
Inflația provoacă restructurări la Electrolux. Suedezii au aproape 1000 de angajați la Satu Mare
Industrie, Piața munciiGrupul suedez se angajează să reducă costurile în condițiile în care cererea scade într-un ritm accelerat și anunță și eventuale restructurări, arată Reuters. Electrolux a avertizat cu privire la o scădere abruptă a cererii pentru…

S-a trezit Renate Weber: eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, ”nedreaptă”
Educație, PubliceAvocatul Poporului consideră că eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate este "surprinzătoare" şi "nedreaptă", potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres.
”Prin…

Ministrul Educației: Bugetul pentru bursele elevilor este anul acesta de 5 ori mai mare decât în 2020
EducațieMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că bugetul pentru bursele elevilor este anul acesta de 5 ori mai mare decât în 2020. În plus, se acordă sprijin de la bugetul de stat din motive geografice, sociale, dar şi medicale, potrivit…

Conducerea Curții de Conturi are venituri cu mult peste indemnizația primită de șeful statului
Resurse UmaneConducerea Curții de Conturi, unde sunt și foști politicieni, are venituri consistente, cu mult peste indemnizația primită de șeful statului, cel care conform legii salarizării ar fi trebuit să fie cel mai bine plătit bugetar, potrivit…
Singurul județ din România care se poate lăuda că nicio şcoală nu are toaleta în curte
Educație, PubliceSingurul județ din România care nu are toalete în curtea școlilor și a grădinițelor este Clujul. Datele apar într-un raport al Consiliului Județean Cluj, citat de AGERPRES.Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, spune că ar trebui să…

Începutul toamnei readuce cheful de muncă: crește numărul de aplicări pe platformele de recrutare
Piața muncii, RecrutareTot mai mulți români sunt interesați de joburile disponibile pe piața muncii, după o primă jumătate de an în care angajatorii au întâmpinat dificultăți reale în a ocupa pozițiile libere din companii, potrivit datelor făcute publice…

Care sunt țările preferate de studenții români pentru programe de licență și masterat?
Educație, Europa60% dintre tinerii români care vor să studieze în Europa aleg programe de licență din Olanda. Aceasta fiind urmată de Marea Britanie, Germania, Belgia și Danemarca, potrivit unui studiu realizat de FINS, citat de ziare.com.FINS este…

Sebastian Burduja: După 32 de ani, vom avea o nouă lege pentru societăţile comerciale
Legislație, Piața munciiMinistrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri, la Oradea, că se are în vedere susţinerea start-upurilor din ţară prin două pârghii - o nouă lege a societăţilor comerciale, care ar putea…

Recenzorii de la recensământ încă așteaptă să fie plătiți. INS dă vina pe Guvern
Publice, Resurse UmaneRecensământul s-a încheiat acum o lună, dar recenzorii încă nu au fost plătiți. Primăriile ridică din umeri și spun că Institutul Național de Statistică trebuie să vireze banii. Iar oficialii institutului spun că se așteaptă…

Ce companii din România oferă cele mai mari salarii? Top 10, dominat de companiile din energie
Piața munciiE.ON Energie, OMV Petrom și Engie sunt principalele companii care oferă printre cele mai mari salarii medii nete din România, potrivit calculelor Economedia realizate pe baza datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).…

La Debrecen vor fi create 9000 de noi locuri de muncă în urma unei investiții de 7,5 mld. euro
Europa, Eveniment, Piața munciiÎn urma unei investiţii de 3000 de miliarde de forinţi (7,5 miliarde euro) a companiei chineze Contemporary Amperex Technology Co. Limited (CATL), care reprezintă cea mai mare investiţie realizată vreodată în Ungaria, la Debrecen vor…

Muncitorii străini, soluția la criză de muncă. Dar birocrația angajărilor ne omoară
Legislație, Piața muncii, RecrutareMuncitorii străini reprezintă soluţia pentru criza forţei de muncă de la noi din ţară. Asta în teorie. În practică însă, birocraţia îngreunează procesul de angajare. Cine vrea să angajeze un străin trebuie să aştepte chiar…

Proprietarii de vii nu găsesc oameni pentru culesul strugurilor: Tinerii nu vor 150 de lei pe zi
Agricultură, Piața munciiProprietarii podgoriilor nu mai găsesc oameni care să culeagă strugurii pentru că, spun ei, tinerii cer bani mulți și vor să muncească puțin.De exemplu, Stațiunea Viticolă de la Târgu Bujor, din județul Galați, are 300 de hectare…

Școala online sau hibrid ar putea reveni mai repede decât credeați. Și nu din cauza pandemiei!
Educație, EnergieDe teama facturilor uriașe la gaze și electricitate, edilii din țară iau măsuri drastice pentru economisire. Una din soluții ar putea fi trecerea școlilor din subordinea municipalităților în sistem online sau hibrid, de teama costurilor…

De necrezut! Pentru prima oară, numărul bugetarilor a scăzut de la o lună la alta
Piața muncii, PubliceNumărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în iulie 2022, de 1.267.971, cu 1.741 mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar aproape 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală,…

Sărăcie lucie la debut de an școlar. Sub ochii guvernanților: abandon, dezinteres, foame, abuz
Educație, PubliceWorld Vision România arată că a realizat o radiografie a învăţământului din mediul rural românesc şi din comunităţile vulnerabile, la început de an şcolar, iar din aceasta reiese că 65% dintre cadrele didactice consultate au atras…

Care dă mai mult? Rareș Bogdan îl trimite pe Câciu acasă dacă nu crește pensiile cu 16%
Banking, Piața muncii, Publice
Când principalul partener comercial al României din Uniunea Europeană, Germania, a anunțat intrarea de facto în recesiune economică după trei trimestre de scăderi succesive ale PIB-ului, politicienii noștri se bat în populisme.…

Încep concedierile și în lumea bancară. Peste 5000 de angajați, disponibilizați la un colos din banking
Banking, Piața munciiCredit Suisse intenționează să elimine aproximativ 5.000 de locuri de muncă, adică unul din 10, ca parte a unui plan de reducere a costurilor, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest subiect.Credit Suisse…

Sondaj: Doar 1 din 3 părinți își va trimite copiii la școală cu haine și încălțăminte noi anul acesta
Banking, EducațiePregătirile pentru începerea anului școlar 2022-2023 sunt pe ultima sută de metri, iar părinții fac eforturi pentru a asigura copiilor condițiile minime pentru începerea școlii. Românii au cheltuit în medie 540 lei pentru fiecare…

INS: În trimestrul II, costul orar al forţei de muncă a crescut cu 11,67%
Piața munciiÎn al doilea trimestru din 2022, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 11,67%, comparativ cu trimestrul II din 2021, iar faţă de trimestrul anterior…
