
UE își diluează, treptat, majoritatea obiectivelor de mediu: de această dată, taxele pe kerosen
Energie, Legislație, MediuStatele membre ale Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţilor poluanţi pentru aviaţie, în condițiile în care urmăresc un progres în ceea ce priveşte reformele…

UE își diluează, treptat, majoritatea obiectivelor de mediu: de această dată, taxele pe kerosen
Energie, Legislație, MediuStatele membre ale Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţilor poluanţi pentru aviaţie, în condițiile în care urmăresc un progres în ceea ce priveşte reformele…

SUA și China au încă „unele divergențe” cu privire la finanțarea combaterii schimbărilor climatice
America, Asia, MediuChina și Statele Unite au încă „unele divergențe” pe teme precum finanțarea combaterii schimbărilor climatice, dar au făcut progrese în reducerea acestora în timpul discuțiilor din această săptămână, a declarat vineri la Beijing…

A doua vară la rând când se doboară recordul absolut de temperatură din era măsurătorilor meteo
MediuServiciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene a anunțat vineri că vara anului 2024 a fost cea mai caldă măsurată vreodată pe planetă, pentru al doilea an la rând. Astfel, 2024 are toate şansele să devină primul…

Pe urmele Parisului: o altă capitală europeană interzice închirierea de trotinete electrice
Europa, Mediu, Servicii, TransportAutoritățile din capitala Spaniei, Madrid, au decis să interzică trotinetele electrice închiriate prin aplicații mobile, după ce cei trei operatori licențiați din oraș nu au reușit să pună în aplicare limitările necesare privind…

”Jucăria” de pe șosele: brașovenii de la Allview și-au atins deja ținta de vânzări pe tot anul
Mediu, TransportAllview Auto, divizia de automobile a companiei brașovene Visual Fan, care operează brandul Allview, a anunțat că, în doar 6 luni de la lansarea Programului ”Rabla Plus 2024”, compania și-a atins obiectivul de vânzări pentru întregul…

Statul cel mai mare poluator cu plastic din lume (studiu)
Lumea, MediuIndia este cel mai mare poluator cu plastic din lume, conform unui inventar la nivel mondial dedicat acestei probleme, publicat miercuri de o echipă de cercetători, care evidenţiază pericolele recurgerii frecvente la incinerarea necontrolată…

De la începutul anului s-au reciclat sub 40% din totalul de ambalaje puse pe piaţă
Comerț, MediuSuccesul sistemului Garanţie-Returnare nu exclude şi pierderile. Din cele 3,5 miliarde de ambalaje puse pe piaţă de la începutul anului, sunt reciclate sub 40%. Restul sunt încă în magazine, fie au fost aruncate la întâmplare sau ajung…

Procent uriaș la textilele din gospodăriile româneşti care sunt aruncate şi incinerate
Mediu, PubliceRomânia se află în topul ţărilor poluatoare atunci când vine vorba de gestionarea deşeurilor textile, iar peste 95% din textilele prezente în gospodăriile româneşti ajung să fie aruncate la gunoi şi incinerate, conform raportului…

Surpriză în managementul “puiului” electric al Volvo: Fostul CEO Polestar a fost pus pe făraș
Industrie, Mediu, Piața muncii, Recrutare, Transport
Polestar primește un nou CEO pe fondul scăderii vânzărilor de vehicule electrice.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, în timpul unui interviu acordat TechCrunch, Thomas Ingenlath, CEO-ul companiei Polestar producătoare de mașini…

După praful saharian, România va fi acoperită de un alt nor de praf, de origine central-asiatică
MediuAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, marți seara, că zona României va fi traversată în următoarele zile de un nor de praf provenind din partea central-sud-vestică a Asiei, mai precis din zona deșertului Karakum.
”În…

Conspiraționiștii români exultă: Bruxelles-ul cere rapoarte despre dârele lăsate pe cer de avioane
Europa, Legislație, Mediu, Publice, TransportNoile planuri de mediu, contestate de industrie, au fost convenite de oficiali europeni săptămâna trecută. Dintre măsurile luate în vedere, sunt câteva care se referă la companiile aeriene care operează zboruri de pe aeroporturile europene.…

Ministrul Mediului a anunțat noutățile Programului Casa Verde Fotovoltaice de anul acesta
Energie, MediuNoul program Casa Verde Fotovoltaice de anul acesta are două noutăţi. Suma de finanţare a crescut considerabil şi sunt incluse decontările pentru achiziţia de acumulatori. Invitat la TVR, ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că facturile…

Tot mai mulți germani își montează panouri fotovoltaice pe balcoane. În ultimul an vânzările au crescut cu 350 la sută
MediuGermania este în topul ţărilor europene care produc energie electrică solară. Instalațiile fotovoltaice au determinat o scădere a prețului pe megawatt-oră.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, a crescut cererea de panouri şi la proprietarii…

Liderul mondial al pieței parfumurilor își încearcă norocul într-un domeniu-surpriză: mâncarea pentru animale
Energie, Europa, MediuGigantul elvețian al industriei parfumurilor și aromelor Givaudan analizează oportunitatea de a-și extinde aria de interes și ia în considerare intrarea pe piața mâncării pentru animalele de companie. Extinderea pe această piață,…

Opt din zece români care vor să acceseze ”Casa Verde 2024” nu ştiu de ce documente au nevoie
Energie, MediuMajoritatea românilor (80%) care vor să fie beneficiari ai programului "Casa Verde" nu ştiu ce documente sunt necesare pentru a se înscrie în program şi a fi eligibili pentru finanţarea panourilor solare, arată rezultatele unui studiu…

Vara lui 2004, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor ANM (Ministrul Mediului)
MediuMinistrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), arătând că aceste schimbări climatice ne afectează pe fiecare dintre…

Peste 1,33 miliarde de ambalaje cu sigla SGR au fost colectate de pe piaţă, până la 1 august
MediuPeste 1,336 de miliarde de ambalaje cu sigla SGR au fost colectate de pe piaţă, până la data de 1 august 2024, conform Barometrului RetuRO, consultat de Agerpres. Este echivalentul unei cantităţi de 90.800 de tone.
Datele centralizate…

Au fost deschise centre de colectare a medicamentelor nefolosite sau expirate
Mediu, SănătateOricine are acasă medicamente nefolosite sau expirate le poate duce într-un spaţiu sigur pentru a fi distruse.Centre de colectare a acestor deşeuri, considerate periculoase pentru mediu, au fost deschise la unităţile medicale, fiind…

Ministrul Mediului anunță programul ”Rabla pentru sobe”. Vor fi interzise sobele pe lemne?
Legislație, Mediu, PubliceMinistrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat lansarea, începând cu această toamnă, a programului ”Rabla pentru sobe”, prin care populația va putea să achiziționeze sobe energetice cu finanțare de 80% din fonduri publice. De asemenea,…
