerabili și consideră rețelele sociale drept tehnologii ce pot produce dependență și afectare psiho-emoțională.
• Logica libertății și responsabilizării, care avertizează că interdicțiile pot dăuna în loc să protejeze, dacă nu sunt însoțite de educație digitală solidă și instruire parentală.

Cum procedează alții: interdicție, limitare sau control funcțional

Pentru a înțelege mai bine dilemele României, este util să privim comparativ principalele modele de reglementare a accesului copiilor la rețelele sociale care se conturează la nivel global. Diferențele dintre ele nu sunt doar tehnice, ci reflectă viziuni distincte despre rolul statului, libertatea individuală și responsabilitatea corporațiilor tehnologice.

a) Modelul interdicției explicite: Australia

Australia reprezintă, în acest moment, cel mai radical exemplu. Decizia de a interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale marchează o ruptură clară față de paradigma autoreglementării.

Din punct de vedere pragmatic, legea australiană este cea mai clară dintre toate, deși țara de la Antipozi a fost prima care a urmat această cale. Astfel, interdicția utilizării rețelelor de socializare de către minori este stipulată explicit prin lege, este clară și generală, iar responsabilitatea respectării legii cade pe platforme, nu pe părinți sau copii. De asemenea, verificarea vârstei devine o obligație tehnologică, nu o simplă bifă declarativă.

Acest model pornește de la premisa că rețelele sociale sunt produse cu potențial nociv, comparabile cu alte bunuri strict reglementate.

Criticii au avertizat însă că interdicția poate fi, totuși, ocolită, că se creează unele riscuri legate de supravegherea digitală și că, pe termen lung, nu rezolvă problema educației digitale.

În plus, la câteva luni de la intrarea în vigoare a legii, unii adolescenți au acuzat că se simt deconectați și marginalizați.

Inman Grant, șefa agenției care se ocupă de siguranța online din această țară, a recunoscut că măsura interdicției nu poate mulțumi pe toată lumea, dar a apărat-o, spunând:

”Am inițiat o conversație națională despre siguranța pe rețelele de socializare, iar acesta este un lucru bun.”

b) Modelul european emergent: prag de vârstă + verificare

În Uniunea Europeană se conturează un model mai nuanțat, aflat între interdicție și laissez-faire. Majoritatea propunerilor converg în jurul vârstei de 16 ani, prag deja prezent în GDPR pentru consimțământul privind datele personale.

Elementele-cheie ale unei viitoare propuneri la nivelul întregii Uniuni Europene ar putea fi:

• accesul sub 16 ani permis doar cu consimțământ parental verificabil;
• cerințe clare și explicite către platforme, pentru implementarea de sisteme de verificare a vârstei utilizatorilor;
• accent pe design etic și pe limitarea conținutului dăunător.

Spania, Franța sau Germania merg în această direcție, cu grade diferite de fermitate. Este un model care încearcă să evite interdicția totală, dar recunoaște explicit eșecul autoreglementării platformelor.

În principiu, dacă va ajunge, în cele din urmă, text de lege adoptat și promulgat, proiectul românesc al ”majoratului digital” s-ar alinia în mare parte acestei viziuni europene.

c) Modelul anglo-american: reglementare fragmentată

În Statele Unite și, parțial, în Marea Britanie, abordarea este mai fragmentată și mai prudentă din punct de vedere constituțional.

În SUA, reglementarea se face la nivel de stat, așa încât dezbaterea este, în mod previzibil, fragmentată.

Totuși, mai ales că tonul se dă de la un Washington controlat politic de adepții duri ai non-reglementării, interdicția de acces este aproape un tabu.

Rezultatul este un sistem eterogen, în care copiii pot fi protejați într-un stat și aproape complet neprotejați în altul.

Acest model reflectă o reticență structurală față de interdicții, dar și dificultatea construirii unui consens federal.

d) Modelul asiatic: control funcțional și limitare de timp

În unele state asiatice, problema nu este rezolvată prin interdicție de acces, ci prin control strict al funcționalității.

Lista de reglementări prezente, de pildă, în China, cuprinde limitarea tehnică a timpului petrecut online, moduri speciale de funcționare a aplicațiilor pentru minori și o serie de restricții de conținut și orare digitale.

Este un model care tratează social media ca pe un spațiu ce trebuie gestionat, nu neapărat interzis. Deși eficient în reducerea timpului de expunere, ridică probleme legate de control excesiv și libertăți civile, dar autoritățile chineze chiar nu își bat capul cu așa ceva.

România stă și cugetă

Privită comparativ, România nu este nici în avangarda interdicțiilor, dar nici complet în afara tendințelor globale. Totuși, dezbaterea se poartă fragmentar, iar decidenții nu par prea dispuși să se înhame la o dezbatere care chiar să conducă la o reglementare, de orice fel ar fi ea.

Succint, dorința de reglementare pare să fie mai mare în societatea civilă, mai apropiată de problemele reale ale oamenilor, în timp ce politicienii cer prudență și vor ca rolul primordial în protecția copiilor în fața pericolelor din online să revină părinților.

Ca o concluzie, poziționarea românească reflectă nu doar o alegere politică, ci și unele limite administrative, culturale și tehnologice ale statului român. România pare să testeze terenul, urmărind cu atenție experiențele altora înainte de a face un pas ireversibil.

În loc de concluzie: Copilăria digitală depinde complet de decizia politică

Compararea modelelor internaționale arată că nu există o soluție perfectă, ci doar compromisuri diferite între protecție, libertate și control.

Interdicția totală oferă claritate și simbolism politic, dar riscă efecte secundare.

Reglementarea moderată este mai flexibilă, dar mai greu de aplicat eficient și – posibil – cu rezultate incerte.

Pentru România, miza nu este doar adoptarea unei legi, ci definirea unei viziuni coerente despre copilăria digitală: cine protejează, cine educă și cine poartă responsabilitatea atunci când tehnologia scapă de sub control.

Direct algoritmii?

O cohortă de părinți veșnic ocupați și la limita burnout-ului?

Un sistem public de control dovedit de atâtea ori ineficient?

Un sistem de educație aflat sistematic în pragul unor crize de nervi?

În acest sens, dezbaterea actuală, dincolo de faptul că arată indecizia ancestrală a liderilor politici români, este și un simptom al unei transformări mai profunde și mai complexe.

Internetul nu mai este un spațiu neutru, copiii nu mai pot fi lăsați singuri într-un ecosistem construit pentru captarea atenției, însă felul în care se va putea reglementa asta este o nucă teribil de greu de spart.