BNR, mai optimistă decât FMI: Economia României va crește anul acesta cu mai mult de 10%

,
Autor:    -  
Economia Romaniei
Foto: romania-insider.com

Timp de citire: 1 minut

Banca Națională a României consideră că avansul economic al țării va fi mai mare decât cel estimat de FMI la începutul anului (n.r. peste 7%) și va fi susținut de cererea internă, în special de consumul privat: ”Cererea internă este confirmată drept unic determinant al redresării economice, în contextul redinamizării considerabile a consumului privat”. BNR este optimistă că această creștere va depăși 10%.

”Evoluțiile recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată arată continuarea creșterii economiei în trimestrul II 2021, într-un ritm trimestrial în decelerare, dar mai alert decât cel anticipat în luna mai, implicând, în contextul efectului de bază asociat contracției din perioada similară a anului trecut, majorarea la un nivel considerabil, de două cifre, a dinamicii anuale a PIB”, menționează comunicatul BNR.

BNR mai precizează că activitatea economică și-a continuat redresarea ”în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil peste așteptări, aceasta reducându-și declinul în termeni anuali la doar -0,2 la sută, de la -1,4 la sută în trimestrul IV 2020.

”Evoluții deosebit de dinamice se evidențiază în primele două luni din trimestrul II în comerțul cu amănuntul, în cel auto-moto și, mai ales, în sectorul serviciilor prestate populației, dar și în sfera construcțiilor și producției industriale, incluzând comenzile noi în industria prelucrătoare. În același timp, deficitul comercial și-a temperat ușor creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care majorarea consistentă a exporturilor, pe fondul revenirii puternice a economiilor europene, a devansat-o pe cea a importurilor de bunuri și servicii. Deficitul de cont curent și-a comprimat însă considerabil dinamica anuală, inclusiv cu aportul balanței veniturilor primare și al celei a veniturilor secundare, aceasta rămânând totuși superioară valorilor ei medii din 2019 și 2020”, se arată în comunicatul BNR.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!