
Vor părinţii să-şi transfere copiii de la stat la privat? Anisie: Dimpotrivă! E exact invers
EducațieMinistrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că are date conform cărora mulţi dintre părinţii care aveau copiii înscrişi în învăţământul privat au făcut demersuri pentru a-i transfera la unităţile de învăţământ de stat.…

Pandemia a ridicat tarifele la creșele private. La ce sume s-a ajuns
EducațiePreţurile pentru un loc într-o creşă privată au crescut cu 10-15 %, deoarece se cheltuie mai mulţi bani pe curăţenie. Părinţii care vor să-şi dea copiii la creşă din această toamnă trebuie să ştie că, din cauza pandemiei,…

Monica Anisie: Vreau ca învățământul din mediul rural să ajungă la nivelul celui din urban
EducațieMinistrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că la deschiderea anului şcolar 2020-2021 peste 800 de şcoli – unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri ale acestora – au toalete în curte, ea adăugând că din…

Primăriile din Târgu-Mureș, Sibiu și București anunță investiții pentru începerea școlii
Educație, SănătateConsilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de luni trei proiecte de hotărâre care vizează testarea copiilor din unităţile de învăţământ din Bucureşti, a cadrelor didactice, a personalului medical, precum…

55% dintre părinți doresc revenirea la cursurile „față în față”, iar 31% aleg sistemul hibrid
EducațieMinisterul Educației și Cercetării și MKOR Consulting au lansat studiul „Back to School Post-Covid”. Studiul s-a derulat în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și…

Consiliul Național al Elevilor critică autoritățile înaintea începerii noului an școlar
EducațieConsiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile evazive şi incerte venite din partea autorităţilor, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu comunică nicio măsură clară…

Consiliul Elevilor lansează platforma ”Educaţia prioritară – nu doar în campanie electorală”
EducațieConsiliul Naţional al Elevilor lansează platforma "Educaţia prioritară - nu doar în campanie electorală", unde candidaţii la alegerile locale îşi pot încărca scrisoarea de angajament prin care îşi asumă o serie de obiective pentru…

La nivel global, 1 din 3 copii a ratat învățământul la distanță odată cu închiderea școlilor
EducațieO treime dintre elevii din lume, adică 463 milioane de copii, nu pot să urmeze nicio formă de învăţământ, din cauză că nu au acces la internet, televiziune sau radio, transmite un comunicat al UNICEF. ONU estimează că, la nivel…

Stimulente financiare pentru 1.200 de elevi, care au încheiat cu media 10 examenele naționale
Educație, PublicePeste 1.200 de elevi care au media generală 10 la Evaluarea Naţională sau Bacalaureat, din sesiunea iunie-iulie, vor primi stimulente financiare, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.Executivul…

România, la coada Europei în privința angajaților în domeniul asistenței sociale pentru copii
EducațieDatele Eurostat aferente întregului an 2019 arată că în Uniunea Europeană au fost aproape 2 milioane de asistenți angajați în sistemele de îngrijire a copiilor. Cea mai mică pondere a lucrătorilor în acest domeniu s-a înregistrat…

OUG aprobată pentru containere sanitare mobile în școlile neracordate la apă și canalizare
Educație, LegislațieGuvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de luni un proiect de ordonaţă de urgenţă privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice…

Orban: 175 de mil. euro, bani europeni alocați pentru pregătirea noului an școlar
Educație, Fonduri UELudovic Orban a anunţat că Guvernul va aloca 175 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea cheltuielilor autorităţilor locale şi unităţilor şcolare pentru pregătirea anului şcolar. El a precizat că este mai uşor…

Se caută un pierde-vară: o universitate germană pune la bătaie burse pentru inactivitate
Educație, EuropaO universitate din Germania oferă ”granturi pentru lenevie” aplicanților care sunt serios angajați în a nu face nimic, transmite The Guardian.Universitatea de Arte Plastice din Hamburg a anunțat 3 burse de 1.600 de euro pentru aplicanți…

Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii din clasa pregătitoare vor avea mai puține ore
EducațieNumărul de ore la clasa pregătitoare se va reduce începând cu noul an școlar 2020-2021, a anunțat, joi, ministrul Educației, Monica Anisie.
"Aseară a fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat…

175 mil. euro, fonduri europene, pentru tablete, echipamente sanitare și de protecție în școli
Educație, Fonduri UEProfesorii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi 500.000 tablete școlare și echipamente IT, în valoare de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, ca urmare a situației generate de pandemia…

Bugetul pentru bursele de studiu ale elevilor români din Ucraina a fost suplimentat
EducațieGuvernul a aprobat suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru acordarea burselor de studiu pentru elevii etnici români din Ucraina, suma alocată pentru anul şcolar 2019-2020 fiind de 6 milioane de lei, a declarat…

Guvernul face posibilă organizarea de concursuri pentru posturile medicale vacante din școli
Educație, PubliceGuvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, care va începe la ora 17.00, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,…

Draft cu norme privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ
EducațieElevii trebuie să prezinte în prima zi de școală - 14 septembrie - o declarație pe propria răspundere semnată de părinți, care își asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu…

Cum va începe școala în septembrie? Măsurile de prevenție, în dezbatere publică
EducațieMinisterul Sănătății a publicat marți noaptea proiectul de ordin de ministru care conține măsurile pe care instituția, împreună cu Grupul de lucru interministerial pentru începerea școlii, le-a propus. Proiectul este în dezbatere…

Fostul președinte BCE compară pandemia cu un război, dar anunță soluția: Investiți în tineri!
Educație, EuropaReconstruirea Europei după pandemia de coronavirus va fi asemănătoare efortului de reconstrucție de după Cel de-al Doilea Război Mondial, iar blocul comunitar trebuie să-și reafirme valorile de bază, în ciuda provocărilor din partea…
