Benzina trece de 5$/galon, Biden acuză petroliștii: ”Exxon a făcut mai mulți bani decât Dumnezeu!”
Preşedintele american Joe Biden a acuzat industria petrolieră din Statele Unite şi, în special, ExxonMobil, că exploatează deficitul ofertei pentru a-şi creşte profiturile, după ce datele privind creşterea preţurilor au arătat că inflaţia a atins un nou record al ultimilor 40 de ani, potrivit agenției Reuters. La o zi după discursul său, prețul benzinei din Statele Unite a fost, în medie, de peste 5 dolari pe galon, sâmbătă, pentru prima oară în istoria ţării.
Inflaţia din SUA a accelerat în mai, în condiţiile în care preţul benzinei a atins un nivel record, iar costul alimentelor a crescut, ducând la cea mai mare creştere anuală generală a preţurilor din ultimele patru decenii.
Biden, al cărui discurs de instalare la Casa Albă includea măsuri de reducere a dependenţei Statelor Unite de combustibili fosili, a declarat ieri că speră să accelereze producţia de petrol, care este de aşteptată să atingă niveluri record în SUA, anul viitor.
Preşedintele american a lansat şi un avertisment pentru industrie, ale cărui câştiguri au crescut odată cu preţul petrolului şi gazelor, susţinând că profiturile sunt dovezi că, de fapt, consumatorii plătesc pentru mai mult decât costurile de forţa de muncă şi de transport maritim.
“Exxon a făcut mai mulţi bani decât Dumnezeu în acest an! Companiile petroliere americane nu folosesc profiturile mai mari pentru a fora mai mult, ci pentru a face răscumpărări de acţiuni”, le-a spus Biden reporterilor în urma unui discurs din portul Los Angeles.
Răscumpărările de acţiuni îmbunătăţesc câştigul pe titlu prin reducerea numărului de acţiuni aflate în circulaţie, contribuind indirect la creşterea preţurilor acţiunilor, iar companiile văd răscumpărările ca pe o modalitate de a recompensa investitorii.
“De ce nu forează? Pentru că fac mai mulţi bani dacă nu produc mai mult petrol. Exxon, începe să investeşti şi începe să-ţi plăteşti taxele”, a mai spus Biden.
La rândul său, Exxon a respins acuzaţiile, menţionând că a continuat să-şi crească producţia de petrol, benzină şi motorină din SUA şi s-a împrumutat masiv pentru a creşte producţia, în condiţiile în care a avut pierderi, în 2020.
“Am fost într-un contact permanent cu administraţia, informându-o despre investiţiile planificate pentru creşterea producţiei şi extinderii capacităţii de rafinare în Statele Unite. Exxon va majora cheltuielile cu 50% în exploataţiile sale de şist din Texasul de Vest, aşteptările fiind pentru o creştere a producţiei în acest an cu 25%, din această zonă. O extindere în curs implementare a rafinăriei din Texas va adăuga echivalentul unei noi rafinării de dimensiuni medii”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Casey Norton.
Exxon, cel mai mare producător de petrol din SUA, a pierdut aproximativ 20 de miliarde de dolari în 2020 şi a împrumutat peste 30 de miliarde de dolari pentru a-şi finanţa operaţiunile. A plătit impozite de 40,6 miliarde de dolari anul trecut, cu 17,8 miliarde de dolari mai mult decât în 2020, conform purtătorului de cuvânt la companiei.
Creşterea costurilor a devenit o bătaie de cap politică pentru administraţia Biden care a încercat mai multe măsuri pentru reducerea preţurilor. Lista acestora cuprinde și o eliberare record de barili din rezervele strategice ale SUA, derogări de la regulile legate de producţia de benzină şi sprijinirea marilor ţări din OPEC pentru a creşte producţia.