Aplicație dedicată refugiaților ucraineni, disponibilă în 7 țări europene, inclusiv în România
Societatea Cercetătorilor din Ucraina a anunțat lansarea unei platforme digitale, sub forma aplicației de mobil ”I’m Ukrainian”, menită să îi ajute pe ucrainenii care au fost forțați să își părăsească țara din cauza războiului să găsească oameni cu preocupări și probleme comune, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Societății.
”Unitatea ucrainenilor din Ucraina și din străinătate este unul dintre pilonii pe care se sprijină lupta noastră împotriva inamicului. Pentru ca ucrainenii forțați să-și părăsească patria să nu uite de ea și de originea lor, ne-am alăturat dezvoltării și implementării proiectului «I’m Ukrainian Mobile App». Aceasta este platforma comunității digitale a ucrainenilor din străinătate”, au scris ei în postarea citată.
Potrivit Societății Cercetătorilor din Ucraina, cei care își instalează aplicația gratuită pot găsi acolo o listă cu evenimentele culturale de interes, întâlniri ale ucrainenilor din străinătate, informații despre servicii de ajutor pentru persoanele strămutate și refugiate etc.
În prezent, aplicația este disponibilă în Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Polonia, România și Austria, dar lista țărilor urmează să fie extinsă în viitorul apropiat.
Detalii suplimentare se găsesc pe pagina aplicației, de unde se și poate descărca.








