
Volkswagen anunță un plan de investiții gigant de 180 de miliarde de euro
Europa, Investiții, TransportVolkswagen a anunţat marţi planuri de a investi 180 de miliarde de euro între 2023 şi 2027, cu mai mult de două treimi din aceste investiţii vizând ”electrificarea şi digitalizarea”, transmite Reuters.Gigantul auto german a raportat,…

FIFA schimbă regulile jocului. Se vor califica mai multe echipe la Cupa Mondială
Eveniment, Lumea, SportFIFA a confirmat, marţi, că următoarea Cupă Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic, în 2026, va avea 48 de echipe. Acestea vor fi împărţite în 12 grupe de câte patru.„Consiliul FIFA a aprobat în unanimitate amendamentul…

Influencer-ii de pe rețelele de socializare, chemați la raport: ”Aceleași reguli ca la presă!”
Europa, Gadget, Legislație, Media, PubliceGuvernul francez urmează să prezinte un plan prin care își propune să reglementeze mai bine activitatea comercială a influencer-ilor de pe rețelele de socializare, pentru a se asigura că aceștia, la fel ca și consumatorii conținuturilor…

Nokian Tyres va primi un preț semnificativ mai mic din vânzarea operațiunilor sale din Rusia
Lumea, TransportProducătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres a anunţat marţi că prețul aprobat de comisia guvernamentală privind monitorizarea investiţiilor străine în Rusia pentru această tranzacţie este echivalent cu 286 milioane de euro, semnificativ…

Unde este cel mai poluat aer din lume?
Lumea, Mediu, SănătateLahore din Pakistan a fost clasat oraşul cu cel mai poluat aer din lume în 2022, în timp ce Ciad a fost desemnată ţara cu mai ridicată poluare atmosferică, potrivit unui raport anual publicat de IQAir, o platformă elveţiană pentru…

Rusofilii s-au unit: prezenți la primul congres, Putin și Lavrov văd naziști și-n gaură de șarpe
InternaționalPreşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a salutat marţi pe participanţii la primul congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor, care se desfăşoară la Moscova, şi a evidenţiat hotărârea acestora de a lupta împotriva…

Cotele de piaţă ale celor mai mari producători de energie din UE au început să scadă
Energie, EuropaCotele de piaţă ale celor mai mari producători de electricitate şi gaze naturale din Uniunea Europeană au scăzut în majoritatea ţărilor, din 2013, când s-a început colectarea acestor informaţii, arată datele publicate marţi de…

România, gazda unui important simpozion UEFA pe probleme de arbitraj
Europa, Eveniment, SportÎn perioada 14-17 martie, la Bucureşti, se va desfăşura un simpozion UEFA dedicat instructorilor fitness pentru arbitri, instructorilor tehnici pentru arbitri şi preşedinţilor comisiilor de arbitri din ţările afiliate UEFA, anunţă…

După prăbușirea SVB, un val de clienți își mută conturile la JPMorgan și alte mari bănci americane
America, BankingUn val de clienți își mută conturile de la creditori mai mici la marile bănci americane, precum JPMorgan Chase și Citigroup, după prăbușirea Silicon Valley Bank, a relatat marți Financial Times, citat de Reuters.Acești creditori,…

Prosperitatea nemțească nu-l mai satisface: cancelarul Scholz, căzut în admirație față de o țară asiatică
Asia, Europa, LumeaCancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a fost impresionat de bilanțul neutralității climatice atinse de micuțul regat Bhutan, din zona estică a Munților Himalaya, precum și de modul în care autoritățile din această țară au ales să…

BREAKING | Acordul privind cerealele din zona Mării Negre a fost prelungit
Comerț, EuropaAcordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, care facilitează exporturile agricole ucrainene, a fost prelungit cu 60 de zile, a anunţat marţi news.ro citând agenţia de ştiri TASS, care îl citează pe ministrul adjunct de externe…

România, parte din alianța Germaniei cu Italia și țări est-europene privind Legea CO2
Europa, Mediu, TransportGermania a format o alianţă cu Italia şi unele ţări din Europa de Est, între care şi România, care se opun renunţării treptate la vehiculele cu motoare cu ardere internă din 2035 şi doresc să facă propria lor propunere, transmite…

În urma măsurilor luate de autorităţile SUA pentru deponenţii SVB, bitcoin crește cu până la 10%
America, BankingCriptomonedele au crescut luni, iar bitcoin a avansat cu până la 10%, în urma măsurilor luate de autorităţile de reglementare din SUA pentru susţinerea deponenţilor băncii Silicon Valley Bank (SVB), închisă vineri, în timp ce HSBC…

Moody’s: risc foarte mic ca băncile europene să se confrunte cu aceleași probleme ca SVB
America, Banking, Europa, LumeaAgenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service apreciază că este puţin probabil ca băncile europene să se regăsească într-o situaţie în care să fie nevoite să îşi lichideze, în pierdere, portofoliile de obligaţiuni,…

Biden propune un buget imens pentru apărare și securitate, o sumă record pe timp de pace
AmericaJoe Bide, Președintele SUA, propune un buget pentru apărare şi securitate în valoare de 886 de miliarde de dolari, o sumă record pentru o perioadă de pace, marcată însă de efectele generate de invazia militară rusă în Ucraina şi…

Sărăcia extremă ar putea fi eradicată, iar termenul nu este foarte îndepărtat
Internațional, PubliceLumea va arăta foarte diferit în 2050, iar schimbările climatice reprezintă o preocupare uriașă. Sfârșitul sărăciei extreme ar putea fi în sfârșit atins până în 2050, stimulat de creșterea economică în țările cu venituri…

Paranghelie la Kremlin: Steven Seagal și ”cel mai rus dintre bulgari” se fac rusofili cu acte
Europa, LumeaO așa-numită ”mișcare internațională a rusofililor” va fi înființată marți, 14 martie, la Moscova, ca urmare a unei inițiative pe care a avut-o Nikolai Malinov, șeful Mișcării Naționale Rusofile din Bulgaria, mișcare căreia…

Xiaomi confirmă începerea producției pentru prima sa mașină electrică, începând cu 2024
Asia, TransportCompania chineză de electronice de consum Xiaomi plănuiește să înceapă producția primei sale mașini electrice în prima jumătate a anului 2024, potrivit co-fondatorului și directorului său general, Lei Jun, citat de Autocar.
"Producția…

Războiul a urcat Ucraina în topul celor mai importante destinații pentru armament din lume
Europa, IndustrieImporturile de armament în Europa aproape s-au dublat în 2022, datorită livrărilor masive către Ucraina care a devenit a treia destinaţie mondială, potrivit unui raport al Institutului Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace…

Scandalul de la BBC ia o pauză: Lineker se întoarce la ”Match of the Day”, politicile postului – revizuite
Europa, Media, SportPostul public britanic de televiziune BBC a anunţat luni că fostul fotbalist Gary Lineker, unul dintre cei mai celebri prezentatori ai grupului, a cărui suspendare decisă vineri, după o postare pe Twitter împotriva politicilor de azil…
