
UE a aprobat o schemă românească pentru sprijinirea companiilor afectate de pandemie
Fonduri UEComisia Europeană a aprobat, marţi, o schemă românească, în valoare de 358 de milioane de euro (aproximativ 1,7 miliarde de lei), pentru sprijinirea companiilor în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă…

BVB a închis şedinţa de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 31,8 milioane de lei
PiețeBursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 31,8 milioane de lei (6,4 milioane de euro).Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,07%, până la 12.588,91 puncte, iar…

Ungaria se confruntă cu cea mai ridicată inflaţie din ultimii 24 de ani
Europa, PiețePreţurile de consum în Ungaria şi-au continuat creşterea în luna iulie, atingând cel mai ridicat nivel de după 1998, ceea ce nu oferă niciun răgaz pentru Banca Naţională a Ungariei, care a adoptat deja cea mai mare majorare a dobânzii…

Cîțu, atac frontal la guvernatorul BNR: “Multe inepții s-au spus marți. Despre economie, prețuri, dobânzi”
Banking, PubliceFlorin Cîţu a afirmat că au fost spuse „multe inepţii” marţi cu privire la economie, preţuri şi dobânzi şi că nimeni nu îşi asumă nimic. Liberalul a adăugat că două lucruri rămân certe şi anume faptul că inflaţia rămâne…

Isărescu, mesaj sumbru pentru românii cu rate: Perioada dobânzilor mici a trecut, nu mai vine!
Banking, PubliceGuvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, consideră că perioada dobânzilor mici a trecut şi nu va mai reveni, acestea urmând să fie relativ normale, precizând că ROBOR-ul “a sărit calul” şi s-a dus cam mult…

Mugur Isărescu: “Nu ne jucăm cu inflația! Este o boală foarte periculoasă”
Banking, PubliceGuvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, consideră că se poate mai rău de atât în cazul scumpirilor, precizând că România a avut şi inflaţie de 200 – 300%. El a afirmat că “nu ne jucăm cu inflaţia,…

BNR a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
BankingBanca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.BNR…

Situația financiară la zi: 50% dintre români spun că situația lor financiară e mai rea față de 2021
Banking50% dintre români apreciază că situația lor financiară s-a înrăutățit față de anul trecut, iar 38% au anticipații pesimiste și se așteaptă ca situația să se înrăutățească, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în…

Studiu: Tot mai mulți români folosesc aplicații fintech. Cine sunt ei și de ce le folosesc?
Banking, InvestițiiChiar dacă fintech-ul este un sector financiar relativ tânăr, 78% dintre români au auzit de soluții fintech sau de aplicații financiare, iar 47% dintre aceștia le folosesc în prezent, potrivit datelor prezentate în cel mai recent sondaj…

INS: În primele şase luni, deficitul comercial a crescut cu 4,7 miliarde de euro
Comerț, PubliceDeficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 15,44 miliarde de euro în primele şase luni ale acestui an, mai mare cu 4,74 miliarde de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului…

Isărescu urechează băncile: “Vedem temperarea consumului. Ați sărit calul cu ROBOR-ul!”
Banking, PubliceGuvernatorul BNR Mugur Isărescu a susținut o conferință de presă, marți, în care a explicat cum a ajuns România la un deficit comercial de 15,4 miliarde de euro și la o inflație record. Nu s-a ferit să pună băncile la zid, acuzându-le…

Gigantul japonez SoftBank își vinde întregul pachet de acțiuni la Uber
America, Banking, ServiciiSoftBank şi-a vândut participaţia pe care o mai deţinea la gigantul american Uber, conglomeratul japonez încercând să strângă numerar pe fondul pierderilor tot mai mari la divizia sa de investiţii, transmite CNBC.Vânzarea a avut…

Parcări mai scumpe în București. Primarul: “Nu ăsta e scopul, de a strânge bani!”
PublicePrimarul general al Capitalei - Nicușor Dan spune că noul regulament referitor la parcările din zona centrală a Bucureștiului nu are ca scop principal strângerea banilor, ci stimularea folosirii transportului în comun.„În…

Suntem ultimii în Europa la gradul de colectare a TVA! Dar statul supraimpozitează IMM-urile
Legislație, PubliceANAF intensifică acțiunile de control la companii, dar și la persoanele fizice. Controalele au scos la lumină diferențe uriașe între venituri și sumele declarate, chiar și de peste 11 milioane de lei, în cazul unui singur contribuabil.…

Prețul petrolului, din nou în creștere. Speranțe pentru o cerere mai mare de benzină
PiețePreţurile petrolului au crescut luni cu 1,5%, dar s-au menţinut aproape de minimele ultimelor luni, în tranzacţii volatile, datele economice pozitive din China şi Statele Unite alimentând speranţele referitoare la cerere, în pofida temerilor…

Doi producători mari de telefoane mobile, acuzați de furt, opresc vânzările în Germania
Gadget, IT&C, LegislațieOppo şi OnePlus au fost nevoite să oprească toate vânzările din Germania, după ce au pierdut definitiv un proces intentat de Nokia, anunță Android Central.În luna iulie, în urma unui proces intentat de Nokia, un tribunal a decis…

Inconștiența Coaliției. Dezmăț bugetar, deși toți specialiștii prognozează recesiunea iminentă
PubliceGuvernul se pregăteşte să majoreze din această lună salariile poliţiştilor, soldele militarilor, dar şi valoarea ajutoarelor sociale, şi numărul de beneficiari ai acestora. Asta la scurtă vreme după ce ministrul Muncii a anunţat…

ASF: Datele preliminare confirmă stabilizarea pieței RCA. Tarifele sunt în scădere
AsigurăriPiața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance S.A., fostul lider din domeniu.Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară…

ANAF, încasări de 179,9 miliarde de lei în primul semestru. Creștere față de anul trecut
PubliceÎn primul semestru, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat încasări în valoare de 179,9 miliarde de lei, în creştere cu 23,1% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, luni, preşedintele Agenţiei…

Influencerii, luați în vizor de ANAF. Urmează controale extinse
PubliceANAF face controale la influencerii care obțin venituri de pe rețelele sociale, a spus directorul instituției, Lucian Heiuș. El a dat ca exemplu oamenii care câștigă bani pe Facebook și Instagram.
„Probabil că luna viitoare, la conferința…
