Închide

OPINIE Cosmin Gabriel Păcuraru: Butaforia plafonării prețurilor la energie

Avatar
Plafonare Preturi Energie

Foto: focustim.ro

Timp de citire: 4 minute

Cred că există persoane care sunt în „tabăra adversă” care și-au luat floricele și cola și stau tolăniți și aplaudă „realizările” în materie de subvenție și plafonare ale guvernului, spunându-și în barbă: „Ce proști sunt ăștia!”

Profesionisții industriei energetice nu mai au nici un cuvânt de spus. Odată pentru că li s-a închis gura și mai apoi pentru că au fost scoși din peisaj de sinecurile atotsuficiente care se cred atotștiutoare.

Majoritatea profesioniștilor a spus / scris că problema noilor măsuri adoptate de guvern penalizează producția prin impozitarea excesivă a acesteia, „penalitățile” aplicate ducându-se exclusiv la buget. O parte pentru subvenții, o parte pentru a susține „abonații”, căpușile și sinecurile. Nimeni nu a înțeles care este motivația acestei decizii catastrofale atât timp cât motivele reale ale crizei nu sunt creșterea prețului la gazele rusești ci lipsa de producție. Orice economist știe că atât timp cât cererea este mult mai mare decat oferta, prețurile cresc.

Majoritatea profesioniștilor a spus / scris încă dinainte de începerea războiului de către Rusia că trebuie să se investească în noi capacități securitare (va rog citiți analiza doamnei Otilia Nuțu de aici) Din cele câteva alternative, adică cărbune, gaze și nuclear, numai cea pe gaz este cea mai rapidă. Să nu zică cineva că nu avem gazele necesare pentru câteva capacități, care însumate să aduca un surpus de minim 2000 MWh în SEN! În loc să construim noi capacități, noi peticim cele existente pe cărbune, încercând să producem în continuare cu randamente mici. Aici mă refer la cele câteva termocentrale pe cărbune, puse în funcțiune în anii ’70 și care nu mai respecta demult normele de mediu și în câteva cazuri nici normele ISCIR. La fel și cu cele existente pe gaz, care de asemenea mai au o perioadă mică de functionare.

Nu știm să folosim „oportunitatea” adusa de acest război: marii producători de echipamente și utilaje pentru industria energetică au pierdut cea mai mare piață: Rusia. Sunt convins că astăzi se află în fabricație fel de fel de capacități care erau destinate Federației Ruse. O parte din acestea ar fi putut fi îndreptate către România. Dar cine din minister ar putea avea o astfel de viziune?

Nu este singura variantă de cheltuire a banilor din supra-impozitarea producției, banii care chipurile se întorc la consumatorii vulnerabili. Supra-profiturile puteau fi folosite în investiții noi. Da, este adevărat că într-un timp relativ scurt nu se vedeau rezultatele, dar ajungeam ca într-un orizont de timp mediu să avem o echilibrare a cererii cu producția și o scădere a prețurilor. Chiar și vicele ANRE-ului a spus că este o greșeală această măsura deoarece după termenul de valabilitate (martie 2023), consumatorul este expus unei crelteri și mai mari (a se citi și declarația de aici).

Și pe deasupra ne și angajăm să ajutăm Republica Moldova și Ucraina cu energie. Este normal să o facem, dar dacă o facem să o facem cu cap. Nimeni nu s-a gândit că dacă punem câteva capacități în Moldova, la granița cu România, nu mai plătim taxele de CO2. Astăzi și Moldova și Ucraina s-au adaptat cerințelor tehnice europene. Ce mare lucru este ca SEN-ul moldovenesc să fie integrat în SEN-ul românesc?

Am scris acum doi ani că zona metropolitană București este într-o sărăcie energetică cumplită. În București avem un singur mare producator, ELCEN-ul, care deabia mai produce 450 MWh, în situația în care necesarul zonal depașește 1000 MWh. Cu banii obținuti din supra-impozitare ar fi așa de simplu (și ieftin) să se facă măcar o capacitate de 860 MWh, la fel ca cea de la Petrom – Brazi.

Se vede lipsa se viziune a actualilor diriguitori.

Haideți să vedem cum va funcționa „piața” de energie pentru producători. Cei mai oropsiți sunt cei pe gaz și cărbune. Certificatele de CO2 sunt la peste 80 euro, cam 37 de euro, adică aproape 200 de lei la gaz și 400 de lei la cărbune se duc pe poluare la un MWh. Nu cred că producătorii pe gaz se încadrează în marja rămasă de 250 de lei la producția unui MWh și sigur cei pe cărbune nu se încadrează în cei 50 de lei rămași.

Cu alte cuvinte, daca un producător pe gaz vinde cu 1050 de lei MWh, din cei 600 de lei rămași, 480 lei se duc la stat și 120 lei îi revin. În această situație nu se poate face nici o investiție. Nu are nici un rost să mai discutăm de cărbune!

Rezultă ca marile profituri se duc în regenerabile, nu la producția securitară!

Consumatorul primește factura de la furnizor. Prețul este reglementat. Consumatorul nu plătește mai mult de 0,8 lei / KWh. (discutăm și despre facturile la gaze și la energie electrică) În factură întră componentele de transport, distribuție și cogenerarea la electricitate. „Vulnerabilul” este „protejat” doar pentru consumul energetic casnic dar nimeni nu se preocupă de faptul că orice ramură industrială nu e protejată, producția oricărui bun având o creștere substanțială, care până la urmă tot amărâtul de cetățean o va suporta. (aici profesorul Peiu dă explicații)

Catastrofa este amânată de fapt cu un an, fapt confirmat de profesorul Chisăliță aici! Ce va face după „vulnerabilul”? Dumnezeu cu mila!

Nu conteaza cu cât a cumpărat distribuitorul – furnizorul din piață: statul îi dă diferența. Deci furnizorul nu este interesat de a căuta prețul cel mai mic, Guvernul promițându-i că îl va despăgubi. Oricum și furnizorii sunt nemulțumiți deoarece Damocles îi veghează și pe ei.

Piața de energie este o butaforie, lucru pe care l-am explicat demult. Atât timp cât cei 70 de „jucători” mimează „liberalizarea”, prețurile mari vor produce supra-profituri pentru stat, pentru regenerabile și pentru unii furnizori și în defavoarea consumatorilor, din care facem și noi parte.

scroll to top