Cîțu vede Parlamentul ca sursă de vulnerabilități economice


Autor:    -  
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Timp de citire: < 1 minut

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, invitat fiind la un post de televiziune, că măsurile populiste ce ies din Parlamentul României, fără fundamentare riguroasă, pot arunca țara în haos.

“Vulnerabilităţile acestei economii vin din Parlamentul României. Până acum am reuşit să oprim aceste măsuri populiste pe care le văd la majoritatea partidelor de Opoziţie din Parlament. Unele scad venituri, altele cresc cheltuieli, dar nu au nimic în spate, nu au o fundamentare riguroasă şi toate pun în pericol stabilitatea economică şi riscă să ne arunce în haos. Deja, prin măsurile pe care le-am luat, am dublat deficitul bugetar în acest an şi reuşim să menţinem un echilibru între investitorii străini, în piaţa locală, modul în care cheltuim banii”, a spus Cîțu la postul de televiziune Realitatea Plus.

Cîțu face apel la responsabilitate și taxează parlamentarii, despre care spune că sunt în campanie electorală.

“Dacă am fi fost la fel de iresponsabili şi am fi acceptat toate aceste măsuri populiste pe care le-a promovat în Parlamentul României toată Opoziţia am fi aruncat România în aer şi am fi avut o situaţie îngrozitoare. De aceea spun: pericolul cel mai mare vine din Parlamentul României unde s-a întâlnit această armată de populişti care sunt în campanie electorală. Pe ei nu-i interesează bunăstarea românilor, nu-i interesează dacă România mai exista mâine. Pe ei îi interesează ca ei să câştige câteva voturi la următoarele alegeri, ca ei să fie bine. Pe ei nu-i interesează restul cetăţenilor şi sub această mască a campaniei electorale şi aceste programe populiste încearcă să-i păcălească pe români”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!