
Lista țărilor manipulatoare de valută, completată cu Elveția și Vietnam
Lumea, PiețeTrezoreria americană a inclus Elveția și Vietnamul în rândul statelor manipulatoare de valute și a adăugat trei noi nume la lista țărilor pe care le suspectează că au luat măsuri pentru devalorizarea monedelor lor față de dolar,…

An prost pentru contrabandiștii de țigarete. România, pentru prima oară sub media UE
Legislație, PiețePiaţa neagră a ţigaretelor din România se situează în 2020 la o medie anuală de 9,4% din totalul consumului, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, în condiţiile în care media înregistrată în 2019 a fost de aproape 14%, arată datele…

Bursa de Valori București, câștig de 1,76 miliarde de lei din capitalizare săptămâna aceasta
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 1,76 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,15%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 122,29%.Capitalizarea bursieră a ajuns…

Optimism la București | BVB deschide în creștere ședința. Ce acțiuni sunt pe val?
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar la 40 de minute la debut înregistra tranzacţii de 2,9 milioane de lei (597.065 euro).Indicele principal BET, care…

Bitcoin depășește un nou prag psihologic. Câte mii de dolari valorează criptomoneda?
PiețeCriptomoneda bitcoin a depăşit pentru prima dată plafonul de 20.000 de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, anunță Investing.com, citând Reuters. Criptomoneda a urcat mai precis cu 4,5%, ajungând la 20.440 dolari.…

Standard Chartered: 8+1 evenimente posibile, dar puțin probabile, care ar putea zgudui piețele
Internațional, PiețePrăbușirea prețurilor la petrol până la 20 de dolari/baril, prăbușirea cursului dolarului față de yuan și obținerea de către democrați a controlului asupra Senatului SUA intră pe lista eventualelor evenimente care, în opinia…

Prețul barilului de petrol prinde aripi după ce SUA a demarat vaccinările împotriva Covid-19
America, PiețePrețul unui baril de petrol a trecut, luni, pragul de 50 de dolari pe baril, pe fondul speranţelor că introducerea vaccinurilor pentru Covid va stimula cererea globală de combustibili. Cotația este în strânsă legătură cu demararea…

Cu negocierile blocate, lui Boris Johnson îi arde de umor. Englezesc! “Speranța nu moare”
Europa, PiețeUn eşec al negocierilor comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană rămâne scenariul "cel mai probabil", a avertizat duminică premierul britanic Boris Johnson, la scurt timp după ce UE şi Londra şi-au anunţat decizia de a continua…

BVB a pierdut un miliard de lei din capitalizare săptămâna trecută
PiețeBursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut săptămâna trecuta 1,09 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 0,71%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 38,77%, transmite Agerpres.Capitalizarea bursieră…

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere
PiețeAcţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere, investitorii urmărind negocierile referitoare la acordul comercial post-Brexit, care se apropie de termenul limită, şi discuţiile din Statele Unite privind…

Evaluarea Airbnb, un imens succes | A depășit la debutul de joi 100 miliarde de dolari
PiețePreţul acţiunilor Airbnb a crescut de peste două ori la debutul bursier de joi, evaluând platforma pentru închirieri de locuinţe la puţin peste 100 de miliarde de dolari, în cea mai mare ofertă publică iniţială care a avut loc în…

ASF: Piețele financiare non-bancare din România, evoluții lipsite de mari convulsii în pandemie
PiețeAutoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Raportul privind stabilitatea piețelor financiare nebancare - semestrul II 2020, care relevă faptul că piețele financiare non-bancare din România s-au adaptat bine în fața șocurilor…

Predicțiile SAXO Bank 2021, noi dureri de cap. Dacă ești slab de înger, oprește-te la titlu :)
Banking, Piețe
Așa cum ne-au obișnuit în fiecare an, SAXO Bank a lansat cele zece previziuni de-a dreptul scandaloase și pentru anul 2021. Predicțiile se concentrează pe o serie de evenimente improbabile, dar subapreciate, care însă, dacă ar avea…

Românii, investiții de aproape 1 miliard de euro în titlurile de stat Fidelis
PiețeMinisterul Finanţelor Publice (MFP) a atras 1,3 miliarde de lei şi, respectiv, 289 milioane de euro, prin a doua ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de…

BVB, câștig de 3 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
PiețeBursa de Valori Bucureşti a câştigat 3,06 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,04%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 3,94%, în condiţiile în care au existat doar…

Autoritatea de Supraveghere Financiară aduce vești bune: Verde crud pe burse
PiețeDirecția Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul ASF, precizează într-un comunicat de presă trimis redacției că luna decembrie debutează cu o revenire timidă a burselor de acțiuni, după ce în luna martie acestea au…

Standard&Poor’s și-a menținut ratingul pentru România. Cîțu, Finanțe: Am reușit imposibilul
Piețe, PubliceGuvernarea liberală a câştigat încrederea investitorilor şi a reuşit imposibilul, ratingul României fiind menţinut de Standard & Poor's, a scris, vineri seara, pe pagina sa de facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu."Victorie!…

BVB a încheiat în creştere săptămâna de tranzacţionare
PiețeBursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri şi a înregistrat un rulaj de 63,27 milioane de lei (12,98 milioane de euro), din care mai mult de jumătate au fost schimburi cu acţiuni,…

TradeVille a redus comisionul minim de tranzacţionare pe marile burse internaţionale
PiețeTradeVille reduce comisionul minim pe ordin executat de la 15 euro la 7 euro pentru tranzacţiile pe o serie de mari burse internaţionale din America de Nord, zona euro şi Marea Britanie, începând cu 3 decembrie 2020, potrivit unui comunicat…

Airbnb urmărește o evaluare de aproape 35 miliarde de dolari a ofertei sale publice inițiale
PiețeAirbnb a anunţat că are în vedere o evaluare de până la 34,8 miliarde de dolari a ofertei sale publice iniţiale, care ar putea reprezenta o revenire extraodinară a companiei după ce afacerile sale de închiriere a locuinţelor au fost…
