Burger King anunţă că vrea să se extindă în România şi să facă angajări
Burger King a deschis în timpul pandemiei un restaurant în Piaţa Universităţii din Capitală, operat de către AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, iar compania vrea să se extindă în România şi să facă angajări, scrie News.ro.
Alan Laughlin, preşedinte Burger King CE – AmRest, a declarat pentru News.ro că înainte de pandemie, compania îşi propusese deschiderea a şase noi restaurante, iar o parte dintre aceste proiecte sunt deja începute şi speră să le deschidă în această jumătate a anului.
”La începutul acestui an, înainte de pandemie, ne propusesem deschiderea a şase noi restaurante. Am luat în calcul la momentul respectiv şi expansiunea în alte oraşe mari din afara Bucureştiului. O parte dintre aceste proiecte sunt deja începute şi sperăm să le deschidem în această jumătate a anului. Nu avem o dată sigură, deoarece depindem şi de evoluţia lucrurilor la nivel naţional/internaţional, de factorii externi care nu ţin de noi. Însă, ne bucurăm pentru că am reuşit să deschidem un nou restaurnat chiar în plină pandemie, cel din Piaţa Universităţii. Ne ambiţionăm să facem posibilă deschiderea unui număr cât mai mare anul acesta. Ştim că nu va fi uşor, însă suntem de părere că este important să susţinem economia, iar odată cu deschiderea unor noi restaurante vom oferi şi posibilitatea unor noi locuri de muncă, atât de căutate în această perioadă”, a declarat pentru News.ro Alan Laughlin, preşedinte Burger King CE – AmRest.
El vorbeşte şi despre deciziile luate în aceste luni în care pandemia a lovit puternic industria QSR/HoReCa.
”La început, în starea de urgenţă, am fost nevoiţi să închidem toate restaurantele. Nu a fost un moment uşor, însă am ştiut că viteza timpului de reacţie este crucială. Ne-am reorganizat, am căutat soluţii iar apoi le-am şi implementat rapid. Astfel, am început să ne concentrăm pe zona de food delivery, take away şi, mai apoi, când lucrurile au devenit oarecum mai relaxate, am oferit şi serviciul de pick-up. În acest moment ne bucurăm de rezultate bune, ca urmare a mobilizării noastre rapide – în cele trei luni am reuşit să avem aproximativ 60.000 de comenzi înregistrate şi 15.000 de Whopper burgeri vânduţi. Sunt cifre care ne bucură şi vrem să ne menţinem pe un trend ascendent. Într-adevăr, nu ştim ce urmează şi nu putem prevedea, dar am învăţat în această perioadă cât de important este să nu îţi abandonezi niciodată clienţii. Oricâte obstacole ar fi de trecut, aceştia merită cele mai bune servicii şi totodată să se simtă în siguranţă”, spune Alan Laughlin.
Compania a deschis lunile trecute un nou restaurant, în zona Piaţa Universităţii din Bucureşti.
”Dacă am reuşit să facem această inaugurare într-un context nefavorabil, suntem optimişti că vom putea continua astfel şi cu următoarele. Pe scurt, ne-am adaptat şi am acţionat în consecinţă, iar rezultatele nu au încetat să apară”, afirmă el.
În cele trei restaurante deschise, compania are 100 de angajaţi. Compania va continua să facă angajări.









