Bulgarii alocă 6 mld. € pentru drumuri și căi ferate, pentru desfășurarea rapidă a forțelor NATO, la nevoie

,
Autor:    -  
Todor Tagarev
Ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev. Sursa foto: captură video bTV.

Timp de citire: 2 minute

Bulgaria va aloca 6 miliarde de euro pentru investiții în infrastructură care vor facilita, la nevoie, dislocarea forțelor NATO pe flancul estic al Alianței. Desigur, noile drumuri și căi ferate cuprinse în planul de investiții vor putea fi folosite și pentru transportul civil, potrivit unui anunț al ministrului Apărării de la Sofia, Todor Tagarev, citat de publicația Euractiv.com.

În prezent, pe teritoriul Bulgariei se află cantonat un grup multinațional de luptă al NATO, aflat sub comandă italiană și alcătuit din aproximativ 1.000 de militari. Planurile prevăd extinderea contingentului la 1.500 de militari, precum și construirea unei baze militare NATO în sudul Bulgariei, pentru a se putea alcătui formațiuni de dimensiunea unei brigăzi multinaționale.

”Desfășurarea unui grup de luptă multinațional NATO pe teritoriul nostru a fost discutată de zeci sau sute de ori. În timpul vizitei mele în Statele Unite, săptămâna trecută, am vorbit despre cum putem să asigurăm noi, ca țară gazdă, cea mai bună infrastructură necesară, dar și despre cum ne pot ajuta Statele Unite, astfel încât să putem folosi fondurile internaționale de cofinanțare disponibile pentru construirea acesteia”, a spus Tagarev la postul de televiziune bTV.

Bulgaria are semnat un acord bilateral cu SUA pentru utilizarea în comun a patru baze militare bulgărești.

Investiția anunțată de 6 miliarde de euro nu se va face din bugetul apărării și va fi utilizată pentru infrastructura rutieră și feroviară pentru a facilita desfășurarea rapidă a formațiunilor militare atunci când va fi necesar, a adăugat Tagarev.

Ministrul Apărării de la Sofia a mai menționat că investițiile vor putea viza nu doar infrastructură de transport, ci și conducte de petrol, gazoducte sau noi depozite de combustibili.

”Lucrăm la toate aceste probleme, care nu sunt numai în competența Ministerului Apărării”, a explicat Todor Tagarev.

Potrivit ministrului bulgar, sunt elaborate planuri pentru ca toate grupurile de luptă din țările de pe flancul estic al NATO să devină grupuri de luptă la nivel de brigadă – adică până la aproximativ 5.000 de oameni.

”Asta se va întâmpla atunci când va fi nevoie, deocamdată nu avem un calendar clar în acest moment. Trebuie să fim pregătiți să oferim condițiile optime, atunci va fi cazul”, a spus el.

În ultimii ani, Bulgaria a făcut investiții importante în dotarea armatei, în încercarea de a înlocui vechile echipamente sovietice moștenite din perioada comunistă. Astfel, Sofia a cumpărat noi avioane de luptă F-16 Block 70, într-un contract de 2,4 miliarde de dolari, 200 de vehicule de luptă Stryker de la infanteria americană, pentru 1,1 miliarde de dolari, construind și două noi nave de patrulare.

Potrivit lui Tagarev, Bulgaria va deveni un centru regional pentru repararea și întreținerea vehiculelor de luptă Stryker. Lista de proiecte de achiziții și investiții cuprinde și consolidarea pazei de coastă, construirea de noi radare militare și chiar cumpărarea de submarine militare.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!