Companiile își curtează viitorii angajați cu idei tot mai trăsnite: săptămâna de lucru de 3 zile

, ,
Autor:    -  
reading, lake, summer
Fotografie de BibBornem pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Companiile tehnologice din India se confruntă cu un deficit de talente noi, iar soluțiile la care au început să recurgă sunt tot mai inventive – vacanțe prelungite, concedii parentale pentru ambii părinți și multe altele. Ultima găselniță a unui start-up din Bangalore: săptămâna de lucru de trei zile.

Compania Fintech Slice oferă noilor angajați o variantă flexibilă de angajament – muncă în trei zile ale săptămânii, cu o remunerație de 80% din norma întreagă. Fondatorul companiei, Rajan Bajaj, spune că este o abordare avantajoasă pentru ambele părți, întrucât angajații beneficiază de mai mult timp liber, în timp ce compania își asigură serviciile lor într-un program de lucru constant și predictibil.

”Acesta este viitorul pe piața muncii, oamenii nu mai vor să fie legați de un loc de muncă așa cum se întâmpla în trecut”, spune Bajaj, citat de Bloomberg.

O piață în fierbere

Marii investitorii din întreaga lume au capitalizat cu multe miliarde de dolari startup-urile tehnologice din India, încercând să beneficieze de o forță de muncă înalt calificată și de o populație de aproape 1,4 miliarde de oameni. Astfel, antreprenorii indieni au început să simtă presiunea și nevoia de a-și crește efectivele de personal, iar de aici până la o adevărată criză de talente nu a mai fost decât un pas.

Cei de la Fintech Slice sunt convinși că abordarea lor îi va scoate în evidență în fața aspiranților la un job, în raport cu competitorii săi de pe piață. Momentan, compania are 450 de angajați, dar vrea să recruteze 1.000 de noi angajați, în special ingineri și manageri de produs, în următorii trei ani.

”Este varianta optimă pentru ambele părți. Angajații pot să obțină salarii și beneficii complete, lucrând trei zile pe săptămână, iar restul timpului îl au la dispoziție ca să-și urmărească și alte visuri sau să se dedice unor pasiuni extra-profesionale. În plus, este un beneficiu pe care marile companii de tehnologie – Google sau Amazon – nu îl oferă”, spune Bajaj.

Un model tentant

Scurtarea săptămânii de lucru a fost o temă importantă pe piața muncii de cel puțin un secol.

În 1926, Henry Ford a introdus săptămâna de lucru de cinci zile, după ce anterior sâmbetele erau considerate zile lucrătoare. Ford a constatat că productivitatea fabricilor sale nu a avut de suferit, ba dimpotrivă, iar modelul său a fost adoptat în tot mai multe companii.

Mai recent, săptămâna de lucru de patru zile a fost introdusă experimental în mai multe țări (Spania, Irlanda, Islanda, Noua Zeelandă), cu rezultate mixte, însă aceasta nu a fost adoptată pe scară largă.

Cei care susțin ideea săptămânilor de lucru mai scurte citează studii care arată o creștere a productivității și a stării de bine a angajaților.

Gigantul tehnologic american Amazon a încercat, la rândul său, un program-pilot cu săptămâna de lucru de patru zile pentru un grup-țintă de angajați, în 2018, iar China analizează idei de limitare a programului de muncă excesiv în anumite sectoare de activitate.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!