Austriecii închid spațiile de cazare ale unei ferme de sparanghel unde lucrează și români


Autor:    -  
Foto: eMaramures.ro

Timp de citire: < 1 minut

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile austriece au dispus închiderea spațiilor de cazare de la ferma de sparanghel Spargel Sulzmann – Marchfeldspargel und erntefrische Erdbeeren, la care lucrează cetățeni români, pe fondul neîndeplinirii condițiilor de igienă și a standardelor de cazare, scrie HotNews.ro.

”Cu privire la situația unor cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul unei ferme agricole din landul Austriei Inferioare, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma evaluărilor efectuate de către autoritățile austriece la ferma Spargel Sulzmann – Marchfeldspargel und erntefrische Erdbeeren, ca urmare a sesizărilor transmise de către Ambasada României la Viena, prin intermediul consulului și atașatului pe probleme de muncă din cadrul misiunii diplomatice, Camera de Muncă a landului Austria Inferioară a dispus închiderea spațiilor de cazare de la ferma de sparanghel, pe fondul neîndeplinirii condițiilor de igienă și a standardelor de cazare”, arată comunicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se confruntă cu situații în care le sunt încălcate drepturile să sesizeze, în timp util, atât misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat pentru solicitarea de asistență consulară, cât și autoritățile competente din statul de reședință pentru facilitarea luării măsurilor care se impun, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!