Închide

Cea mai puternică economie europeană a înregistrat în 2022 un record istoric al inflaţiei

Avatar
flag, germany, nationality

Fotografie de analogicus pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Germania a înregistrat, în 2022, un nivel al inflaţiei de 7,9% – un record istoric de la înfiinţarea statului, după al Doilea Război Mondial -, o creştere din cauza ”preţurilor produselor energetice şi alimentare de la începutul Războiului din Ucraina”, confirmă marţi Institutul Naţional german de Statistică Destatis, relatează AFP, citată de News.ro.

”Nivelul inflaţiei anuale istroic de mari este cauzat în principal de creşteri extreme ale preţutrilor produselor energertice şi alimentare de la începutul Războiului din Ucraina”, declară, citată într-un comunicat, preşedinta Destatis, Ruth Brand.

Creşterea preţurilor a atins un vârf de 10,4% în decurs de un an, în octombrie, potrivit normelor naţionale, în prima economie a Uniunii iEuropene (UE).

Însă ea a început să încetinească, începând din noiembrie, după ce Berlinul a deblocat o anvelopă în valoare de 200 de miliarde de euro, ceea ce a condus la o plafonare a preţurilor.

În decembrie, inflaţia a continuat să scadă – din cauza ajutoarelor de stat – şi a atins 8,6% în decurs de un an, confirmă marţi Destatis.

În decurs de o lună, preţurile scad în medie cu 0,8%.

Ajutoarele de la Guvern au permis o scădere a preţurilor gazelor naturale – cu -39,1% – şi carburanţilor – cu -8,9% – faţă de nivelul din noiembrie.

Însă electricitatea – +0,4% – şi hrana – +0,8% – au crescut.

Creşterea indicelui armonizat al preţurilor, folosit ca referinţă de către banca centrală Europeană (BCE), a scăzut în decembrie – la 9,6% în decurs de un an, confirmă Destatis.

scroll to top