Congresul SUA a certificat victoria lui Joe Biden, după o ședință încheiată la 4AM, ora locală
Congresul Statelor Unite ale Americii a validat oficial victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, la finalul unei zile în care ceremonia formală obișnuită s-a transformat într-un coșmar politic fără precedent, notează Associated Press. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Mike Pence, în calitate de președinte al Senatului.
Camera Reprezentanților și Senatul au certificat victoria lui Biden, în urma unei ședințe comune care s-a încheiat aproape de ora 4 a dimineții de joi, după ce o mulțime violentă de manifestanți pro-Trump a asediat clădirea Congresului, petrecându-și ore în șir alergând și devastând Capitoliul. O femeie a fost împușcată mortal, mai multe ferestre au fost lovite și sparte, iar mulțimea revoltată i-a obligat pe parlamentari și asistenți agitați să fugă din clădire, sub protecția poliției Capitoliului.
Revoltele au început la scurt timp după ce președintele în funcție Donald Trump și-a reluat, o dată în plus, acuzațiile neprobate de fraudă electorală în fața a câteva mii de manifestanți pe care îi invitase la Washington pentru un miting de protest. La finalul mitingului, i-a incitat să meargă la Capitoliu într-un marș, în timp ce parlamentarii se aflau în ședința de validare a rezultatelor alegerilor, în timp ce Trump s-a îndreptat spre Casa Albă, pentru a urmări de acolo evoluția ulterioară a evenimentelor.
Clădirea Capitoliului a fost timp de secole scena ocazională a unor proteste, uneori chiar violente. Însă evenimentele de miercuri au uluit lumea întreagă prin faptul că s-au desfășurat cu binecuvântarea implicită a președintelui în funcție, cel puțin în faza lor inițială. De asemenea, a fost șocant și obiectivul de bază al protestatarilor: răsturnarea rezultatelor unui proces electoral prezidențial pe care justiția americană l-a sancționat drept liber și corect, în mai multe rânduri.
La mai bine de șase ore de la izbucnirea violențelor de aseară, parlamentarii și-au reluat lucrările sesiunii comune.
Treisprezece senatori republicani și zeci de reprezentanți ai partidului plănuiseră să forțeze dezbateri în urma cărora rezultatele voturilor din cel puțin șase state să poată fi întoarse în favoarea lui Trump.
Însă, asaltul asupra Capitolului i-a făcut pe mai mulți dintre aceștia să se răzgândească în privința demersului de contestare a victoriei lui Biden, iar contestațiile au fost depuse numai în cazul statelor Arizona și Pennsylvania. Ambele contestații au fost respinse cu o majoritate largă.
La finalul ședinței, Congresul a statuat că democratul Joe Biden l-a învins pe republicanul Donald Trump cu 306-232, scorul stabilit de marii electori, urmând să fie inaugurat într-o ceremonie care va avea loc pe 20 ianuarie 2021.
Reacția lui Donald Trump la finalul sesiunii Congresului
Abia acum, pentru prima dată de la alegerile din noiembrie, președintele Donald Trump spune că ”va asigura o tranziție ordonată pe 20 ianuarie”.
Acum circa o oră, într-o postare pe Twitter, conform obiceiului, Trump scrie:
”Chiar dacă nu sunt total de acord cu rezultatul alegerilor, iar faptele mă confirmă, totuși va avea loc o tranziție ordonată pe 20 ianuarie”.
El a adăugat:
”Am spus întotdeauna că ne vom continua lupta pentru a ne asigura că vor fi numărate doar voturile legale. Deși acesta reprezintă sfârșitul celui mai grandios prim mandat din istoria prezidențială, este doar începutul luptei noastre pentru a face America din nou măreață”.
În prezent, contul lui Trump este încă blocat de Twitter, de aseară.