Contrar tendinţelor europene, stocarea de gaze pe piaţa ungară se desfăşoară în ritm accelerat
Depozitarea gazelor naturale pe piaţa ungară progresează într-un ritm accelerat, faţă de cantitatea lunii iunie a anului trecut a fost depozitată în acest an o cantitate dublă, în timp ce aproape întreaga Europă a rămas în urmă – a informat joi Autoritatea Ungară de Energie şi Reglementarea Utilităţilor (MEKH).
Pe baza unui raport recent de monitorizare a pieţei, MEKH a raportat, de asemenea, că piaţa europeană a gazelor naturale a devenit semnificativ mai scumpă la începutul verii, cu preţuri de patru ori mai mari decât în iunie anul trecut, notează MTI, potrivit DC Business.
Luna iunie a fost caracterizată de o creştere semnificativă a preţurilor la gaz: în decurs de o lună, creşterea preţurilor pe pieţele spot a fost de peste 8 euro/MWh, preţurile au crescut de patru ori faţă de iunie anul trecut. Creşterea s-a datorat în principal diminuării pieţei gazului la nivel global: cererea din Asia a crescut rapid, prin urmare Europa a primit o cantitate infimă de GNL.
Din cauza lucrărilor de întreţinere în timpul verii, oferta furnizorilor pe conducte a fost şi ea limitată, în timp ce aproape toată Europa a rămas în urmă cu depozitarea. Deşi ar fi fost disponibilă capacitate de transport din direcţia Ucrainei, aprovizionarea cu gaz natural rusesc a scăzut şi ea înainte de negocierile internaţionale privind Nord Stream. Din cauza nivelurilor scăzute ale stocurilor, piaţa se aşteaptă ca diminuarea să persiste pe tot parcursul anului gazier. Astfel, preţurile gazelor preconizate pentru 2022 au depăşit şi ele 25 euro/MWh, iar comercianţii aşteaptă echilibrarea cererii şi ofertei şi preţuri mai moderate abia din 2023.
Contrar tendinţelor europene, stocarea pe piaţa ungară se desfăşoară în ritm accelerat, a fost deja depozitat dublul volumului din iunie anul trecut. Sursa cantităţii suplimentare a fost importul din Ucraina şi, într-o măsură mai mică, din România. Deşi piaţa internă era în general mai ieftină decât cea austriacă, Ungaria a importat şi dinspre Austria, în timp ce în relaţia cu Slovacia a predominat exportul. De la predarea terminalului GNL, piaţa croată şi cea ungară se integrează tot mai mult, ceea ce este bine demonstrat de faptul că, în ciuda încetării transporturilor regulate de tranzit, între cele două pieţe fluxul comercial creşte în ambele sensuri – a precizat MEKH.