
Boloș anunță investiții generoase în infrastructura spitalicească
Europa, Fonduri UE, SănătateRomânia are un Program Operaţional de Sănătate aprobat pentru ceea ce înseamnă serviciu public de sănătate, cu o valoare de 3,7 miliarde euro, la care se adaugă împrumutul de 2 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii,…

Inflația din Turcia a scăzut pentru prima dată în mai bine de un an și jumătate
PubliceInflația din Turcia a încetinit pentru prima dată în mai bine de un an și jumătate, deși măsurile de relansare a economiei înaintea alegerilor din 2023 ar putea să o mențină ridicată pentru o perioadă de timp, scrie Bloomberg.Prețurile…

Bursa de la Bucureşti, câștig de peste un miliard de lei la capitalizare, săptămâna trecută
PiețeSăptămâna trecută, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,06 miliarde de lei la capitalizare, 0,53%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 360,5%, în comparaţie cu săptămâna anterioară, potrivit datelor publicate…

USR: Guvernul că a pus ”taxa pe soare”, cu care îi lovește pe cei care au panouri fotovoltaice
Energie, PubliceUniunea Salvaţi România solicită guvernanţilor stoparea publicării în Monitorul Oficial şi refacerea ordonanţei de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, acuzând faptul…

Înscrierile în etapa I a ”Rablei pentru electrocasnice” încep luni. Se pregătește ”regândirea” programului
Comerț, Mediu, PubliceSelectarea voucherelor în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice începe luni, de la ora 10.00. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că programul va fi regândit, iar cei care au solicitat vouchere şi nu le-au folosit…

Reclamele la cazinouri, jocuri de noroc și pariuri ar putea fi interzise, potrivit unui proiect de lege
LegislațieOrice formă de comunicare comercială audiovizuală sau de publicitate pentru cazinouri, jocuri de noroc sau pariuri sportive va fi interzisă, potrivit unui proiect legislativ aflat, de puțină vreme, în dezbaterea senatorilor. Măsura este…

Proiect de lege: Voucher de 200 de lei pentru adolescenții de peste 14 ani. Care este condiția?
Educație, Publice, SănătateUn proiect de lege înregistrat la Senat în această săptămână prevede că, la împlinirea vârstei de 14 ani, persoanele cu domiciliul în România ar urma să primească câte un voucher în valoare de 200 de lei, pe care îl vor putea…

Revolut: Românii, cei mai generoși europeni pentru cauze umanitare. Cât și pentru ce donează românii?
Banking, Educație, SănătateEuropenii au început deja pregătirile pentru Crăciun, iar spiritul sărbătorilor aduce, de obicei, și intenția de a dărui și de a-i sprijini pe cei care sunt mai puțin favorizați de soartă. Totuși, din cauza dificultăților economice,…

De luni, Ministerul de Finanțe pune în vânzare noi titluri de stat Tezaur și Fidelis
Banking, PubliceNoi titluri de stat Tezaur și Fidelis sunt puse în vânzare de luni, de Ministerul de Finanțe, potrivit RADOR. Cei care vor și pot să facă economii au o ocazie bună și de această dată, pentru că titlurile Tezaur au maturități de…

5 ani de închisoare pentru nerespectarea sancțiunilor împotriva Rusiei. LC Kövesi va conduce investigațiile
Europa, Legislație, PubliceComisia Europeană a prezentat vineri o propunere de armonizare a infracţiunilor penale şi a sancţiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale UE, iar Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi va avea de jucat un rol în…

Ministrul de Interne de la Viena își întârește poziția: fără România și Bulgaria în Schengen!
Europa, PubliceMinistrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a afirmat, într-un interviu acordat cotidianului Kurier, că în acest moment ”are sens” includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi admiterea României şi Bulgariei, notează…

Românii care vor să îşi cumpere o locuinţă în 2023 vor putea beneficia de programul Noua Casă
Banking, ImobiliareRomânii care vor să îşi cumpere o locuinţă în 2023 vor putea beneficia de programul Noua Casă, anunţă Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM - IFN S.A, potrivit DC News.
"Continuăm programul Prima Casă şi în anul, în 2023,…

Cu cât au crescut cheltuielile pentru alimente ale britanicilor după Brexit? (studiu)
Europa, PubliceBrexitul a mărit cheltuielile medii ale britanicilor pentru alimente cu 210 de lire sterline (254 de dolari) pe parcursul a doi ani, potrivit unui nou studiu care subliniază impactul economic al barierelor netarifare asupra preţurilor de…

Suedia și Olanda (se pare că) nu se mai opun României în Schengen. Austria rămâne greu de convins
Europa, PubliceComisia de Afaceri Europene din Parlamentul Suediei a votat, vineri dimineața, în favoarea aderării României la spaţiul Schengen. A doua veste a zilei a venit din presa olandeză, cotidianul Volksrant anunțând că Guvernul olandez dă…

Viktor Orban: Ungaria se opune în continuare impozitului minim pe companii
PubliceUngaria se opune în continuare impozitului minim pe companii, a anunţat vineri premierul Viktor Orban la postul public de radio, citând temerile legate de locurile de muncă în ţara din Europa Centrală care a folosit regimul fiscal mai…

50% din democrațiile lumii sunt în regres (raport)
Lumea, PubliceJumătate din ţările democratice se confruntă cu o erodare a sistemului lor politic, intensificată de războiul din Ucraina şi de criza economică, potrivit unui raport publicat miercuri de Institutul Internaţional pentru Democraţie şi…

Ia românească a intrat în patrimoniul UNESCO
Cultură, Eveniment, PubliceLa cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată joi, 1 decembrie, decizia privind înscrierea „Artei cămăşii…

Fondul european pentru pescuit maritim şi acvacultură acordă României 232 mil. € până în 2027
Europa, Fonduri UEComisia Europeană a anunţat, joi, că a adoptat programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România, destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului, fondurile totale alocate…

Republica Moldova a ajuns la un acord cu FMI și va putea să acceseze circa 27 milioane dolari
Europa, PubliceFondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a ajuns la un acord la nivel de experţi cu Republica Moldova privind politicile necesare pentru finalizarea celei de-a doua evaluări a programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare…

Elon Musk știe că va urma o recesiune severă în SUA și dezvăluie planul Federal Reserve
America, PiețeMiliardarul Elon Musk crede că se apropie o recesiune în Statele Unite şi îşi face griji că încercările Rezervei Federale (Fed) de a reduce inflaţia ar putea să agraveze încetinirea economiei, relatează CNBC.Într-un tweet de…
