
Primarul Ploieștiului, săltat în ultima zi de mandat. Suspiciuni de influențare a unor contracte
Legislație, Publice
Primarul PSD al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici (în centrul imaginii), aflat, vineri, în ultima zi a mandatului său, a fost reţinut în dosarul în care este acuzat că a pus presiune asupra directorului firmei Hale şi Pieţe…

Acţiunile Tesla au crescut cu 19% şi se îndreaptă spre cea mai bună zi din ultimii trei ani
Piețe, TransportAcţiunile Tesla au crescut cu aproximativ 19% joi dimineaţa, pregătindu-se pentru cea mai bună zi din ultimii trei ani, după reacţiile pozitive ale investitorilor la raportul financiar al companiei din al treilea trimestru, publicat miercuri…

Guvernul vrea să combată scumpirile cu măsuri dure. Ce părere au fermierii şi comercianţii?
Comerț, Publice
Guvernul vrea noi măsuri de plafonare a adaosului comercial pentru produse alimentare şi agricole, dar şi la îngrășăminte, furaje și pesticide. Totul va fi prevăzut într-o ordonantă de urgenţă, iar scopul este să combată creşterea…

După o luptă juridică de 15 ani, Intel câștigă procesul cu UE; amenda de peste 1 mld. €, anulată
Europa, Legislație, ORIGINAL, Publice, TehnologieInstanța supremă a Uniunii Europene a decis joi în favoarea gigantului tehnologic american Intel, decizie care pune capăt unei lupte de aproape două decenii între producătorul american de cipuri și autoritățile de reglementare ale…

Obsesia de război a lui Putin: 40% din bugetul Rusiei va merge pe apărare și securitate în 2025
Europa, Lumea, PubliceImplicat într-un război costisitor în Ucraina, Vladimir Putin doreşte să consolideze capacităţile de apărare ale Rusiei şi să integreze regiunile ucrainene ocupate. Pentru a susţine efortul de război, bugetul pentru perioada 2025-2027…

70% din multinaționale anticipează înmulţirea obligaţiilor de raportare fiscală (studiu Deloitte)
Piața muncii, Publice70% din companiile multinaţionale din întreaga lume se aşteaptă la înmulţirea obligaţiilor de raportare fiscală, pe fondul numeroaselor reglementări adoptate în anii trecuţi, arată un sondaj Deloitte, potrivit căruia aproape 60%…

Guvernul norvegian va stabili o limită de vârstă de 15 ani pentru utilizarea rețelelor sociale
Europa, Legislație, ORIGINAL, TehnologieGuvernul norvegian dorește să introducă un prag de vârstă minimă de 15 ani pentru utilizarea rețelelor sociale, pentru a proteja copiii de conținutul dăunător și de „marii giganți ai tehnologiei”, potrivit Euractiv.Guvernul…

LinkedIn, cel mai nou client al UE la amenzi din motive de GDPR, din cauza publicității targetate
Europa, Legislație, ORIGINAL, Publice, TehnologieComisia pentru Protecția Datelor din Irlanda, care acționează în numele Uniunii Europene, a amendat platforma de social media profesională LinkedIn, deţinută de gigantul american Microsoft, cu 310 de milioane de euro, pentru procesarea…

Elena Lasconi confirmă propunerea sa de premier în cazul în care iese președinte: un liberal
PublicePreşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, rămâne propunerea sa de premier în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale şi atunci doreşte realizarea unei guvernări…

Ciolacu: Ne dorim ca în următorii 5 ani România să ajungă în top 10 al economiilor din UE
Europa, PubliceRomânia este puternic ancorată în comunitatea regională şi internaţională, iar planul este ca în următorii cinci ani România să ajungă în top 10 al economiilor din Uniunea Europeană, a transmis premierul Marcel Ciolacu, printr-un…

Băncile centrale s-au pus de acord: aurul este cea mai sigură investiţie (analiză)
Banking, PubliceAurul este cea mai sigură investiţie, consideră 96% dintre băncile centrale, conform unui studiu realizat de Invesco anul trecut, iar 2022, 2023 şi prima jumătate din 2024 marchează cele mai ridicate achiziţii de aur din partea acestora…

Industria tractoarelor românești renaște. RURIS anunță înființarea unei fabrici noi la Craiova
Industrie, Investiții
Compania condusă de Cătălin Stroe, RURIS Craiova, anunţă că demarează o investiţie de peste 10 milioane de euro pentru noua fabrică de tractoare şi remorci agricole „Made in Ro”.
Noua fabrică de la Craiova va funcţiona…

Magazinele Profi, taxate pe GDPR: amendă 10.000 de euro pentru copii după buletinele angajaților
Comerț, Legislație, PubliceCompania Profi Rom Food, care operează în România magazinele Profi, a fost sancționată de către Autoritatea Națională Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu o amendă de 10.000 de euro, pentru încălcarea…

Pensionarii care au primit eronat mai mulți bani după recalculare, păstrează banii
Piața muncii, Publice
Pensionarii care au primit mai mulți bani în urma unor calcule greșite făcute de angajații caselor de pensii, după recalculare, păstrează banii. Parlamentarii au votat amnistia fiscală pentru toți vârstnicii care aveau datorii la…

România tot bate la ușa Schengen să-i deschidă Austria, dar Olanda introduce controlul pașapoartelor
Europa, PubliceOlanda intenţionează să introducă controale la graniţe, în seria de măsuri elaborate de noul guvern de dreapta pentru a combate migraţia, a relatat miercuri postul olandez de televiziune RTL, citând surse guvernamentale, transmite…

Tomac l-a îndemnat pe Ciucă să se retragă pentru a-l susține pe Orban: “Doar așa unificăm Dreapta”
PubliceEugen Tomac l-a îndemnat pe Nicolae Ciucă să se retragă din cursa prezidențială și să îl susțină pe Ludovic Orban, candidatul propus de Forța Dreptei, PMP, Alternativa Dreaptă și PNȚ Maniu-Mihalache.Liderul PMP spune că omologul…

Ciolacu confirmă creșterea taxelor pe proprietate. Dar cu întârziere de 1 an, să vă obișnuiți!
Imobiliare, Legislație, PublicePremierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că anul viitor, românii plătesc aceleaşi impozite pe proprietate, decizia fiind de amânare până la 1 ianuarie 2026 a aplicării noului mod de calcul. Premierul a…

Se anunță schimbări majore în politica europeană: UE trebuie să regândească regulile de concurență
Europa, ORIGINAL, PubliceUniunea Europeană ar trebui să-și revizuiască regulile care guvernează activitățile de fuziuni și achiziții între companiile europene, în așa fel încât să devină posibilă apariția unor companii europene ”campioane”, care…

Salariul minim pe economie va crește din 1 ianuarie. Patronii contestă și anunță concedieri
Piața muncii, PubliceSalariul minim pe economie ar putea urca de la 3.700 la 4.050 de lei brut de la 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Proiectul a fost inițiat deși deja există o lege în acest sens, care a trecut de Senat. Angajații…

Adrian Câciu dă asigurări că TVA nu va crește în 2025: “o reformă fiscală extrem de echilibrată”
Publice Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a dat asigurări că taxele, în special TVA, nu vor crește anul care vine. Va fi o reformă fiscală, a spus ministrul la emisiunea Prim Plan de la TVR, dar una extrem de…
