Cardul de sănătate ar putea fi inclus în aplicația unică a statului român (Ministerul Cercetării)

,
Autor:    -  

Timp de citire: < 1 minut

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, propune includerea cardului de sănătate în aplicația unică a statului român, astfel încât pacienții și medicii să îl poată accesa de pe telefon.

El dorește ca aplicația dezvoltată la Ministerul Cercetării să cuprindă, pe lângă documente de identitate, și cardul de sănătate, pentru că este un document foarte folosit.

Potrivit Rador, Bogdan Ivan a explicat într-o conferință că un card în format digital costă mult mai puțin decât unul fizic și s-ar reduce și investițiile în dispozitivele care să le citească.

Ministrul a reamintit că în luna martie a fost semnat contractul pentru execuția aplicației unice a statului, iar termenul de finalizare este de un an și jumătate.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!