
Lovitură pentru administrația Trump: Decizia împotriva Anthropic, declarată neconstituțională
America, Legislație, TehnologieUn judecător districtual din Statele Unite a decis că administraţia Trump a încălcat Constituţia când a adăugat Anthropic pe lista entităţilor cu care nu se poate lucra pentru că ar reprezenta un risc pentru securitatea naţională.Procesul…

Guvernul prelungește măsurile de siguranță pe piața energiei până la sfârșitul lui septembrie
Energie, PubliceGuvernul a prelungit vineri până la 30 septembrie perioada de aplicare a măsurilor de siguranță pe piața de energie electrică.Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Guvernul a aprobat în ședința extraordinară prelungirea până…

BNR: Ministerul Finanţelor a atras 120 milioane de lei de la bănci
Banking, PubliceMinisterul Finanţelor a atras, vineri, 120 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 800 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la…

Bursele elevilor ar putea suferi schimbări chiar înaintea debutului anului școlar 2026-2027
Educație, PubliceBursele elevilor ar putea suferi schimbări chiar înaintea debutului anului școlar 2026-2027. În timp ce părinții și elevii încearcă să afle cine va beneficia de sprijin financiar și în ce condiții, Ministerul Educației și Cercetării…

Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie luna aceasta
Energie, PublicePeste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) în conturile de mandat poștal ridicându-se la 35,782…

Google își modifică politica anti-spam în UE, pentru a evita o nouă amendă antitrust
Europa, Gadget, Legislație, ORIGINAL, PubliceGigantul tehnologic american Google își schimbă modul în care aplică în Europa politica destinată combaterii abuzurilor în rezultatele de căutare (”spam policy”), în încercarea de a răspunde preocupărilor autorităților europene…

Oficial: Claudiu Năsui a devenit primul politician din România într-un guvern de la Chișinău
Europa, PubliceNoii miniștri ai Guvernului Republicii Moldova - Claudiu Năsui și Eugen Osmochescu - au depus jurământul vineri dimineața, fiind învestiți în noile funcții. Politicianul și economistul român Claudiu Năsui a devenit ministru al Dezvoltării…

Premierul i-a avertizat: primăriile care nu încheie la timp proiectele din PNRR vor fi bune de plată
Fonduri UE, PublicePremierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi că peste 2.000 de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost recepționate până acum în luna august, în contextul în care autoritățile mai…

Surse: săptămâna viitoare, N. Dan ar putea desemna un nou premier. Ce planuri are președintele?
PublicePreședintele Nicușor Dan ar urma să îi cheme pe liderii partidelor la noi consultări săptămâna viitoare, în vederea desemnării unui nou premier. Potrivit unor surse citate de Digi24.ro, varianta preferată de șeful statului ar fi…

BT simplifică deschiderea online a conturilor pentru românii din diaspora
Banking• Românii din diaspora pot deveni clienți ai Băncii Transilvania inclusiv folosind pașaportul emis pentru persoanele cu domiciliul în străinătate.• Până acum, deschiderea de cont era posibilă doar prin identificarea cu cartea…

Cum sunt împărțite miliardele SAFE: aproape 9,7 miliarde de euro ajung la Apărare
Fonduri UE, PubliceGuvernul a aprobat, joi, repartizarea fondurilor acordate României în cadrul SAFE, peste 16,6 miliarde euro, către instituţiile care urmează să implementeze proiectele cuprinse în Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare.…

O ceașcă de cafea a devenit simbolul ales de Siria pentru reintegrarea economică globală
America, Asia, Banking, Europa, ORIGINALPreședintele Siriei a plătit săptămâna aceasta o cafea în Damasc cu un card Visa, pentru a marca scoaterea țării de pe lista SUA a statelor care susțin terorismul și reconectarea băncilor sale la sistemul financiar global, potrivit…

Guvernul francez revizuiește planurile de reducere a deficitului pentru anul 2027
Europa, ORIGINAL, PubliceMinistrul Economiei din Franța, Roland Lescure, a declarat joi că obiectivul bugetului pentru anul viitor este un „deficit public stabil”, potrivit POLITICO.Inițial, Guvernul își propusese să reducă deficitul Franței pentru 2027…

Veniturile Nvidia se dublează pe fondul cererii constante în domeniul inteligenței artificiale
ORIGINAL, Piețe, TehnologieGigantul din industria cipurilor, Nvidia, a înregistrat o nouă creștere spectaculoasă a vânzărilor, în contextul în care cursa globală pentru dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială (IA) continuă, scrie BBC.Compania…

Guvernul de la Budapesta vrea să crească pensia minimă pt. limită de vârstă de la 1 ianuarie 2027
Europa, Piața muncii, PubliceGuvernul de la Budapesta vrea să crească pensia minimă pentru limită de vârstă la 120.000 de forinți. Măsura ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Premierul Péter Magyar a explicat că mii de bătrâni vor primi bani…

Anthropic și Nscale încheie un acord de 45 de miliarde de dolari în domeniul cloud
Inovație, IT&C, PiețeAnthropic a ajuns la un acord de aproximativ 45 de miliarde de dolari cu Nscale, companie britanică specializată în infrastructură pentru inteligenţă artificială. Tranzacţia arată amploarea cursei pentru putere de calcul dintre marile…

Criza citostaticelor declanșează controale de urgență. Pacienții reclamă tratamente amânate
Publice, SănătateControale de urgență după scandalul crizei citostaticelor ministrul interimar al sănătății a dispus un audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor. Asociațiile de pacienții…

Atacurile asupra Wildberries și Ozon lovesc VTB. La bursă, banca rusă s-a prăbușit sub valoarea nominală
Banking, Lumea, ORIGINALAcțiunile grupului bancar rus de stat VTB au coborât miercuri la un minim istoric, pe fondul deteriorării rezultatelor financiare și al riscurilor generate de legăturile băncii cu marile marketplace-uri rusești Wildberries și Ozon, ale…

ROMATSA a scăpat de suspendarea licenţei: ÎCCJ respinge decizia CAB; decizia este definitivă
Legislație, Publice, TransportMagistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să respingă acţiunea de suspendare a licenţei ROMATSA, care fusese decisă de Curtea de Apel Bucureşti, pentru 30 de zile, în cadrul unui proces privind acuzaţii…

”Case la 1 euro”, varianta autohtonă: o primărie de lângă Cluj dă parcele gratis. Cu ce condiții?
Imobiliare, Legislație, PublicePrimăria comunei Vultureni (jud. Cluj), situată la cca. 30 de kilometri de Cluj-Napoca, pregătește peste 100 de parcele de teren pe care vrea să le dea gratuit tinerilor din comună și românilor care se întorc din străinătate și își…
