Închide

CCIB promovează schimburile comerciale şi cooperarea economică cu Regatul Maroc

Avatar
mosque, casablanca, morocco

Fotografie de HansJuergenW pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti promovează schimburile comerciale şi cooperarea economică cu Regatul Maroc, printr-o serie de evenimente ce vor avea loc la sfârşitul lunii mai, potrivit unui comunicat al CCIB.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) acordă o mare atenţie promovării relaţiilor economice şi comerciale cu parteneri din afara Uniunii Europene. Ţările din nordul Africii, respectiv zona Magrebului constituie o prioritate pentru noi, o dovadă în acest sens fiind deschiderea, acum 8 ani, a unei reprezentanţe a Camerei bucureştene la Tanger, foarte activă atât în Regatul Maroc, cât şi în Republica Tunisiană, inclusiv în perioada pandemiei de Covid-19. De exemplu, acum avem în pregătire, alături de partenerii noştri tradiţionali, două evenimente importante, şi anume o misiune economică multisectorială şi un webinar, menite să contribuie la dezvoltarea cooperării româno-marocane, declară Iuliu Stocklosa, vicepreşedinte al Camerei bucureştene şi coordonatorul activităţii de relaţii economice externe şi de internaţionalizare a afacerilor a CCIB.

Astfel, în ultima 10 zile ale lunii mai din acest an, CCIB va organiza în colaborare cu Biroul de Promovare Comercial – Economică (BPCE) din Tanger, aflat în structura Ambasadei României din Regatul Maroc şi subordonat Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, un webinar adresat comunităţilor de afaceri din cele două ţări, respectiv companiilor interesate să exporte, să importe şau să investească în proiecte economice. Evenimentul este susţinut şi va fi onorat de participarea unor membri ai conducerii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, precum şi a unor înalţi diplomaţi ai Ambasadei Regatului Maroc în România.

De asemenea, în perioada 24 – 30 mai, BPCE Tanger în colaborare cu CCIB şi Camera de Comerţ, Industrie şi Turism Bilaterală Maroc-România va organiza o misiune economică multisectorială în Regatul Maroc, la Tanger – Tetouan, Beni Mellal, Marrakech şi Agadir. Obiectivele principale ale acestei misiuni vizează: dezvoltarea de parteneriate şi proiecte de investiţii în Tanger, în domeniul ingineriei şi producţiei de piese şi componente pentru industria auto şi industriile conexe; înfiinţarea la Beni Mellal de unităţi de prelucrare/procesare legume-fructe şi carne în cadrul zonei agoindustriale “AGRO POLE”; crearea unor platforme logistice şi de transport internaţional la Tanger şi la Beni Mellal; realizarea de baze de stocare şi de distribuţie de îngrăşăminte bio pe bază de Zeolit din România la Tanger şi la Beni Mellal; stabilirea de parteneriate în domeniului generării, transmisiei şi distribuţiei de energie electrică; crearea de parteneriate în domeniul turismului, în ambele sensuri.

Invit companiile interesate de piaţa marocană, o piaţă cu un potenţial deosebit, să participe atât la webinar, cât şi la misiunea economică, evenimente în cadrul cărora vor putea identifica oportunităţi de afaceri şi investiţionale ce pot fi valorificate ulterior inclusiv cu sprijinul echipei Reprezentanţei CCIB de la Tanger şi al partenerilor noştri de pe piaţa locală. Vorbim despre: consultanţă, asistenţă, spaţii gratuite de expunere la manifestări expoziţionale relevante, studii sectoriale de piaţă, sprijin acordat în relaţiile cu firmele locale şi nu numai, adaugă Iuliu Stocklosa, vicepreşedinte al Camerei bucureştene şi coordonatorul activităţii de relaţii economice externe şi de internaţionalizare a afacerilor a CCIB.

CCIB a dezvoltat relaţii deosebit de bune atât cu membrii corpului diplomatic al României acreditat în Maroc, cu diplomaţii Regatului Maroc de la Bucureşti, dar şi cu sistemul cameral local. Astfel, dintre cele aproape 100 acorduri de colaborare semnate de CCIB cu instituţii similare din întreaga lume, 12 sunt încheiate cu camere regionale de comerţ, industrie şi servicii din Regatul Maroc, acoperind practic întreaga ţară, la care se adaugă acordul cu Camera de Comerţ, Industrie, Servicii şi Turism Maroc – România, mai transmite sursa citată.

scroll to top