Bulgaria, mereu surprinzătoare | Ca vulpea la struguri, bulgarii spun că nu mai au chef de Schengen
Majoritatea cetățenilor bulgari susțin încă aderarea țării la spațiul Schengen, dar ponderea acestora în totalul populației este în scădere, relevă un sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Societate Deschisă de la Sofia și citat de publicația Euractiv.com.
Peste 42% dintre respondenții la sondaj spun că susțin aderarea Bulgariei la spațiul Schengen, circa 34% sunt împotrivă, iar alții 24% nu și-au exprimat nicio părere pe această temă.
Sondajul a fost realizat în perioada 6 – 16 iunie 2022 și a fost făcut public în această săptămână.
Aderarea Bulgariei la Schengen are cel mai puternic sprijin printre susținătorii partidelor pro-europene ”Bulgaria Democrată” (93%), ”Continuăm schimbarea” (63%) și GERB (60%). Cea mai mare pondere a oponenților aderării se observă în rândul celor care locuiesc la sate (38%), al persoanelor cu studii primare (36%) și al șomerilor (42%).
Profilul politic al acestor oameni înclină adesea către Partidului Socialist Bulgar, asumat pro-rus (58%) și către radicalii anti-europeni și pro-ruși din partidul ”Renașterea” – ”Văzrajdane” (50%).
Istoric, cel mai mare sprijin pentru aderarea țării la Schengen s-a înregistrat în 2011 (67%), după care sprijinul a scăzut treptat, din cauza presiunii crescute a crizei migranților, după 2015.
”În acest context, o posibilă nouă amânare a calității de membru a zonei Schengen riscă să spulbere majoritatea încă existentă în sprijinul acestei politici de integrare”, potrivit uneia dintre concluziile studiului citat.
În 2011, Comisia Europeană anunța că Bulgaria a îndeplinit toate criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen. Luna viitoare, Consiliul UE este așteptat să accepte aderarea Croației la spațiul Schengen, neexistând obiecții în acest sens din partea niciunuia dintre celelalte state membre, însă aderarea României și Bulgariei este încă pusă sub semnul întrebării de Olanda și de Suedia.
Potrivit presei de la Sofia, citată de Hotnews, este posibil ca Olanda să solicite în mod oficial separarea Bulgariei de România la votul care va decide care dintre aceste țări, alături de Croația, se va alătura Spațiului Schengen. Din cauza problemelor politice interne din Olanda, Bulgaria va fi sacrificată, iar aceasta ar fi o înfrângere uriașă pentru Sofia, pentru că de facto ar izola-o, adaugă sursa citată.
Este tot mai clar că Croația are sprijinul tuturor țărilor care vor vota, dar ideea că Haga va sprijini România, dar nu și Bulgaria, este din ce în ce mai întâlnită în mediile de la Bruxelles. În ceea ce privește Suedia, votul ei nu a fost încă decis în mod decisiv – pro sau împotriva Bulgariei.









