Cifrele comerciale indică o redresare ușoară a economiei germane

,
Autor:    -  
corona, mask, flag
Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Exporturile Germaniei au rămas mult sub nivelul de dinaintea crizei, chiar dacă au crescut cu 4,7% în iulie, comparativ cu luna precedentă, ceea ce indică o redresare lentă a celei mai mari economii europene în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Importurile au urcat cu doar 1,1% în iulie, iar excedentul comercial al Germaniei a crescut până la 18 miliarde de euro, arată datele publicate marţi de Oficiul federal de statistică (Destatis).

Datele vin să confirme aşteptările că economia Germaniei revine pe creştere în trimestrul doi din 2020, datorită redresării pieţei interne şi a unora dintre principalii parteneri comerciali ai ţării. Cererea încă slabă din partea unor ţări importante, cum ar fi SUA, frânează o redresare solidă.

Exporturile Germaniei spre SUA au scăzut cu 17% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2019, în timp ce exporturile către China au înregistrat un declin de doar 0,1%.

“Deşi cifrele publicate marţi sunt o veste bună în privinţa creşterii economiei în trimestrul doi din 2020 şi sugerează că sectorul exporturilor şi-a reluat evoluţia bună, nu ar trebui să ne entuziasmăm excesiv. De fapt, exporturile Germaniei încă sunt afectate de dificultăţi structurale, inclusiv tensiunile comerciale, Brexit şi întreruperea lanţurilor globale de aprovizionare, precum şi de dificultăţile cu care se confruntă principalii parteneri comerciali în urma crizei”,

a apreciat Carsten Brzeski, economist şef la ING.

Guvernul de la Berlin se aşteaptă acum la o contractare de 5,8% a economiei germane anul acesta, faţă de un declin de 6,3% previzionat în aprilie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!