
Polunin, prezent la TIFF Talks, show incendiar la Bonțida și proiecție a documentarului Dancer
EconomieSergei Polunin, superstarul rebel al dansului, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, a avut o întâlnire cu publicul clujean, joi, 29 iulie 2021, în cadrul TIFF Talks, eveniment moderat de Cătălin Ștefănescu. Tot ieri,…

Bloomberg: Încrederea în economia zonei euro, la cel mai înalt nivel din istorie în iulie
Economie, Europa, PiețeÎncrederea în economia zonei euro a urcat în luna iulie la cel mai ridicat nivel din istorie, odată cu reluarea afacerilor pe fondul eliminării restricţiilor impuse din cauza coronavirusului, transmite Bloomberg, citată de AGERPRES.Potrivit…

În luna iunie, Dacia Sandero a ocupat locul trei în topul vânzărilor europene
Europa, TransportDacia Sandero a ocupat locul trei în topul vânzărilor europene pe luna iunie, fiind depășită doar de Volkswagen Golf și Tesla Model 3, potrivit datelor Jato Dynamics, informează Automarket.Peste 1.2 milioane de autoturisme au fost…

Economia americană îşi revine: Preţurile au crescut cu cel mai rapid ritm din 1982 încoace
Economie, InternaționalStatele Unite ale Americii au înregistrat o creştere a PIB-ului mai slabă decât se aştepta în trimestrul doi, dar, cu toate acestea, ea a permis primei economii a lumii să revină la nivelul de dinaintea pandemiei de Covid-19, potrivit…

Modernizarea Aeroportului Timișoara, în linie dreaptă: Se construiește un nou terminal Plecări
Fonduri UE, TransportNoul terminal Sosiri Externe al Aeroportului Timişoara a fost inaugurat joi. Tot atunci a fost semnat contractul pentru construcţia unui terminal nou de Plecări Externe, în urma unei investiții de 184,4 milioane de lei, care are termen…

Dezamăgire pentru românii cu planuri de vacanță în Grecia. De la 1 august, intră în zona roșie
Legislație, TurismVeste proastă pentru românii care au planuri de vacanţă în Grecia. Din cauza numărului mare de cazuri, ţara a intrat din zona galbenă în cea roşie. Cei care sunt vaccinaţi şi se întorc din concediu de acolo nu intră în carantină.…

Cheltuieli dubioase cu servicii de consultanță și lipsă de transparență în PNRR-ul României
EconomiePNRR-ul României a fost, din nou, aspru criticat de reprezentanții Comisiei Europene și de mass-media internațională. În raportul Comisiei, prezentat de Newsweek, există probleme legate de lipsa de transparență. Mai precis, este vorba…

Nodul rutier din Sebeș de pe autostrada A10 a fost deschis integral
Investiții, TransportÎntr-o postare pe pagina lui de Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat deschiderea ultimelor două bretele din compunerea nodului rutier Sebeș de pe autostrada A10.
"Azi s-au dat în circulație ultimele două bretele…
Austria se opune introducerii vaccinării anti-Covid obligatorii
Europa, SănătateCancelarul austriac Sebastian Kurz a respins o sugestie a șefului comisiei de bioetică a țării conform căreia vaccinarea obligatorie ar trebui introdusă pentru anumite profesii - inclusiv pentru persoanele care lucrează în domeniul sănătății…

Scumpiri | Cea mai mare companie de produse alimentare din lume va mări și mai mult prețurile
Comerț, Internațional, ServiciiNestlé, cea mai mare companie de produse alimentare din lume, a anunțat că va mări și mai mult prețurile, scrie CNN. Gigantul alimentar a anunțat astăzi că va răspunde la creșterea costurilor prin majorarea prețurilor în a doua…

eBay | Cum se reflectă mirajul Olimpiadei în vânzările platformei?
Comerț, Eveniment, SportCel mai scump obiect cu tematică olimpică achiziționat de un român pe eBay este o geacă Adidas TISA, lansată cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă de la Grenoble 1968, care a costat 330 de dolari americani, potrivit datelor eBay, una…

O nouă destinație de vacanță în România, după o investiție de 6 milioane de euro
TurismPlaja Dunărea, o nouă destinație de vacanță din România, se deschide pentru public sâmbătă, 31 iulie 2021. Investiția de circa 6 milioane de euro a fost realizată de Primăria municipiului Galaţi, potrivit unui anunț al primarului…

Resursele biologice generate de Pământ într-un an au fost epuizate joi
Lumea, MediuPotrivit Fundaţiei Mondiale a Naturii (WWF) omenirea şi-a folosit până joi - ”ziua depăşirii” - resursele biologice pe care Pământul le poate genera în decurs de un an, relatează news.ro, citând Reuters.
În acest an, această…

STUDIU: Episoadele de vreme extremă sunt un rezultat al încălzirii globale
Lumea, MediuNumărul evenimentelor de vreme extremă la nivel global este în creştere ca rezultat al încălzirii globale, potrivit unui studiu efectuat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă.Porivit AGERPRES, care citează dpa, circa…

Samsung va prioritiza gama de telefoane mobile pliabile
Comerț, Gadget, IT&CGrupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a anunţat joi că va face din telefoanele pliabile o prioritate pentru afacerile sale cu telefoane mobile, începând cu o mare campanie promoţională ce va fi lansată în a doua jumătate a acestui…

Mega Image și eMAG opresc parteneriatul și se concentrează pe propriile proiecte în e-commerce
ComerțÎncepând cu 30 iulie, Mega Image și eMAG vor înceta parteneriatul început în urmă cu opt ani, urmând ca fiecare să își concentreze eforturile pentru dezvoltarea proiectelor proprii în e-commerce, potrivit unui comunicat de presă.În…

După o lungă perioadă de pierderi, Boeing anunță că a revenit “pe verde”
Lumea, TransportConstructorul aeronautic american Boeing, care profită de la începutul anului de pe urma reluării livrării de avioane de tip 737 MAX, a anunţat miercuri că a revenit ”pe verde” în trimestrul doi, după ce a înregistrat pierderi timp…

Probleme la Cernavodă: Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional
EnergieUnitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional miercuri seara, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică, fără a fi afectate funcţiile de securitate nucleară ale…

Lipsa de personal din industria maritimă ar putea cauza întreruperi în lanțurile de aprovizionare
Lumea, Piața muncii, TransportUn raport al Camerei Internaționale pentru Transport Maritim avertizează că în cinci ani ar putea apărea o lipsă acută de marinari care să opereze navele comerciale, ceea ce ar crește riscul apariției unor întreruperi în lanțurile…

Consens între moștenitorii grupului Oetker: compania va fi împărțită în două divizii separate
Comerț, EuropaDupă o perioadă de speculații, disensiune internă și discuții familiale, grupul german Oetker anunță oficial împărțirea businessului în două divizii separate.
Potrivit Revistei Progresiv, grupul german, care cuprinde peste 400…
