Închide

Comisia Europeană mizează pe o creștere economică peste așteptări a zonei euro în acest an

Avatar
eu, european commission, brussels

Fotografie de Jai79 pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Zona euro își va reveni într-un ritm mai alert decât prevedeau așteptările inițiale, după criza provocată de pandemia de COVID-19, potrivit unor estimări făcute publice miercuri de către Comisia Europeană. Executivul de la Bruxelles atrage însă atenția că unele țări nu vor atinge nivelurile de dinaintea crizei înainte de sfârșitul anului viitor, ceea ce constitie un argument pentru continuarea suspendării pragurilor de împrumuturi din cadrul UE, notează agenția Reuters.

Creșterea agregată a celor 19 țări care constituie zona euro ar urma să fie de 4,3% în acest an și de 4,4% în 2022, a spus Comisia, revizuindu-și în sus prognoza anterioară, din februarie, când anticipa câte o creștere de 3,8% în ambii ani.

”Ne așteptăm ca UE și economia zonei euro să se redreseze puternic, pe măsură ce procentele populației vaccinate vor crește, iar restricțiile vor fi ridicate. Această creștere va fi determinată de consumul privat, de investiții și de o cerere în creștere pentru exporturile UE, din partea unei economii globale consolidate”, a transmis Comisia.

Noua prognoză a Comisiei Europene se apropie de cea a Fondului Monetar Internațional, care luna trecută a anunțat că anticipează o creștere de 4,4% în zona euro anul acesta.

”Ratele de creștere economică vor continua să varieze la nivelul Uniunii Europene, dar toate statele membre ar trebui să manifeste o revenire completă a economiilor lor cel puțin la nivelurile de dinaintea crizei cel mai târziu până la sfârșitul anului 2022”, potrivit Executivului european.

Necesitatea de a reveni la nivelurile de dinainte de criză a reprezentat un argument pentru suspendarea limitelor de împrumut impuse de UE pentru guvernele statelor membre în 2020 și 2021, iar Comisia anunțase în martie că, deși decizia sa finală va depinde de previziunile din mai, UE ar trebui să păstreze suspendarea aplicării acestor praguri-limită și în 2022, pentru a susține revenirea economiilor de pe continent.

Împrumuturile guvernamentale menite să mențină economiile pe linia de plutire în timpul restricțiilor cauzate de pandemie vor crește datoria publică a zonei euro la 102,4% din PIB în acest an, de la 100% în 2020. Ponderea datoriilor publice va scădea apoi la 100,8% în 2022, potrivit prognozei Comisiei.

Deficitul bugetar agregat al zonei euro va crește la 8% din PIB în acest an, pentru a scădea în 2022 spre 3%.

”Sprijinul fiscal fără precedent a fost și rămâne esențial pentru a ajuta companiile europene și pe angajații acestora să facă față furtunii”, a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

Comisia estimează că inflația în zona euro ar urma să accelereze la 1,7% în 2021, pentru a încetini apoi în 2022, la 1,3%.

Executivul de la Bruxelles mai precizează că eforturile de redresare pe care le depun statele membre UE, finanțate prin împrumuturi comune, vor spori în 2022 investițiile publice ca proporție din PIB la cel mai înalt nivel din ultimii zece ani.

scroll to top