Închide

CCIR | Mediul de afaceri din România, încurajat să acceseze piețele din Nigeria

Avatar
Z

Foto: CCIR

Timp de citire: 2 minute

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, în data de 27 iulie a.c., vizita E.S dna. Safiya Ahmad Nuhu, ambasador al Republicii Federale Nigeria în România, în scopul identificării oportunităților de promovare și dinamizare a relațiilor economice bilaterale.

„România și Nigeria trebuie să dezvolte proiecte comune de colaborare la nivel economic, prin intermediul cărora să poată fi atrase un număr considerabil de companii care să dezvolte afaceri pe termen lung. Este foarte importantă identificarea unui proiect central, așa numitul core project, care să beneficieze de implicarea totală a autorităților din cele două state și care să aibă ca scop principal polarizarea unui segment cât mai larg de companii, inclusiv IMM-uri din România și Nigeria. Un domeniu de interes pentru ambele părți implicate este cel al agriculturii și industriei alimentare de procesare, atât Nigeria cât și România având un potenţial economic semnificativ. În acest context, invit companiile nigeriene să participe în număr cât mai mare la INDAGRA, cel mai important târg de profil din Estul Europei, organizat la Centrul Expoițional Romexpo, în luna octombrie. INDAGRA reprezintă o platformă eficientă în ceea ce privește stabilirea unor noi punți de legătură între antreprenorii din România și Nigeria”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

E.S dna. Safiya Ahmad Nuhu, ambasador al Republicii Federale Nigeria în România, a declarat că România și Nigeria pot dezvolta proiecte comune în domeniul energiei, mai ales energie verde, agricultură și producția de mașini și echipamente agricole, IT&C și cybersecurity, gestionarea deșeurilor și industria de apărare.

„La nivel instituțional, am identificat principalele domenii de interes pentru țara noastă, domenii ce pot reprezenta oportunități semnificative de cooperare pentru mediile de afaceri din ambele state. Astfel, putem dezvolta proiecte comune în domeniul energiei, mai ales energie verde, agricultură și producția de mașini și echipamente agricole, IT&C și cybersecurity, gestionarea deșeurilor și industria de apărare. Pentru Nigeria este foarte importantă dezvoltarea relațiilor bilaterale mai ales prin perspectiva politicilor României și a Uniunii Europene privind continentul african și a oportunităților oferite de piețele de consum din țările africane. Apreciez foarte mult invitația de a participa la târgul INDAGRA și vă asigur de tot sprijinul nostru în ceea ce privește participarea companiilor românești la evenimentele și târgurile care vor fi organizare în Nigeria”, a declarat E.S dna. Safiya Ahmad Nuhu, ambasador al Republicii Federale Nigeria în România.

scroll to top