Închide

Bode, odă lui Emil Boc: Clujul a atras fonduri europene mai mult decât Cipru și Malta la un loc

Avatar
Cluj Napoca Centru Piata Unirii Steag Romania Ue Uniunea Europeana Urban Copyright Foto Contactati Www.afaceri.news

Copyright foto Contactati www.AFACERI.news

Timp de citire: 3 minute

În cadrul evenimentului de lansare a candidaților PNL din județul Cluj, secretarul general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, a lăudat realizările remarcabile ale administrației liberale din Cluj și a subliniat importanța acestora ca model de succes pentru întreaga țară.

„Cel mai potrivit lucru pe care aș putea să-l fac în fața dumneavoastră este să spun „jos pălăria, dragii mei” pentru tot ce ați făcut la Cluj-Napoca, la Cluj, în regiunea de Nord. Vă consider o mare familie care ne primește de fiecare dată cu ospitalitate, optimism, mereu exemplar mobilizată pe plan politic și cu candidați foarte puternici. Aveți de departe cea mai bună echipă de candidați la aceste alegeri și sunteți singurii care puneți pe masa ofertelor electorale o viziune coerentă pentru dezvoltarea Clujului în următorii ani. Sunt convins că veți reconfirma pe tot parcursul anului 2024 rezultatele record obținute prin precedentele alegeri, iar rezultatele vă vor poziționa din nou în topul celor mai puternice filiale liberale din România,” a declarat Lucian Bode, potrivit B1TV.

Bode a subliniat faptul că Clujul este un model de excelență în administrație, educație, medicină, cultură și IT:

Petrec majoritatea timpului în București, dar de fiecare dată când revin aici, la Cluj, mă surprindeți și mă faceți să înțeleg mai bine de ce „de aici se dă ora exactă” în ceea ce privește administrația publică din România și nu numai. Clujul este orașul excelenței în administrație, în medicină, în educație, în cultură și în IT. Voi, administrația liberală de la Cluj, ați născut un oraș european care bate multe alte orașe cu tradiție din Europa, aflat în top 10 orașe din punct de vedere al calității vieții în Europa și în lume.”

Cluj-Napoca, în top 10 cele mai sigure orașe din lume

Lucian Bode a evidențiat și siguranța orașului, subliniind că municipiul Cluj-Napoca a fost declarat în top 10 cele mai sigure orașe din lume.

„Nu poți să nu subliniezi, și de aici de la Cluj-Napoca, faptul că municipiul Cluj-Napoca a fost declarat în top 10 cele mai sigure orașe din lume. Felicitări, dragii mei! Am văzut aici, cu toții, că sunteți o super echipă care a turat la maxim motoarele dezvoltării acestui oraș și ați inspirat multe alte administrații din România când vine vorba despre dezvoltarea urbană, despre Smart City și alte concepte moderne de administrație. Clujul este pe buzele tuturor românilor, mulți ar dori ca orașul lor să fie ca la Cluj. Asta auzim în toată țara.”

Clujul a atras fonduri europene mai mult decât Cipru și Malta la un loc

Bode a subliniat rolul important al atragerii fondurilor europene în dezvoltarea Clujului.

„Dezvoltarea remarcabilă a Clujului în tot acest an este marca Partidului Național Liberal, marca administrațiilor liberale performante. Este meritul lui Emil Boc, al lui Daniel Buda, al lui Alin Tișe, al tuturor primarilor noștri, consilierilor locali și județeni, ai membrilor noștri care au făcut posibil acest lucru. Ați atras fonduri europene poate mai mult decât au reușit alte state membre ale Uniunii Europene. Clujul a atras fonduri europene mai mult decât Cipru și Malta la un loc. Felicitări, domnule primar!”

Lucian Bode a explicat motivul alianței PNL-PSD

Lucian Bode a explicat și rațiunea din spatele alianței cu PSD, subliniind că aceasta a fost necesară pentru a menține stabilitatea țării.

„Știu că de multe ori, mai ales în Ardeal, există această întrebare: De ce suntem aliați cu PSD? De ce avem această coaliție? Am făcut această coaliție când războiul bătea la ușă, după o criză politică declanșată de USR, care, cum bine știți, a depus moțiune de cenzură împotriva guvernului alături de AUR. Nu aveam o altă soluție mai bună pentru a ține România pe linia de plutire. Nu a fost o decizie ușoară, dar realitățile politice, aritmetica parlamentară și contextul internațional ne-au împins spre această soluție. Deși avem o relație complicată cu partenerii noștri social-democrați, am reușit să facem lucruri bune pentru România.”

Bode și-a încheiat discursul lăudând realizările guvernării actuale și progresul economic al României:

„Astăzi, avem mai mulți kilometri de autostradă, avem o creștere economică sustenabilă, am dobândit statutul de țară  Schengen, am scăpat de MCV și am atras foarte mulți bani europeni. În anul 2022, România a reușit să atragă peste 11,3 miliarde de euro fonduri europene.”

scroll to top