
Papa Francisc vrea să le dea femeilor mai multe funcţii: vor participa la numirea episcopilor
Europa, Legislație, Piața munciiPapa Francisc a declarat că doreşte să acorde femeilor mai multe funcţii la nivel înalt în Sfântul Scaun şi a dezvăluit că, pentru prima dată, va numi două femei într-un comitet al Vaticanului, anterior format numai din bărbaţi,…

”Stele căzătoare”: Hoteluri celebre din București au fost amendate de Protecția Consumatorului
Legislație, TurismComisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 95.000 de lei hotelurile bucureştene Ambasador, Novotel şi Continental Bucureşti Nord în urma controalelor efectuate în ultimele două zile.Potrivit unui comunicat al Autorităţii…

Nume grele din politică își recuperează în instanță pensiile speciale, după deciziile CCR
Legislație, PubliceUn număr de 67 de foşti parlamentari au câştigat la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv, recuperarea pensiilor speciale pierdute în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.În aprilie 2021, foştii parlamentari…

Președintele rămâne liberal, deși Guvernul girat de el este socialist: Sunt pentru cota unică și împotriva taxei de solidaritate
Legislație, PublicePreședintele Klaus Iohannis susține cota unică de impozitare și nu este de acord cu impunerea unei taxe de solidaritate, ca pârghii fiscale pentru asigurarea resurselor bugetare. În prima sa conferință de presă în ultimul an,…

“Sabotaj pe spatele românilor!” Opoziția pune bâta pe Guvern pentru măsurile fiscale anunțate
Legislație, PubliceMinisterul condus de Adrian Câciu a prezentat public, în sfârşit, măsurile fiscale pe care Guvernul PSD-PNL-UDMR intenţionează să le adopte zilele următoare, unele urmând a intra în vigoare peste doar câteva săptămâni, de la 1…

Taxe mărite, atac la antreprenori, proprietari și profesii liberale. Avem lista noilor dureri de cap pentru români
Legislație, Piața muncii, PubliceMinisterul de Finanţe a publicat, luni seară, pe site, proiectul de ordonanţă privind modificarea Codului Fiscal. Documentul prevede modificări în ceea ce priveşte restricțiile și birurile impuse microintreprinderilor, creşteri de…

Taxe la sertar | Secretomania măsurilor fiscale încinge spiritele în Coaliție
Legislație, PubliceNoile măsuri fiscale pregătite pentru români sunt încă ținute la sertar. Coaliția a agreat mare parte din noile taxe și impozite pe care le vor plăti oamenii. Însă, sunt în continuare discuții. Taxarea jocurile de noroc…

Ialomițianu, despre noile măsuri fiscale: Coafare pentru a salva cota unică. Tot cei mici sunt afectați
Legislație, PubliceGheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de finanțe, consideră că măsurile fiscale vehiculate de coaliția de guvernare îi vor afecta tot pe cei mici. „E mai mult o coafare pentru a salva cota unică și o ieșire…

Benzinăria de lângă tine aplică reducerea de 50 de bani la litru? Iată cum poți afla
LegislațieGuvernul a reglementat, prin Ordonanță de Urgență, acordarea unei compensări de 0,50 LEI/litrul de carburant, la pompă pentru a contracara efectul creșterii prețului la benzină și motorină.Din reducerea totală de 50…

Proiect de lege: Mai multe obligații pentru angajatori și mai multe drepturi pentru angajați
Legislație, Piața muncii10 modificări capitale vor fi aduse CODULUI MUNCII care, potrivit actualului proiect de lege depus la Senat, vor aduce mai multe obligații pentru angajatori și mai multe drepturi pentru angajați, informează Buzznews.Noi drepturi pentru…

România și Oltchim respiră ușurați. Comisia Europeană a închis investigația aprofundată
LegislațieComisia Europeană a anunţat că a închis investigaţia aprofundată privind sprijinul financiar de aproximativ 335 de milioane de euro acordat de România societăţii Oltchim după ce compania a fost declarată insolvabilă, iar investigaţia…

Jeg și ignoranță | Avem lista celor 10 operatori închiși de ANPC în mall-ul de fițe Băneasa
LegislațieZece operatori economici din mall-ul Băneasa au fost închişi temporar de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce acolo au fost găsite produse expirate, vitrine murdare, muşte şi gândaci în spaţiile…

Proiect de lege USR pentru reducerea TVA la pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare
Energie, Legislație, Mediu, PubliceUSR a depus un proiect de lege pentru reducerea TVA la 5% la pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice. Scopul proiectului este încurajarea cetăţenilor să investească în metode alternative de producţie…

Heiuș de la ANAF anunță cu și mai mare tam-tam intrarea peste persoanele fizice. Cine sunt primii vizați?
Legislație, PubliceAbonat mai nou al emisiunilor TV, șefului ANAF Lucian Heiuș pare că îi place pe sticlă și în general să fie prezent în mass-media. Acesta a declarat, miercuri, într-o nouă emisiune TV despre controalele la persoane fizice, că ANAF…

Big Brother | Ce trebuie să știe locatarii care doresc instalarea de camere video la blocuri?
Gadget, LegislațiePentru a înțelege mai bine impactul instalării și folosirii unor camere de filmat la bloc, trebuie precizat că ele pot suprinde destul de multe informații legate de viața privată a unui locatar. Este, prin urmare, de înțeles, de…

După ANAF, APIA anunță că începe un val de controale la fermieri. Ce urmăresc acestea?
Agricultură, Legislație, PubliceFermieri, APIA pregătește valul de controale în fermă! Conform unui anunț făcut de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, funcționarii responsabili de verificările în exploatații se mobilizează pentru perioada…

UE impune o taxă de 7 euro la accesul în spațiul Schengen. Sunt vizate 60 de țări
Europa, Legislație, PubliceUniunea Europeană impune, din 2023, o taxă de 7 euro la intrarea în zona Schengen pentru cetățenii a aproximativ 60 de state, printre care SUA şi Marea Britanie, cetăţenii acesteia din urmă pierzându-şi libertatea de mişcare…

Miercuri, ziua Z privind modificările Codului Fiscal. Cum se vor rezolva contrele din Coaliție?
Legislație, PubliceLiderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că miercuri se va lua decizia în coaliţie privind modificările Codului Fiscal. Despre propunerile PSD, Ciolacu a spus că vorbim de scoaterea anumitor excepţii,…

Dezacord în coaliție | Ciolacu: Impozitarea progresivă este ”singura soluție” pentru România
Legislație, PublicePreşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor, dar şi-a exprimat convingerea că această măsură reprezintă ”singura soluţie”…

Cum se vor putea amplasa panouri fotovoltaice pe terenurile agricole? Ce spune noua lege?
Agricultură, Energie, Legislație, MediuLegea privind amplasarea panourilor fotovoltaice pe terenuri agricole a fost adoptată la votul final din Parlamentul României. Camera Deputaților a adoptat actul normativ săptămâna aceasta, noua legislație urmând a fi transmis președintelui…
