
Croazierele, sectorul turistic cu cea mai rapidă creștere, iar emisiile sale scapă de sub control
Mediu, Transport, TurismDeși transportă 36 de milioane de pasageri pe an, navele de croazieră sunt în prezent scutite de taxe pe combustibil și de cea mai mare parte din taxele de consum, relatează Euronews.De cinci ori mai mare decât Titanicul, Icon of…

În vreme ce în Europa trecerea la mașini electrice ia o pauză, China accelerează și stabilește recorduri
Asia, Energie, Mediu, TransportLuna iulie a acestui an a reprezentat un moment de referință pentru piața auto chineză: jumătate din toate vehiculele vândute în China au fost fie vehicule noi pur electrice (EV), fie hibride plug-in, potrivit datelor prezentate de jucătorii…

În mai puţin de 8 luni, SGR a ajuns la 1 miliard de ambalaje colectate (ministrul Mediului)
MediuSistemul Garanţie Returnare a depăşit, în mai puţin de opt luni de la lansare, bariera psihologică, ajungând la un miliard de ambalaje colectate, a anunţat ministrul Mediului, Mircea Fechet."În mai puţin de 8 luni de la lansare…

Protest cu cămile pe străzile Budapestei; ce nemulțumiri au avut protestatarii?
Agricultură, MediuUn grup de fermieri maghiari protestatari au condus joi două cămile prin centrul Budapestei, îndreptându-se spre Ministerul Agriculturii, în încercarea de a sensibiliza opinia publică cu privire la impactul grav al schimbărilor climatice…

Peste 175.000 de persoane mor anual în Europa din cauza căldurii extreme (OMS)
Europa, Mediu, SănătatePeste 175.000 de persoane mor ca urmare a efectelor căldurii extreme în fiecare an în Europa, regiune de pe glob care se încălzeşte cel mai rapid, potrivit unui comunicat publicat joi de divizia europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii…

Premierul, pe șantierul defrișărilor de pe Valea Oltului: Autostrada peste Carpați devine realitate
Mediu, TransportPremierul Marcel Ciolacu care a vizitat, miercuri, şantierul defrişărilor de pe Valea Oltului, a transmis că închiderea traficuui a fost o decizie bună, deşi a fost luată ”cu înjurăturile de rigoare”. Premierul a adăugat că,…

Șeful AFM: Programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea începe până la sfârșitul lunii august
Legislație, Mediu, PubliceSesiunea din acest an a Programului Casa Verde Fotovoltaice va demara până la finele lunii august, a anunţat marţi preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu, el menţionând că programul a fost modificat…

În prima jumătate a anului energiile regenerabile au depășit combustibilii fosili, generând 30% din energia electrică a UE
Energie, Europa, MediuTurbinele eoliene și panourile solare au depășit combustibilii fosili și au generat, în premieră, 30% din energia electrică a Uniunii Europene, în prima jumătate a anului.Producția de energie din cărbune, petrol și gaze a scăzut…

Inteligenţa artificială poate prezice secetele cu un an înainte
MediuUn studiu recent evidențiază modul în care progresele în IA ne transformă capacitatea de a anticipa aceste evenimente meteorologice extreme, oferind comunităților și guvernelor timpul necesar pentru a se pregăti și a atenua efectele…

Institut german: în ultimii doi ani, numărul mașinilor electrice s-a dublat, la nivel mondial
Energie, Industrie, Lumea, MediuNumărul vehiculelor electrice (EV) pe plan mondial continuă să crească rapid, conform celor mai recente ale Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) din Germania, citat de agențiile de presă DPA și…

Managementul traficului în stil nemțesc: renunți la carnet, primești transport public gratuit
Europa, Mediu, Servicii, TransportMai multe municipalități din landul german Renania de Nord - Westfalia (NRW) propun transport public gratuit șoferilor care își predau permisul de conducere. Demersul ajută la protecția mediului și sporește siguranța în trafic, scrie…

Șefa ANM: Actualul an agricol ar putea să fie unul dintre anii cei mai secetoși din istorie
Agricultură, MediuAcest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie, în special pentru culturile prăşitoare, în prezent înregistrându-se secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, a declarat, pentru Agerpres, directorul…

Greenpeace România a depus plângere și cere revocarea acordului de mediu pentru Neptun Deep
Energie, MediuOrganizația ecologistă Greenpeace România a trimis o plângere prealabilă către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța, în care cere revocarea acordului de mediu privind proiectul Neptun Deep. Acest fapt vine ca urmare a…

Recordul absolut al celei mai calde zile din istoria planetei a fost doborât în două zile la rând
Lumea, MediuLuni, 22 iulie 2024, a fost cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor meteorologice, potrivit datelor preliminare furnizate de agenţia de monitorizare a Uniunii Europene, depăşind precedentul record stabilit de ziua de duminică,…

Ar trebui amendați cei care colectează PET-uri din gunoaie? Ce crede ministrul Mediului
MediuMircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat că sunt între 5.000 şi 6.000 de români care își asigură un venit datorită sistemului de garanţie-returnare. Ministrul susţine că cei care caută PET-uri în coşurile de gunoi nu ar trebui…

Țările UE sunt departe de a îndeplini obiectivele de emisii pentru 2030
Energie, Europa, MediuDoar șase din cele 27 de state membre ale UE au prezentat planuri naționale privind clima care sunt la zi, potrivit Euronews.Conform unui studiu care analizează planurile naționale privind clima, 12 state membre ale UE nu își vor atinge…

Purificarea urinei vacilor: o metodă care ar putea fi folosită în Europa pentru a reduce deficitul de apă
Agricultură, Europa, MediuRefolosirea apelor uzate ar putea fi soluția la problema deficitului de apă în creștere din Europa, potrivit Spotmedia.Cele 34 de vaci de lapte care rumegă pe o platformă plutitoare din portul Rotterdam nu se gândesc probabil la deficitul…

Marcel devine tot mai performant. Roboții au învățat să sorteze obiectele, inclusiv gunoiul
Inovație, MediuCercetătorii au reușit să creeze roboți cu un simț complex al atingerii, care le permite să recunoască și să sorteze obiectele, conform Science Daily.O echipă de experți în robotică de la Universitatea Tsinghua au creat un senzor…

Românii încă mai aruncă deșeuri pe câmp. Unii sunt amendați în mod repetat și nu se opresc
Legislație, MediuUn bărbat din judeţul Prahova a fost prins de către jandarmi, de două ori în cinci luni, în timp ce abandona deşeuri pe un câmp din apropiere de Ploieşti. El a fost amendat cu 30.000 de lei, la fel ca şi prima dată când a fost depistat.…

Valul de caniculă și furtunile pot aduce pene de curent, anunță ministrul Energiei
Energie, MediuÎn momentul în care ai condiții meteo aparte (caniculă, furtuni sau alte fenomene asociate schimbărilor climatice), pot apărea și pene de curent, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Le recomand românilor să rămână…
