Andrei Ursulescu: Cele două Românii şi a treia cale

Autor: Andrei Ursulescu, CEO al companiei Scandia Food România, unul dintre cei mai mari producători de conserve din carne și legume pe piața locală, pentru Ziarul Financiar.

Ne aflăm (din nou) ca ţară într-un moment de cumpănă. În mai puţin de două săptămâni decidem viitorul României pentru următorii 5 ani şi suntem poate mai divizaţi ca niciodată.

Pe de o parte, România pro-UE, pro-NATO, pro valori occidentale.

Pe de altă parte, România suveranistă, tradiţională, şi care crede într-un viitor individual, nu ca parte din proiectul european.

Îmi pasă de viitorul României şi nu doar din perspectiva unui CEO care conduce o afacere aici, ci, mai important, ca tată a două fete care vor creşte şi îşi vor căuta locul în această ţară în câţiva ani.

Generaţia mea, a celor născuţi la începutul anilor ‘80, a văzut o Românie transformată în bine în ultimele decenii. Să nu uităm că am plecat de la cozi la alimentare, frig în apartamente, cenzură, lucruri pe care astăzi când le povestesc tinerilor din apropierea mea pare că sunt poveşti din altă viaţă, greu de crezut sau imaginat pentru o generaţie care are tot ce-şi doreşte la un ecran distanţă.

Ar trebui în primul rând să vorbim deschis despre ce credem că ne desparte, despre subiectele care sunt aproape tabu pentru societatea românească, despre dihotomiile prezente, dar şi despre un viitor comun, despre cum să refacem unitatea şi încrederea socială.

Deficitul bugetar şi administraţia publică

Există în prezent un trend internaţional care nu poate fi negat, în care corpul administrativ este redus, din diverse motive – eficientizare economică în primul rând, o perspectivă diferită asupra statului.

Cu siguranţă România va trece şi ea printr-o regândire a necesarului de oameni din administraţia publică şi, deşi nu cred într-o translatare totală a filosofiei de business privat în administraţie, putem cu siguranţă avea în acest domeniu o abordare mai pragmatică, bazată pe performanţă, pe o re-echilibrare a proporţiei dintre angajaţii de la stat şi necesitatea constantă de forţă de muncă a sectorului privat.

Devine un imperativ acest lucru în condiţiile unor deficite bugetare în creştere [48.8 din PIB, IMF, 2023] şi permanentizate, care corelate cu o economie vulnerabilă structural obligă la o abordare raţională. Nu putem obţine un progres rapid fără un efort susţinut la nivel de societate, fără disciplină financiară şi fără o viziune asumată de întreaga naţiune.

Străinii care ne cumpără ţara

Nu suntem o ţară deţinută de multinaţionale, suntem o medie în ceea ce priveşte pământuri deţinute de străini, business-uri cu capital privat internaţional etc. Că ne place sau nu, România, date fiind condiţiile socio-economice de care dispune (o populaţie în scădere, un fenomen de brain drain, un import de mână de lucru necalificată, un sistem educaţional vulnerabil toanelor politice) este parte dintr-un context din care, pentru binele ei, trebuie să găsească modalităţi de a extrage maximul de beneficii.

Ce mă preocupă e însă de ce avem acest sentiment [că ne cumpără străinii ţara] şi cum putem găsi rezolvare. Cu siguranţă oamenii cred că se acordă un sprijin prea redus pentru micile afaceri din România, şi că sunt necesare nişte politici mai clare şi mai susţinute în favoarea produselor româneşti – toate aceste teme trebuie tratate serios de guvernanţi pentru că aceste frustrări şi probleme valide pot împiedica dezvoltarea noastră pe termen lung.

Românii din ţară şi românii din afară

Diaspora e unul din motivele pentru care am evoluat în ultimele două decenii. Zecile de milioane care au fost trimise în ţară au produs un salt economic care ne-ar fi luat altfel mult mai mult timp. Faptul că am rămas mai puţini înseamnă că şomajul e scăzut etc. Asta a venit însă şi cu un cost social extrem de dureros. Familii despărţite, copii care [s]-au crescut aproape singuri şi mai ales un sentiment de furie care se menţine încă împotriva unui stat care şi-a abandonat cetăţenii, care nu a avut resurse de oferit pentru o viaţă decentă şi deci a împins la acest exod cu cifre uimitoare.

Ce e surprinzător e cât de neglijată e diaspora chiar şi acum. Ce fel de programe avem pentru românii de pretutindeni? Cum îi susţinem în afară, cum îi susţinem să se întoarcă? Nu am răspuns şi nu am rezolvat aceste întrebări relevante pentru 5 milioane de români [sau mai mulţi] şi cât timp nu o s-o facem votul acestor oameni va fi unul de sancţionare şi pe bună dreptate.

Religia şi statul român

Un subiect puţin abordat real şi deschis e religia şi relaţia acesteia cu statul.

Ortodoxia înseamnă mult pentru noi: continuitatea identităţii naţionale, repere morale, un adevărat egalizator social – în faţa lui Dumnezeu suntem toţi oameni, toate celelalte distincţii pălesc.

Separarea administrativă între biserică şi stat e necesară pentru o Românie de secol XXI, însă, ca în toate, moderaţia ajută. Religia este o opţiune personală şi trebuie tratată cu respect şi discreţie, nu transformată într-un show de televiziune sau în mărturii de prost gust ale unei credinţe etalate cu grandomanie pe toate canalele de ştiri.

Pe de altă parte, credincioşii trebuie să îşi găsească religia respectată în locurile în care contează, chiar şi în afara bisericilor – şi dau un exemplu care va fi înţeles de toată lumea: mulţi pro-occidentali strâmbă din nas când văd icoane în spitale. Doar că pentru mulţi dintre noi acela este spaţiul în care simţim nevoia unei prezenţe divine.

Din păcate, cu 14 ani în urmă am asistat la momente de mare angoasă şi suferinţă, când cadrele medicale ne-au spus că “ştiinţa şi-a atins limitele” şi singurul lucru pe care l-am mai avut atunci au fost dragostea, nădejdea şi credinţa, piloni fundamentali ai ortodoxismului.

A treia cale

Ştim ce ne desparte. Ştim însă şi cum nu doar să convieţuim în acelaşi spaţiu, dar să mergem pe acelaşi drum şi să ne regăsim cu toţii într-un proiect de ţară?

Aşadar: există o a treia cale în afară de aceste două Românii care par incompatibile?

Viitorul nostru ar trebui să fie direcţia care să ne unească: educaţia, infrastructura, un stat eficient, o mai bună negociere a poziţiei şi beneficiilor pentru România în proiectul european şi valori comune fără de care nimic nu e de durată.

Educaţie

Pe de o parte, opţiuni reale pentru educaţia vocaţională, ca să umplem un deficit de muncă care se resimte în atât de multe domenii.

Pe de altă parte, ca să oprim emigrarea creierelor – nişte măsuri pragmatice precum returnarea banilor de cei care aleg să plece după ce statul român a investit în ei. Este nevoie de răbdare, de consecvenţă şi de multă viziune – ne dorim să avem profesori care să educe generaţii întregi de copii pentru un viitor în care piaţa muncii se anunţă a fi extrem de sofisticată.

Am citit recent că este suficientă o generaţie de copii bine crescută, suficient iubită, ca să facă ţara un loc mai bun – să ne propunem acest obiectiv ca prim pas.

Infrastructura

Proiecte de lungă durata, pe care partidele politice să se angajeze că le continuă indiferent de cine e la guvernare, altfel ne vom prăbuşi la propriu sub povara gândirii pe termen scurt.

Un stat eficient

Digitalizarea administraţiei, principii aplicate de performanţă – toate acestea sunt ne-negociabile.

România şi proiectul european

România post-decembristă a avut două mari proiecte de ţară care indiscutabil au generat progres şi prosperitate: aderarea la UE şi NATO. De la UE avem un beneficiu net încasat de 60 mld euro, scăderea inflaţiei, a ratei de şomaj precum şi o accelerare a modernizării instituţionale.

E lesne de înţeles doar analizând cifrele că în ciuda turbulenţelor naţionale sau internaţionale, a poziţiei geografice a României, a dimensiunii economiei şi rezilienţa acesteia, a dinamicii, negative din păcate, a populaţiei, unica direcţie favorabilă în viitor este cea europeană + NATO.

Se spune că negustorii, indiferent de rezultatele unor negocieri, sunt întotdeauna nemulţumiţi, dar şi că negustorii buni sunt cei care atunci când se ridică de la masă au sentimentul că toţi partenerii au încheiat o afacere bună. Ce se poate face întotdeauna mai bine este să ne negociem mai hotărât locul şi beneficiile pentru România, să respingem soluţiile care nu ni se potrivesc, să ajungem la compromisuri mai favorabile nouă pentru situaţiile de aplicare a unor măsuri la nivelul tuturor ţărilor membre.

Valori comune

Vom reuşi numai prin muncă, respect, moderaţie şi credinţă.