Închide

Concurs internațional de soluții pentru reamenajarea sustenabilă a Pieței Sfatului din Brașov

Avatar
buildings, city, aerial view

Fotografie de dnovac pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Primăria Municipiului Brașov a publicat pe platforma SICAP și a transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) procedura de achiziție a serviciilor de proiectare necesare reamenajării Pieței Sfatului, sub forma unui concurs internațional de soluții organizat de Ordinul Arhitecților de România (OAR). Juriul care va decide soluția câștigătoare va fi format din arhitecți din Spania, Franța și România, inclusiv din Brașov, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Valoarea estimată a serviciilor de proiectare și a premiilor acordate este de 1.598.527 lei, la care se adaugă TVA. Având în vedere că este vorba de un concurs internațional, proiectanții își vor putea depune ofertele și în limba engleză.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 1 aprilie, ora 16.00, iar jurizarea se va face în perioada 8 – 10 aprilie.

Conform temei de proiectare realizate de OAR, obiectivul concursului constă în formularea unei soluții de amenajare a Pieței Sfatului, respectând patrimoniul construit, ținând cont de toate etapele istorice prin care a trecut această piață și în acord cu elemente de peisaj valoroasele.

Totodată, municipalitatea își propune, prin acest proiect, să identifice și o viziune pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung a centrului istoric.

”Brașovul este cel mai vizitat oraș turistic din România după București, iar punctul zero al Brașovului este reprezentat de Piața Sfatului. Acest simbol al Brașovului nu a mai trecut printr-un proces de renovare, de reamenajare, de reabilitare, de la finalul anilor ’80. Considerăm că este momentul ca acest proces să se întâmple. Dar nu oricum, ci printr-un concurs internațional de soluții, un concurs care să fie jurizat de arhitecți cu experiență de la nivel național și internațional, concurs pe care l-am lansat”, a precizat Allen Coliban, primarul Brașovului.

Participanţii la concurs ar trebui să regăsească potenţialul maxim pentru fiecare dintre necesităţile Pieţei Sfatului – comerţ, cultură, relaxare, divertisment, civism, locuire – şi să le reinstituie, ca primă promisiune pentru dezvoltarea coerentă a întregii cetăţi a Braşovului.

În plus faţă de acest deziderat, soluţiile imaginate ar trebui să ia în considerare criteriul sustenabilității, care presupune folosirea acestei amenajări pentru o lungă perioadă de timp, precum și un consum limitat de resurse destinat întreţinerii curente a pieţei.

Criteriile de atribuire, stabilite prin tema de proiectare, sunt satisfacerea necesităţilor funcţionale arhitectural-urbanistice, 60% din evaluarea finală (maximum 60 puncte), și valoarea arhitectural-artistică adăugată, 40% din evaluarea finală (maximum 40 puncte).

În ceea ce privește ,,Satisfacerea necesităților funcțional arhitectural-urbanistice”, vor fi punctate:

  • criteriul funcţional, maximum 20 puncte, în cadrul căruia vor fi luate în calcul scenariile de utilizare şi rezolvarea sinergică a funcţiunilor propuse pentru piață, din punct de vedere urbanistic şi arhitectural;
  • criteriul tehnic, maximum 20 puncte, în care va conta fezabilitatea soluţiilor propuse, sustenabilitatea şi durabilitatea acestora,
  • criteriul financiar – maximum 20 puncte.

Referitor la criteriul ,,Valoarea arhitectural-artistică adăugată” vor fi punctate:

  • viziunea de dezvoltare a zonei „Cetate”, maxim 10 puncte;
  • statutul de reper şi atmosfera generală a intervenţiei, maxim 20 puncte;
  • calitatea şi claritatea reprezentării ideilor astfel încât să ilustreze capacitatea concurentului de a pune în operă proiectul propus – maxim 10 puncte.

Membrii juriului sunt: arh. Johannes-Andreas Bertleff, arh. Jose Mias – Spania, arh. Philippe Prost – Franța, arh. Jose Mayoral – Spania, arh. Miklos Kollo – Reprezentant al Filialei Teritoriale Braşov-Covasna-Harghita a OAR, arh. Ştefan Bâlici și arh. Miruna-Paula Stroe.

Conform calendarului, proiectanții care doresc să participe la concurs vor putea vizita Piața Sfatului în data de 12 februarie, iar în perioada 13 februarie – 21 martie vor putea adresa întrebări și vor primi răspunsuri din partea municipalității și a organizatorilor. Data limită pentru depunerea proiectelor este 1 aprilie, după care, în perioada 4 – 7 aprilie, o comisie tehnică va analiza respectarea condițiilor din regulament. Juriul va analiza proiectele depuse în perioada 8 – 10 aprilie, iar în 11 aprilie va fi anunțat câștigătorul concursului.

În urma evaluării făcute de acest juriu, proiectantul clasat pe locul I va primi ca premiu realizarea serviciilor de proiectare în valoare de 1.484.700 de lei, la care se adaugă TVA. Cel de pe locul II va primi un premiu în valoare de 74.235 de lei + TVA, iar locul III va fi premiat cu suma de 39.592 de lei +TVA.

scroll to top