
Plata cu telefonul mobil, o inovație la modă și la îndemână
BankingNoile tehnologii ne ușurează viața, dacă le folosim în cunoștință de cauză, iar instituțiile bancare au lansat posibilitatea de plată cu telefonul mobil, tocmai pentru a ne scuti de neplăceri, atunci când uităm banii sau cardul…

Săptămână neagră pentru bursă: BVB a pierdut 2,4 miliarde de lei din capitalizare
PiețeBursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 2,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,67%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 266%, scrie AGERPRES.Potrivit datelor…

Orban: Ne vom bate în Parlament pentru a împiedica PSD să facă rău României
FinanțePremierul Ludovic Orban a spus că amendamentele aprobat de PSD la rectificarea bugetară vor fi corectate în Parlament, dar anunţă că Executivul este pregătit pentru orice situaţie, astfel âncât să împiedice PSD ”să facă rău…
Compania Națională de Investiții: Încă 3 orașe din România vor beneficia de stadioane moderne
Investiții, SportDirectorul de investiții al Companiei Naționale de Investiții (CNI), Adrian Cefalan, a vorbit despre proiectele care vor fi demarate în viitorul apropiat. Pe lângă stadionul Dinamo, CNI are în plan construirea sau reabilitarea stadioanelor…

Orban: IMM Invest a depăşit plafonul de 13 miliarde de lei în credite acordate
FinanțePremierul Ludovic Orban anunţă că a fost depăşit plafonul de 13 miliarde de lei în credite acordate de bănci către întreprinderile mici şi mijlocii, cu garanţii de stat prin programul IMM Invest, dar şi că au fost suplimentate fondurile…

Piaţa de capital din România promovează la statutul de piaţă emergentă
PiețePiaţa de capital România este inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020, scrie ziarul Bursa.Acest moment va fi marcat de Bursa de Valori Bucureşti…

Premierul Orban vrea informatizarea Caselor de pensii: Vreau să nu mai avem sedii fizice
PublicePremierul Ludovic Orban a declarat că își dorește ca în cel mult un an să se ajungă la informatizarea caselor de pensii, astfel încât cetățenii să poată depună documentele online și să nu mai fie nevoie de sedii fizice, potrivit…

Valoarea pensiilor private acumulate de români depășește 14 miliarde de euro
PubliceValoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins suma de 68,57 miliarde de lei, la data de 30.06.2020, depăşind în echivalent euro valoarea de 14 miliarde, în creştere cu 6,31%…

Investiție europeană la Orăștie. Va fi construit un cartier pentru familii defavorizate
Fonduri UEUn cartier de locuințe sociale pentru familiile defavorizate va fi construit în Orăştie pe fonduri europene. Lucările au fost scoase la licitaţie.Primăria Orăştie a scos la licitaţie publică lucrările de construire a 60 de locuinţe…

Turcan anunță Spital Județean nou și Centură Ocolitoare, gata aprobate. Cine sunt fericiții
Investiții, PubliceConsiliul Judeţean Sibiu şi Primăria Mediaş au încheiat parteneriate cu Ministerul Transporturilor pentru centurile ocolitoare din cele două localităţi, pentru cea din Sibiu fiind propuse două trasee, urmând ca specialiştii să îl…

Indicele ROBOR rămâne la cea mai scăzută valoare din ultimii trei ani
PiețeIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut la 1,96%, cel mai redus nivel după data de 13 noiembrie 2017, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României…

NextGenerationEU: CE prezintă următoarele etape ale Mecanismului de redresare și reziliență
Fonduri UEComisia Europeană a stabilit orientări strategice pentru punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență în cadrul Strategiei sale anuale privind creșterea durabilă pentru 2021. Mecanismul este principalul instrument de…

Ministerul Mediului primește finanțare nerambursabilă pentru împădurirea terenurilor degradate
Fonduri UE, MediuReprezentanţii Ministerului Mediului fac apel la primari să identifice terenurile care pot fi împădurite și precizează că pentru acțiuni de acest gen, care reduc poluarea din zona urbană, beneficiază de finanțare nerambursabilă,…

Deși cu tranzacții de 165 milioane de euro, Bursa de la București închide în scădere
PiețeBursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă, dar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 802,28 milioane de lei (peste 165 de milioane de euro).Volumul tranzacţiilor a fost susţinut de oferta publică a Fondului Proprietatea,…

Banca Transilvania va acorda credite de 700 de milioane de lei prin programul Noua Casă
BankingBanca Transilvania a început să acorde credite prin programul Nouă Casă. De asemenea, BT a lansat pentru clienți un ghid online despre pașii necesari achiziționării unei locuințe, Hai acasă. La ține, în sprijinul unor alegeri responsabile,…

IMM Leasing: Finanțatorii se înscriu în program până pe 25 septembrie. Care sunt condițiile
InvestițiiInstituțiile financiare nebancare (IFN) care vor să acorde finanțare beneficiarilor din programul IMM Leasing de Echipamente și Utilaje sunt invitate să se înscrie în program până pe 25 septembrie 2020, a informat Fondul Național de…

Min. Finanțelor bagă mâna adânc în sacul de împrumut al băncilor. Obligațiuni de 1 miliard lei
Banking, PubliceMinisterul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat într-o singură zi 1,153 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 58 de luni, la un randament mediu de 3,23%…

Deși Europa intră pe rată negativă, România are una dintre cele mai mari inflații în august
Europa, PubliceRomânia se numără printre ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei în august, o lună în care restricţiile impuse pentru a ţine sub control pandemia de coronavirus (COVID-19) au continuat să fie ridicate, arată datele…

Leul, la pământ. Euro atinge un nou maxim istoric. Care sunt motivele deprecierii de toamnă
PiețeEuro a înregistrat azi un nou record la cursul BNR. Este cotat la 4,8595 pentru un leu, foarte aproape de pragul psihologic de 4,86.
Adrian Bența, analist economic, spune că este unul din efectele faptului că în România se consumă multe…

C.E. acordă 1 mld EUR pentru cercetare în domeniul schimbărilor climatice și al biodiversității
Fonduri UE, MediuComisia Europeană a lansat o cerere de propuneri în valoare de 1 miliard EUR pentru proiecte de cercetare și inovare care să răspundă crizei climatice și să contribuie la protejarea biodiversității și a ecosistemelor unice ale Europei,…
