
Suntem tot mai departe de Schengen! Germania suspendă 6 luni acordul și reintroduce controalele
Europa, Piețe
Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul de 'a reduce imigraţia clandestină şi a spori securitatea internă', transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.
Vor fi introduse pentru…

Serbia și-a luat pe cap o problemă uriașă: rușii fugiți de război au pus de-o miniRusie la Belgrad
PubliceZeci de mii de ruşi au ajuns în Serbia încă din 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina, iar prezenţa lor se simte puternic într-un oraş ca Belgradul, cu mai puţin de două milioane de locuitori, relatează luni Reuters, după ce a intervievat…

Surse Reuters: Guvernul Germaniei va impune controale temporare la toate frontierele terestre
Europa, PubliceMinistra de Interne a Germaniei, Nancy Faeser, va anunța controale temporare la toate frontierele terestre ale Germaniei, cu scopul de a eficientiza combaterea migrației ilegale și pentru a proteja cetățenii germani de pericolul extremismului…

Regiunea Vest a primit despăgubiri de 3 ori mai mari, în urma incendiilor şi calamităţilor (UNSAR)
AsigurăriDespăgubirile plătite în anul 2023 de asigurătorii membri ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), ca urmare a incendiilor şi a calamităţilor naturale, s-au triplat în Regiunea Vest a…

UE își diluează, treptat, majoritatea obiectivelor de mediu: de această dată, taxele pe kerosen
Energie, Legislație, MediuStatele membre ale Uniunii Europene iau în considerare amânarea cu 20 de ani a introducerii taxelor la nivelul UE asupra carburanţilor poluanţi pentru aviaţie, în condițiile în care urmăresc un progres în ceea ce priveşte reformele…

Politico a dezvăluit ce portofoliu va primi comisarul european Roxana Mînzatu din partea României
Europa, PubliceRoxana Mînzatu, propunerea României pentru postul de comisar european, ar urma să obțină portofoliul locurilor de muncă, drepturilor sociale și locuințelor, afirmă Politico în urma zecilor de discuții pe care le-a purtat cu oficiali…

Ruinele Fabricii de Țigarete din Iași, cumpărate de Berăria H; unele clădiri rămân la stat
Cultură, Eveniment, Industrie, Publice, ServiciiDeși licitația încă nu este finalizată, potrivit informațiilor publicației locale Ziarul de Iași, activele fostei Fabrici de Țigarete din Iași sunt în curs să fie vândute societății Berăria H, care administrează cea mai mare…

Banca Națională a României intenționează să achiziționeze servicii de mentenanță
BankingBanca Națională a României (BNR) intenționează să achiziționeze servicii de mentenanță pentru echipamentele utilizate în procesarea numerarului, într-un contract evaluat la 2,73 milioane de lei, fără TVA. Acest contract va fi semnat…

Proprietarii de terenuri invadate de ambrozie, obligaţi să le cureţe. Amenzi dure în caz contrar
LegislațieAmbrozia chinuie zeci de mii de oameni de toate vârstele în această perioadă. Din septembrie şi până la final de octombrie planta înfloreşte, iar polenul ei poate provoca reacţii extrem de grave pentru cei mai sensibili. Proprietarii…

Der Standard: Nehammer acuză Stânga, dar nu vede cât de ridicolă e doctrina sa economică
Europa, PubliceDin punct de vedere economic, Partidul Popular din Austria (ÖVP), condus de cancelarul încă în funcție Karl Nehammer, ar trebui să-și curețe propria ogradă. Conservatorilor le place să acuze socialiștii din SPÖ-ul lui Andreas…

Schimbări la nivelul UE. Accesul la site-urile deocheate: doar pe bază de buletin sau card
Banking, MediaUrmează schimbări majore în lumea divertismentului online. În UE nu vor mai exista site-uri pentru adulți fără card de credit sau act de identitate. Utilizatorii vor trebui să-și dovedească identitatea și să aibă peste 18 ani, scrie…

Noua componență a Comisiei Europene va fi prezentată miercuri. Cum arată procedura în continuare?
Europa, PublicePreşedinta reconfirmată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta miercuri Parlamentului European (PE) repartizarea portofoliilor în viitorul executiv comunitar, în care nu-şi va atinge obiectivul de a avea egalitate de gen,…

În ultima săptămână de vacanță la BVB, s-a muncit degeaba: 13 mld. lei pierduți din capitalizare
Investiții, PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut aproape 13 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 3,72%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni aproape s-a dublat, crescând cu 94,70%, în comparaţie cu săptămâna…

Fermitate la Atlantic. O țară mică cere aderarea Ucrainei la UE: “Pregătirile să înceapă imediat!”
Europa, PubliceSusținere de departe, dar fermă a Ucrainei în procesul de aderare la UE. Portugalia pledează pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană și îndeamnă blocul comunitar să înceapă imediat pregătirile necesare pentru acest proces,…

China simte tensiune din piață și o dă la pace cu americanii: “Suntem o piață perfectă pentru SUA”
America, Asia, PiețeChina modernă, cu o populaţie uriaşă, este o oportunitate, nu o ameninţare, pentru Statele Unite ale Americii, a declarat sâmbătă viceministrul comerţului Wang Shouwen, în timp ce în oraşul Tianjin au loc negocieri comerciale, transmite…

Tiger Lady | Ce mai face perechea austriacă de dans a lui Putin? Răspândește propaganda rusă!
Europa, PubliceFost ministru de externe austriac, Karin Kneissl a fost numită de Vladimir Putin „ambasador” pentru protecția tigrului siberian. Aha, ați citit bine! Kneissl trăiește în Rusia pentru că se simte „exclusă și persecutată” în…

Încetinirea zonei euro face aproape sigură o nouă scădere a dobânzilor, săptămâna viitoare
Europa, Piețe, PubliceEvoluția economiei din zona euro în trimestrul al doilea al acestui an a fost revizuită în scădere de către Biroul European de Statistică - Eurostat, la 0,2%, marcând o încetinire comparativ cu primul trimestru. Dinamica este diferită…

“Nu ne dau bani în teritoriu!” | UDMR s-a supărat pe Coaliția din care, odinioară, făcea parte
PubliceFostul ministru al Dezvoltării, senatorul UDMR Cseke Attila, afirmă că măsurile adoptate de Guvern încetinesc dezvoltarea comunităţilor, subliniind că este datoria coaliţiei de guvernare să aloce bani din Fondul de rezervă bugetară…

EY România: Decontul de TVA față în față cu Decontul precompletat de TVA
Legislație, OpinieÎn 5 septembrie 2024, companiile înregistrate în scopuri de TVA au primit, conform planului, primul decont de TVA precompletat întocmit de administrația fiscală pentru iulie 2024 prin RO e-TVA.Acolo unde diferențele de TVA identificate…

Credeți că toții românii au baie sau duș? Procentele ar putea să vă surprindă
Investiții, PublicePonderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, conform unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în 2023, realizate de Institutul Naţional…
