Ciolacu, cu mandatul pe masă: reducerea cheltuielilor bugetare și modificările fiscale, prin asumarea răspunderii
Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii, potrivit declarațiilor de presă făcute de premierul Marcel Ciolacu joi, în deschiderea ședinței de Guvern.
”Acest guvern este guvernul României, cu această logică vom pune România pe primul loc. Trebuie să oprim debandada bugetară, să facem un sistem fiscal echitabil pentru toată lumea şi să luptăm în mod real cu evaziunea. Evaziunea şi ocolirea taxelor cumulate sunt frâna care ţin pe loc dezvoltarea României. Nu mai putem continua aşa”, a declarat Ciolacu la începutul ședinței de guvern.
”Îmi voi pune mandatul pe masă în parlament pentru reforme şi dreptate socială!”
În continuare, Ciolacu a anunțat că pachetul de legi pe care îl va trimite Parlamentului va trece prin procedura asumării răspunderii Guvernului. Așadar, în cazul în care nu va fi adoptat de Parlament, cabinetul Ciolacu ar fi demis automat.
“Milioane de euro ajung în buzunarele unor şmecheri sau sunt risipite, în loc să fie utilizate pentru drumuri sau şcoli. Am văzut vociferări, chiar şi atacuri din partea unor ipocriţi care au uitat ce obligaţii au pus cu mâna lor în PNRR. Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem. Voi merge până la capăt cu echipa guvernamentală, pentru a tăia risipa şi pentru ca toţi să primească ceea ce merită. Aş vrea sa iau puţin de la noi, cei cu putere de muncă, şi de la cei care fac foarte mulţi bani, pentru a da pensionarilor şi celor care au nevoie. Acesta este modul corect în care un stat trebuie să se comporte în faţa cetăţenilor. Guvernul îşi va asuma răspunderea. Îmi voi pune mandatul pe masă în parlament pentru reforme şi dreptate socială. Trebuie să separăm apele, pentru ca românii să vadă cine luptă pentru reformă şi cine se opune“, a mai spus Marcel Ciolacu.