Cheltuieli dubioase cu servicii de consultanță și lipsă de transparență în PNRR-ul României
PNRR-ul României a fost, din nou, aspru criticat de reprezentanții Comisiei Europene și de mass-media internațională. În raportul Comisiei, prezentat de Newsweek, există probleme legate de lipsa de transparență. Mai precis, este vorba despre lipsa de informații cu privire la anumite costuri suplimentare.
„Calculele nu sunt clare; coturile furnizate în documentul de referință nu corespund cu costul citat pentru această măsură; conform tabelului din anexa 2 totalul este de 373 milioane EUR, în timp ce în documentele justificative, suma este de aproximativ 231 milioane EUR”, arată analiza celor de la Bruxelles.
De asemenea, potrivit documentului, au fost utilizate drept costuri de referință informații cu privire la centrele de date ale Google și Microsoft, irelevante pentru cloudurile guvernamentale.
În plus, Guvernul României este chestionat la capitolul e-sănătate, cu privire la costurile consultanței, de 3,8 milioane de euro. Specialiștii de la Comisia Europeană au mai descoperit că autoritățile române au încercat să obțină finanțare prin PNRR pentru salariile angajaților sau au vrut să strecoare diverse achiziții, fără vreo legătură cu obiectivul vizat.
„Investițiile par să includă costuri recurente (costuri de personal), servicii de consultanță și costuri de întreținere. Vă rugăm să oferiți clarificări dacă acești experți sunt funcționari publici. Vă rugăm să reconsiderați sau să justificați toate costurile recurente”, se cere Ministerului Justiției, la capitolul privind informatizarea sistemului judiciar.
România are termen de refacere a PNRR până la finalul lunii septembrie.
Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, s-a arătat de părere că atât social-democrații, cât și actuala coaliție ar fi capabile să numească la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene o persoană „care poate face mai multe pe zona de fonduri europene” decât Cristian Ghinea. Dacă nu accesăm banii din PNRR, a explicat el, pierde toată România – „și mai ales în zona de împrumuturi, unde trebuie să returnăm acele sume de bani”.
Eurodeputatul PNL Mircea Hava a sugerat că premierul Florin Cîțu ar trebui să îl remanieze pe Cristian Ghinea din funcția de ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene, fiind principalul responsabil pentru problemele PNRR. Fostul primar din Alba Iulia, oraș recunoscut pentru gradul excelent de absorbție a fondurilor europene, a explicat că situația ar fi arătat altfel dacă portofoliul MIPE era la PNL și dacă ministrul s-ar fi consultat cu cei care știu ce înseamnă fondurile europene, scrie B1.ro.