
Ministrul Finanțelor: ținta de deficit pentru 2026 este 6%; discuțiile pe buget încep la finalul lunii
Fonduri UE, Legislație, PubliceDiscuțiile privind bugetul pentru anul 2026 vor demara spre finalul lunii noiembrie, iar ținta de deficit pentru anul viitor este de 6%, a declarat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la un forum pe teme financiare, organizat de…

Inovație | Prima investiție publică din România într-o fabrică dedicată inteligenței artificiale
Fonduri UE, Inovație, PubliceVicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul PSD (S&D) Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, în emisiunea Be EU de la Antena 3 CNN, că România a reușit să obțină o finanțare de aproximativ 50 de milioane de euro pentru…

UE ne-a oferit sute de milioane de euro pentru a investi în aeroporturi, dar cam degeaba
Fonduri UE, TransportUniunea Europeană ne-a oferit sute de milioane de euro pentru a investi în aeroporturi, dar șansa a fost în mare parte irosită. Treisprezece aeroporturi au depus proiecte și banii trebuiau investiți în perioada 2014-2020. Dar banii nu…

Un nou drum de mare viteză va lega România de Ungaria: s-a semnat contractul pentru ”Someș Expres”
Construcții, Fonduri UE, Publice, TransportCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat marți contractul pentru construirea drumului expres Oar -Satu Mare, de 10,83 km, care va asigura o nouă legătură pe cale rutieră rapidă cu frontiera dintre…

Fonduri europene către un startup românesc care dezvoltă roboți autonomi pentru livrarea urbană
Fonduri UE, InovațieStartup-ul românesc .lumen (dotLumen), cunoscut pentru realizarea ochelarilor destinați persoanelor nevăzătoare, a obținut un grant de 11 milioane de euro, finanțat în cadrul Programului pentru Creștere Inteligentă, Digitalizare și…

Fondurile UE pentru România, amenințate din nou! Cauza: deficiențele grave ale sistemului de pensii
Fonduri UE, Legislație, ORIGINAL, PubliceBruxelles-ul se teme că îmbătrânirea populației Europei va provoca crize fiscale în statele membre ale Uniunii Europene, în situația în care acestea vor tărăgăna în continuare luarea de măsuri țintite care să le însănătoșească…

Dragoș Pîslaru, ministru: România stă pe un munte de bani europeni. Ce spune despre scadența PNRR?
Fonduri UE, PubliceRomânia este într-o situaţie absolut paradoxală, în care încearcă să termine anul acesta cu un deficit de 8,4%, cumva cu resurse sau cu spaţiu fiscal aproape inexistent, dar în acelaşi timp stă pe un munte de bani europeni, a declarat,…

Pîslaru: Din perspectiva Comisiei, jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit
Fonduri UEDeclarația recentă a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023, este gravă și falsă, scrie Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor…

Nazare: Am fost aproape de a avea fondurile europene suspendate pentru 2026. Nu mai este cazul
Fonduri UEAlexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a transmis, pe Facebook, mesaje importante după ECOFIN, legate de accesul României la fondurile europene, care vor susține relansarea economică, dar şi despre bilateralele pe care le-am avut cu omologii…

Tensiuni între Guvern și CSM: „Legea pensiilor magistraților nu ține de jalonul PNRR”
Fonduri UE, Legislație, Piața munciiConsiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut, vineri, că legea adoptată recent de Guvern privind pensiile magistraților nu are 'nicio legătură' cu cerința formulată de Comisia Europeană, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat…

Suveraniști, se aude? C.E.: România este al șaselea cel mai mare beneficiar de fonduri PAC din UE
Agricultură, Fonduri UERomânia primește cel puțin 16,6 miliarde de euro prin viitoarea Politică Agricolă Comună, cu posibilitatea de a adăuga mai mult din alocările naționale, fiind al șaselea cel mai mare beneficiar de fonduri PAC din Uniunea Europeană,…

România ia în calcul un parteneriat cu Ucraina pentru producția de drone, cu fonduri europene SAFE
Europa, Fonduri UERomânia ia în calcul un parteneriat cu Ucraina pentru producția de drone, în cadrul noului mecanism european de finanțare a apărării, SAFE, au declarat surse guvernamentale pentru Reuters, scrie Spotmedia.Potrivit acestora, țara…

UE va debloca fonduri înghețate în valoare de 545 mil. € pentru Ungaria. Deputații UE, îngrijorați
Europa, Fonduri UE, ORIGINALComisia Europeană a aprobat regruparea a 545 de milioane de euro pentru Ungaria din fondurile de coeziune înghețate anterior, dar majoritatea plăților rămân supuse condițiilor privind statul de drept stabilite anterior. Comisia Europeană…

Veste uriașă pentru Autostrada Moldovei: a fost trecută integral pe grant european nerambursabil!
Fonduri UE, TransportMinistrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat a fost convinsă Comisia Europeană ca Autostrada Moldovei să treacă integral pe grant, adică pe fonduri nerambursabile. El a explicat că nici la momentul concepţiei PNRR această…

Semnal de alarmă: legătura feroviară dintre Cluj și Oradea, în pericol să nu se mai poată construi
Fonduri UE, Publice, TransportTronsonul Poieni–Vadu Crișului, prin defileul Crișului Repede, parte din magistrala feroviară 300 Cluj-Oradea, riscă să rămână blocat încă mulți ani de zile, din cauza autorizațiilor neobținute, a studiului de fezabilitate eronat…

Bolojan joacă tare și vrea să-și mute urgent în subordine fondurile SAFE de frica mitei din Armată
Fonduri UE, PubliceGuvernul se pregătește să adopte o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care decizia în privința achizițiilor prin programul SAFE să fie trecută de la Armată la premierul Ilie Bolojan. Amintim că România urmează să primească 16,68…

Ministrul Dragoș Pîslaru, veste excelentă despre toate tronsoanele autostrăzilor A7 și A8
Fonduri UE, TransportMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că în acest moment există o împărţire între PNRR, Programul de transport, politica de coeziune şi noul angajament pe SAFE, astfel că absolut toate segmentele…

“Dacă n-au pâine de ce să nu mănânce cozonac?” A.Negrescu dinamitează exemplul Greciei: Asta vrem?
Europa, Fonduri UE, PubliceComisia Europeană a transmis un semnal dur atât Greciei, cât și României: fondurile europene sunt în pericol dacă nu sunt asumate reforme clare. Potrivit publicației Politico, Grecia riscă să piardă subvențiile agricole dacă, până…

Rogobete: România poate accesa până la 200 de mil. de euro pt. dezvoltarea industriei farmaceutice
Fonduri UE, SănătateRomânia poate accesa până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea industriei farmaceutice şi pentru inovare prin programul Orizont Europa 2026–2027, a transmis marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care consideră că…

Start-Up Nation 2025. Vezi când se deschide aplicația pentru finanțarea firmelor
Fonduri UE, IT&C, PubliceAplicaţia electronică de înscriere la finanţare a persoanelor juridice în cadrul programului Start-Up Nation se va deschide începând cu 1 octombrie 2025, ora 10:00, a anunţat luni Ministerul Economiei, Digitalizării Antreprenoriatului…
