Criza energetică – ciumă pentru buzunare, mumă pentru stat și energeticieni: Hidroelectrica, la profituri istorice
Producătorul și furnizorul de energie electrică Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 6,337 miliarde lei, cu 42% mai mare faţă de cel obţinut în anul anterior, conform datelor provizorii și neauditate transmise de companie printr-un comunicat de presă și publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Creșterea de aproape 50% din 2023 vine după ce în anul precedent creșterea față de profitul din 2021 fusese încă și mai mare, de 45%.
De creșterea profiturilor Hidroelectrica se vor bucura, mai cu seamă, acționarii – atât persoanele care au ales să investească în acțiunile companiei după listarea de anul trecut, cât și statul român. Desigur, distribuirea de dividende la bugetul statului este cu atât mai binevenită pentru administratorii bugetului național cu cât 2024 este anul super-electoral cu mai multe rânduri de alegeri și numeroase categorii de votanți care așteaptă să le meargă mai bine.
Deciziile Guvernului au fost mană cerească pentru Hidroelectrica, în condițiile de piață care au arătat că plafoanele impuse prin lege au fost mai mari decât cele de pe majoritatea piețelor spot din Europa.
Astfel, Hidroelectrica a fost obligată să vândă energia electrică la o limită maximă de preț de 450 lei/MWh (cca. 90 euro/MWh) prin așa-numitul Mecanism de achiziție centralizată de energie electrică (MACEE). Pe piețele spot din toată Europa, prețurile au scăzut masiv în 2023, ajungând și până la nivelul de 50 euro/MWh.
Principalii indicatori din 2023, pe scurt:
- Producție de energie electrică în creștere cu 30% față de anul 2022. Energia produsă şi vândută (netă) a crescut la 17.639 GWh, de la 13.544 GWh în 2022.;
- Venituri în creștere cu 30% față de anul 2022, de la 9,4 miliarde lei la 12,2 miliarde lei;
- Veniturile din activitatea de furnizare a energiei electrice au crescut cu 132%, la 3,494 miliarde lei, de la 1,505 miliarde lei, în 2022, grație atât creşterii portofoliului de clienţi, cât şi a preţului mediu de vânzare a energiei electrice;
- Marja operațională de 58%, în creștere cu 6% față de anul anterior;
- Marja netă de 52%, în creștere cu 10% față de anul 2022;
- Profitul net în creștere cu 42%, de la 4.464 milioane RON la 6.337 milioane RON;
- Rezultatul pe acțiune în creștere cu 42%, de la 9,95 RON / acțiune la 14,11 RON / acțiune.